Plimbare pe Calea Grivitei (I)

Calea Grivitei de astazi era odata demult drumul Targovistei, care isi avea originea o data cu aparitia celor doua capitale ale tarii Romanesti in secolele al XIV-lea si al XV-lea. Denumirea actuala a primit-o, impreuna cu mai multe artere ale Capitalei, dupa razboiul de independenta din 1877-1878, in amintirea redutei Grivita.

Daca mergi agale pe Calea Grivitei, dinspre Calea Victoriei, dai de o lume anosta initial. Cladiri serioase, caldiri vechi parasite din doua in doua, aproape nimeni pe strada, cladiri in renovare. Zona nu mai e la fel ca pe Victoriei…

Intrarea pe Calea Grivitei pastreaza ramasite ale Ministerului Industriei / Economiei de dupa 1989 (Casa de Monopoluri a Regatului Romaniei, ulterior in perioada comunista Comitetul de Stat al Planificarii).

La numarul 1 se muta in toamna anului 1911 Stefan Luchian. La nr 2 este cladirea Victor Slavescu a ASE-ului. Victor Slavescu a fost un ganditor devotat stiintei economice romanesti. El a urmat, acum aproape un secol, cursuri de filozofie si economie la Gottingen, Munchen si Halle. Mostenirea ramasa, de la carti publicate si manuscrise, se aseamana in proportie numai cu cea ramasa de la N. Iorga.

Urmeaza, langa ASE, Spitalul de Urologie Carol Davila. Daca pe partea asta a strazii (dreapta) cladirile mai sunt cum sunt, pe partea stanga casutele se descompun usor usor si gunoaiele troneaza in mijlocul strazii.

Cladirile se termina brusc pe partea asta si urmeaza un mic teren viran/ o mica parcare. Amprenta locala o simti abia cand treci de parcare si arunci privirea inapoi, catre reminescentele comuniste si locatarii de astazi ai zonei

Arhitectura nu pare a fi prea unitara, comunismul se imbina bolovanos cu arhitectura de secol XIX si cu banci de secol XXI... dar totusi fiecare intrare are farmecul sau

Un alt loc incremenit in timp parca pe Calea Grivitei este la intalnirea cu Str. Mircea Vulcanescu - un mic parculet, mai exact o vesnica pubela in aer liber. Din totdeauna aici a tronat gunoiul. Anii au trecut si oamenii (locatarii cel mai probabil) s-au suparat pe soferi...

Iti continui drumul, bucurandu-te de aerul proaspat de care ai parte acum, si dai la nr. 37 de alt loc oarecum vesnic – un magazin cu fel de fel de busturi sculptate asezate claie peste gramada in geam. La un moment dat era un cap de Zeus, acum in locul lui este un cap de mort.

Trecem peste multele spatii parasite sau in curs de amenajare si ne uitam in sus, observand abia acum pericolul… va sugerez sa fiti atenti cand mai mergeti prin zona, si sa evitati mersul prea aproape de cladiri.

Bineinteles, comertul in zona e in floare (orice floare), gasesti cursuri de invatat ceva, coafor, pariuri sportive, magazine cu chestii, restaurant chinezesc (Hong Kong), magazine de fashion, magazine de ustensile, si chiar si cazare…

Si oameni fel de fel.

Calea Grivitei are un impresionant patrimoniu identitar si arhitectural, desi autoritatile par sa nu stie asta. Probabil v-au captat atentia si voua, cum ne-au luat noua, cele doua case de pe colt cu str. Semicercului. Sau probabil de mai devreme, de pe la numarul 46, cand casele incep sa fie ostentativ in paragina, parasite, lasate in voia vremurilor.

Casele de la nr. 54 si nr. 52, proiectate de acelaşi arhitect constructor – Ion Poteca, primeau autorizatia de constructie in anul 1889, la 29 iulie, respectiv la 19 iunie, fiind construite simultan. Casa de la nr. 52, Casa Lespezeanu, are o  arhitectura eclectica, fara prea multe decoratii, cu elemente ornamentale simple si influente neoclasice.

Pentru casa de la nr. 54 Ion Poteca a apelat la o abundenta decorativa, elementele ornamentale fiind variate. Acesta a accentuat intrarea principala incadrata intre doua coloane si doi pilastri angajati, care au capiteluri compozite, si prin adaugarea unor trepte. Exista si un motiv ornamental care are trecute initialele proprietarei, incadrate elegant intr-un cartus pe fatada dinspre Calea Grivitei. Ferestrele sunt inalte, au ancadramente din piatra si elemente decorative vegetale, si chei de bolta.

Astazi, desi pastreaza inca aerul de secol XIX, tencuiala este cazuta, acoperisul se duce si el pe ici pe colo, se pot vedea cu ochiul liber interventii mai putin reusite.

Intorcandu-ne privirea spre cealalta parte a strazii, un bloc avand aceeasi varsta cu a caselor, si un Centru de Sanatate Mintala. Putin mai in fata Hotel Helios, cu al sau bar/ club, Helios. Continuand strada, se inalta impunatoare Biserica Sfintii Voievozi, momentan acoperita de un cearceaf. Apoi Baile Grivita. Privirea ne este furata iar de una dintre case si de agitatia din jurul ei.

La nr. 80 se afla pana in decembrie 1989 Libraria I. L. Caragiale si Cinematograful Feroviar. Astazi n-au mai ramas decat cativa pereti, dupa ce caramizile au fost furate una cate una pe de o parte de oameni nevoiasi, iar pe de alta de mici "intreprinzatori". In 1989 etajele superioare erau ocupate in majoritate de tigani. Acestia, care locuiau in conditii precare - adica cate zece persoane intr-o singura camera -, au incendiat imobilul in mod intentionat, profitand de isteria sfarsitului epocii comuniste. Ulterior, toti cei ce figurau in cartea de imobil au primit locuinte noi, la bloc.

Prin scheletul sau se vede Hotelul Marna, unde, demult, functiona un cochet restaurant cu bucatarie traditionala romaneasca. Multi dintre spectatorii care ieseau de la film luau masa aici. Erau delectati cu muzica populara si de pahar interpretata de artisti ceva mai in varsta, care nu-si mai gaseau de lucru in alta parte.

La nr. 129, se afla ruinele celebrului cinematograf Dacia, construit la 1905, pe o suprafata de 947 mp. Celebru nu atat pentru valoarea sa istorica ori arhitectonica, ci mai ales pentru traditie. Intrarea costa 2 lei, iar filmele rulau "in continuare". Adica, puteai intra in sala de cinematograf, care avea si etaj, oricand doreai. Intre doua filme se facea doar o pauza de cinci minute. Daca ploua sau pana la plecarea trenului mai era destul timp de asteptat, aici iti puteai omori timpul in mod placut si ieftin. Dacia era foarte indragit si de copii, care atunci cand rula cate un western vizionau filmul pana invatau replicile pe de rost.

Cinematograful mai este celebru in amintirile bucuresteanul si pentru altceva. Deasupra ecranului din sala de cinema, dar si afara, in stanga intrarii, se afla cate un basorelief cel putin interesant. Basorelieful surprinde o mare imparateasa cu un apetit sexual de nestavilit, in compania unui armasar, reprezentand tente explicite zoofile. De cealalta parte, cinematograful, constient de inutilitatea basoreliefurilor sale, incearca sa ne atraga altfel atentia.

Hotelul Ibis sta demn la nr. 143, facand parca in ciuda zonei cu linia sa arhitecturala dreapta si fara ornament. Striveste prin jocul ingenios de culori de pe fatada Hotelul Grivita, aflat peste drum.

Deja arhitectura incepe sa se schimbe, sa prinda in inaltime, zona devine din ce in ce mai populata parca. Simti ca ai iesit din lumea de basm, unde in jurul tau erau numai case. Ar mai fi de mentionat faptul ca aproape toate casele de pe Calea Grivitei, inca de la intrarea din Victoriei sunt trecute in lista monumentelor istorice.

Chiar in intersectia Caii Grivitei cu Bd. Gh. Duca stau sa cada ruinele fostului magazin Sora si cele sase etaje ale hotelului Dunarea. Trecatorul care trece pe langa trebuie sa stie ca, in orice moment, se poate trezi in cap cu vreo caramida, vreun ciob de geam sau cu tencuiala de pe peretii scorojiti. Nu exista nici un avertisment in acest sens, desi pericolul este iminent. Intrarea in fostul hotel Dunarea se afla dupa colt, pe Bd. Gh. Duca. Aici, in anii comunismului, functiona un bordel clandestin. Militienii inchideau ochii la ce se petrecea acolo, in schimbul unor informatii interesante despre cei ce erau cazati la hotel si al unor favoruri sexuale neplatite. (cate ceva despre asta aici si aici))

Ne oprim aici pe Calea Grivitei, la intersectia cu Gh. Duca. Vom merge mai departe in zilele care urmeaza.