Poveste fara sfarsit: Viata de student caminist

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Camera 34, etajul 1, un soi de garsoniera confort 4 (sau 5... sau 6). Dulapuri ingramadite, paturi suprapuse, 2 mese, un frigider (la un moment dat erau 2), bagaje, vase, carti, casetofoane, 3 plite electrice, un resou si 5 fete. Adela, Corina, Ioana, Dana si eu.

4 5

Actul 1:
Eram studenta in primul an si locuiam in acel gen de camin unde baia este la capatul holului, femeia de serviciu vine sa mature si sa spele in fiecare zi, mai putin duminica, iar holul este impanzit de conserve de pate si peste in care se scrumeaza.

2 3 6

Adela si Corina erau surori si dormeau impreuna in acelasi pat de o persoana. Ramase orfane de tata la o varsta la care inca purtau scutece, mai erau doar ele, mama lor si bunicii. Fara prea multe venituri in familie, le-ar fi fost imposibil sa locuiasca in chirie in Bucuresti.


Actul 2:

Corina era studenta tot la noi la Universitate, dar la alta Facultate. Primise loc intr-un camin pozitionat in capatul celalalt al Bucurestiului, de unde i-ar fi trebuit sa faca cel putin o ora pana la scoala si inca 40 de minute pana la sora-sa. Cum ele aveau totul la comun, inclusiv pachetele pe care le primeau si drumurile pe care le faceau aproape saptamanal acasa, era cumva de la sine inteles sa stea impreuna. Pe noi restul nu ne-a deranjat.

Adela s-a angajat din anul 2 de facultate. Pleca dimineata si venea seara. Nu se dadea inapoi de la asigurari sau facut promotii. Orice sa le ajute sa mearga inainte, cu atat mai mult cu cat Corina era studenta la taxa. Le admiram foarte mult pentru ca desi duceau un trai greu, aveau mereu un zambet si o vorba buna pentru una ca mine care se chinuia sa ia 10 si nu 9 la examen.


Actul 3:
Nu stiam ca exista trafic de locuri in camin. Nu puteam sa imi imaginez ca pentru universitate faptul ca ele stateau impreuna este o greseala care se pedepseste cu exmatricularea.

Intr-o dimineata, pe la ora 4.30-5, am auzit bubuituri puternice in usa. Prima data ne-am trezit toate, dar niciuna nu a zis nimic. Stateam in pat, cu ochii atintiti in tavan si cu patura pana la nas. La al doilea zgomot am inceput sa vorbim in soapta. Din ce ziceau fetele, mi-am dat seama ca e control in camin. Trebuia sa prezentam cartea de identitate, viza de flotant si legitimatia de cazare. Insa Corina nu avea decat buletinul.

In intuneric am inceput repede sa facem un scenariu care sa justifice prezenta Corinei la noi. Era joi spre vineri si ne gandeam sa spunem ca urmeaza sa plece acasa si le-ar fi fost mai usor, ca era o ocazie unica care nu avea sa se mai repete. A fost varianta cea mai plauzibila, dar pana sa ajungem la ea, ne gandeam unde sa o ascundem pe Corina. Suna haios, nu-i asa? sa te gandesti cum la 20 si ceva de ani te-ai putea ascunde sub pat, in dulap, sub masa... dar nu am ras deloc.

Am auzit voci de partea cealalta a usii, intreband daca la 34 s-a verificat, iar raspunsul din spatele usii a venit cu ceva de genul ca nu e nevoie. Atunci ne-am dat seama ca venisera chemati special pentru cateva camere unde se facuse plangere. De obicei administratorul ne anunta daca era cazul. In seara aceea nu stiam nimic. Au plecat, fara sa le mai raspundem. Problema pe palierul nostru se pare ca fusese la camera vecina. Acum, om fi fost noi din provincie, dar treaba asta cu bubuiturile in usa la ore complet indecente, frica si soapta pe intuneric imi aduce aminte de vremuri demult apuse, despre care mai auzim povesti in decembrie, in fiecare an.


Actul 4:
Situatia nu s-a mai repetat, dar incidente similare au mai fost. Anul urmator, spre exemplu, cand eu deja locuiam in alt camin, primesc un telefon intr-o seara de la Adela, care, disperata, imi spune ca se anuntase control in camin si ma intreaba daca o pot primi pe Corina pentru o noapte la mine.


Morala:
De atunci am absolvit toate. Am intrat in campul muncii, problemele modice cu banii le-am schimbat pe rate, credite si chirii, insa Corina si Adela tot impreuna stau si din cand in cand ne mai vizitam si ne aducem aminte cum era sa iesim in cluburi, sa invatam in sesiune, sa spalam vasele o data la doua zile pentru ca doar atunci aveam apa calda. Au ramas lucrurile de care ne aducem aminte cu placere si radem de fiecare data. Insa treaba cu statul pe locul altcuiva in camin nu e neaparat ceva de care sa zambim, nici macar in trecere.

1 cam cam1

E o drama ca nu sunt suficiente locuri pentru cati studenti vin din provincie, dar asta deja e o chestiune de care s-a tot vorbit. Nu mai e o noutate pentru nimeni ca locul in camin variaza de la 100 de euro pana la 600, asta daca nu punem la socoteala ca trebuie sa ai grija sa nu te prinda niciun control, ca trebuie sa faci fata traiului la comun, sa placi colegilor de camera, suficient incat sa nu iti faca plangere la administrator, sa nu ramai restantier la regia de camin, care desi nu e cat o chirie, tot cheltuiala se cheama.

Ce e mai trist... stiati ca inclusiv agentiile imobiliare (mai mult sau mai putin serioase) au inceput sa faca tranzactii cu locurile in camin? oare despre ce administrator, de la ce camin si facultate vorbim aici? si, mai important: daca in 2009 era 150 de euro... in 2011 la ce suma ne raportam?

anunt

Fotografiile de mai sus au caracter ilustrativ si sunt din campus Agronomie, sursa foto, si campus Regie, sursa foto.


Voi ce povesti aveti din perioada studentiei sau din viata la camin?



2 comentarii

Poveste fara sfarsit: Viata de student caminist
Andrei Trandaf
#1 -

ce a mai ramas - 1

1...

Am coborat din nou din coltul meu de gheata, sa fumez… sa fug de fapt, de lucrurile ce m-apasa atat de rau. Si coborat in frig si zgribulit, zambeam cu sufletul la fulgii-copii ce inca nu erau atat de mari precum cei ce vor fi fost sa vina mai apoi. Mi-am inchis bine haina, pana in gat si m-am sprijinit de un perete pe care pentru intaia oara, nu l-am mai simtit rece. Eu, fulgii si asfaltul inghetat…

Intrand in pasaj, m-a salutat din nou, un domn gradinar. Un om mandru si frumos in suflet. Un om care a uitat demult sa isi mai ascunda degetul lipsa de la mana dreapta. Un om care prin nobilimea muncii sale si impreuna cu dragostea ce o ofera naturii, mi-a parut un munte de caldura si un exemplu al vietii ce ne inconjoara. M-a salutat cu un respect de care rar ma bucur sa am parte, iar eu stangaci, am incercat sa ma apropii macar de una din vorbele sale, urandu-i din suflet o zi la fel de buna ca si el. Coborand scarile dinspre pasaj, am mai zabovit, gandindu-ma la mainile sale ce ar putea fi printre ultimele ce vor fi sa ii poarte grija, unei flori…

Cu ochii pe cosul de gunoi din fata mea, am privit un necunoscut ce s-a oprit brusc din mersul sau firesc in dreptul cilindrului lucios. S-a aplecat pana la baza lui, dandu-mi impresia unui om ce fumeaza tigarile neterminate de altii… Cand s-a indreptat cu ciotul de tigara in mana, mi-a dat o palma in suflet vazandu-l cu isi arunca restul sau, scapat pe langa cos, inautrul vasului, acolo unde ar fi trebuit sa si ajunga de fapt… Vazand cum il priveam, mi-a zambit trecand pe langa mine. I-am zambit si eu la randul meu, mai sincer decat ii zambisem inainte vreme, domnului gradinar, pentru ca in boemul din mine, se petrecuse o rascolire sincera. Si atunci…, am fost sigur ca macar pentru o clipa, acel om, ca si mine, s-a bucurat de viata… A fost fericit pentru ca traieste…

Poveste fara sfarsit: Viata de student caminist
Andrei Trandaf
#2 -

ce a mai ramas - 2

2...

Am pasit mai in fata, departandu-ma de perete, ca sa ma las atins de fulgii de zapada. Ace mici pe fata si mainile mele. In fata ochilor, o ceata de poveste, pe jos un pamant nemocirlos, deasupra cerul, iar in buzunar, o boaba de susan, ce mi-a adus aminte de un sulfet bucuros pentru un covrig in plus…

Viata, este lucrul de care imi este cel mai necaz, ca nu mai avem timp…

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera