Oameni din Bucuresti: piscotarii fripturisti, noaptea veseli, ziua tristi
Sunt multi. Sunt flamanzi. Sunt peste tot. Nu ii auzi, nu-i vezi, dar ei stiu tot ce misca. Nu ii poti recunoaste decat cand este prea tarziu si sunt deja lipiti de masa cu bufetul rece.
Piscotarul, fripturistul, fursechistul sau prajituristul, cum vreti sa-i spunem, este o tipologie umana (nu neaparat bucuresteana, adevarat) fara chip, fara elemente distinctive. El isi da arama pe fata circumstantial. Elementul declansator este prezenta notiunii de "mancare gratis", de unde si taxonomia cu rezonante culinare.
Mediul in care piscotarul se trezeste la viata este, surprinzator, cel cultural. La lansarile de carte, la vernisaje, la conferinte, la alte evenimente culturale urmate de vreun cocktail, urmariti discret zona bufetului. Veti observa un grup de piscotari, fie deplasandu-se in haita, fie vanand separat, care survoleaza pofticios zona bunatatilor, acaparand cate un colt de masa, direct pe bufet, hapaind ca o hiena dupa post.
Departe de noi intentia de a comenta foamea ca fenomen si de a judeca pe cineva prin prisma capacitatilor stomacale. Lucrul de care nu putem sa nu ne amuzam este exact fripturismul - ignorarea scopului principal al unei activitati culturale in favoarea mancatului.
Sa organizezi un mic bufet, rece sau cald, este un obicei elegant si de bun simt, fie ca lansezi o carte, fie ca vernisezi o expozitie, fie ca tii o conferinta (de presa sau de altceva). Este la fel de natural sa te servesti cu o cafea, un pateu sau o tartina. Este rizibil sa te retragi intr-un colt cu farfurioara de cocktail plina varf, concentrat pe continutul gurii. Cu atat mai de prost gust este sa pleci cu punga plina, ca un hamster prevazator inainte de apocalipsa.
Cine sunt piscotarii fripturisti autentici? Majoritatea sunt din pacate oameni relativ in varsta, care au probabil o retea de comunicare fenomenala. Incerc sa imi imaginez intotdeauna cum zboara vorba: pssst, vernisaj la Simeza, pssst, expozitie noua la Galeriile Orizont, pssst, happening diseara la ambasada X. Sunt pe jumatate convinsa ca stiu pana si meniul. Reactia pe care mi-o produc este confuza: pe jumatate de intelegere si compasiune pentru o viata poate grea intr-o lume scumpa, in care isi gasesc salvarea unei cine decente intr-un mediu cultural. Cealalta jumatate e cea a celor 7 ani de-acasa uimiti in fata celor 70 de ani care se dau in stamba lacomiei.
Similara este situatia barului deschis, unde cuvantul de ordine e bautura pe gratis, iar cel de dezordine este o turma de piscotari (de obicei barbati) chercheliti corespunzator, rosii la fata si cu cravatele desfacute, care stau la coada la bar ca nimfele la picatura de ambrozie.
O categorie aparte si o treapta de dezvoltare mult peste fripturistul de rasa comuna este piscotarul vanator de imagine. Acestia sunt mai usor de depistat si de categorisit. De obicei tineri, abia iesiti din adolescenta, traznind de la o posta a "cool urban", nu rateaza nici un eveniment, fie el o deschidere de cafenea, fie o expozitie la MNAC, fie o lansare de carte despre care habar n-au nimic, dar care se intampla sa fie la Carturesti, de exemplu.
Acest mic piscotar nu e flamand de pateuri si fursecuri. Ce-l mana pe el in lupta este propria imagine, de animalut urban afectat si lipit cu urechea de corazonul batand al orasului cooltural.
Zilele imediat urmatoare unui asemenea eveniment isi vor trage seva din frecatul coatelor cu "lumea buna", schimbatul unui zambet politicos cu un exemplar din categoria VIP, cu putin noroc chiar o scurta discutie pe care celalalt o va uita in secunda urmatoare dar micul piscotar de imagine o va purta presata intre filele memoriei ani de-a randul. Brandingul lor personal va fi construit o perioada pe criterii de genul "am furat furculita cu care a mancat Novac", "am dat prioritate la cosul cu chifle lui Exarhu" sau "aveam aceeasi culoare de ciorapi ca esarfa Maiei Morgenstern".
Hai sa nu ne mai ascundem dupa deget. Suntem la un moment dat cu totii fripturisti autentici daca ne e foame si piscotari de imagine daca ne simtim bine undeva sau daca intalnim oameni care ne plac. Sa dam drumul la laude, pe cele doua niveluri. 1) La ce eveniment ai mancat cel mai bine gratis? si 2) Cu ce persoana importanta ai avut momentul tau de glorie in public? (zona minima acceptata de apropiere este de... 5 metri, sa zicem :-)
Piscotarul, fripturistul, fursechistul sau prajituristul, cum vreti sa-i spunem, este o tipologie umana (nu neaparat bucuresteana, adevarat) fara chip, fara elemente distinctive. El isi da arama pe fata circumstantial. Elementul declansator este prezenta notiunii de "mancare gratis", de unde si taxonomia cu rezonante culinare.
Mediul in care piscotarul se trezeste la viata este, surprinzator, cel cultural. La lansarile de carte, la vernisaje, la conferinte, la alte evenimente culturale urmate de vreun cocktail, urmariti discret zona bufetului. Veti observa un grup de piscotari, fie deplasandu-se in haita, fie vanand separat, care survoleaza pofticios zona bunatatilor, acaparand cate un colt de masa, direct pe bufet, hapaind ca o hiena dupa post.
Departe de noi intentia de a comenta foamea ca fenomen si de a judeca pe cineva prin prisma capacitatilor stomacale. Lucrul de care nu putem sa nu ne amuzam este exact fripturismul - ignorarea scopului principal al unei activitati culturale in favoarea mancatului.
Sa organizezi un mic bufet, rece sau cald, este un obicei elegant si de bun simt, fie ca lansezi o carte, fie ca vernisezi o expozitie, fie ca tii o conferinta (de presa sau de altceva). Este la fel de natural sa te servesti cu o cafea, un pateu sau o tartina. Este rizibil sa te retragi intr-un colt cu farfurioara de cocktail plina varf, concentrat pe continutul gurii. Cu atat mai de prost gust este sa pleci cu punga plina, ca un hamster prevazator inainte de apocalipsa.
Cine sunt piscotarii fripturisti autentici? Majoritatea sunt din pacate oameni relativ in varsta, care au probabil o retea de comunicare fenomenala. Incerc sa imi imaginez intotdeauna cum zboara vorba: pssst, vernisaj la Simeza, pssst, expozitie noua la Galeriile Orizont, pssst, happening diseara la ambasada X. Sunt pe jumatate convinsa ca stiu pana si meniul. Reactia pe care mi-o produc este confuza: pe jumatate de intelegere si compasiune pentru o viata poate grea intr-o lume scumpa, in care isi gasesc salvarea unei cine decente intr-un mediu cultural. Cealalta jumatate e cea a celor 7 ani de-acasa uimiti in fata celor 70 de ani care se dau in stamba lacomiei.
Similara este situatia barului deschis, unde cuvantul de ordine e bautura pe gratis, iar cel de dezordine este o turma de piscotari (de obicei barbati) chercheliti corespunzator, rosii la fata si cu cravatele desfacute, care stau la coada la bar ca nimfele la picatura de ambrozie.
O categorie aparte si o treapta de dezvoltare mult peste fripturistul de rasa comuna este piscotarul vanator de imagine. Acestia sunt mai usor de depistat si de categorisit. De obicei tineri, abia iesiti din adolescenta, traznind de la o posta a "cool urban", nu rateaza nici un eveniment, fie el o deschidere de cafenea, fie o expozitie la MNAC, fie o lansare de carte despre care habar n-au nimic, dar care se intampla sa fie la Carturesti, de exemplu.
Acest mic piscotar nu e flamand de pateuri si fursecuri. Ce-l mana pe el in lupta este propria imagine, de animalut urban afectat si lipit cu urechea de corazonul batand al orasului cooltural.
Zilele imediat urmatoare unui asemenea eveniment isi vor trage seva din frecatul coatelor cu "lumea buna", schimbatul unui zambet politicos cu un exemplar din categoria VIP, cu putin noroc chiar o scurta discutie pe care celalalt o va uita in secunda urmatoare dar micul piscotar de imagine o va purta presata intre filele memoriei ani de-a randul. Brandingul lor personal va fi construit o perioada pe criterii de genul "am furat furculita cu care a mancat Novac", "am dat prioritate la cosul cu chifle lui Exarhu" sau "aveam aceeasi culoare de ciorapi ca esarfa Maiei Morgenstern".
Hai sa nu ne mai ascundem dupa deget. Suntem la un moment dat cu totii fripturisti autentici daca ne e foame si piscotari de imagine daca ne simtim bine undeva sau daca intalnim oameni care ne plac. Sa dam drumul la laude, pe cele doua niveluri. 1) La ce eveniment ai mancat cel mai bine gratis? si 2) Cu ce persoana importanta ai avut momentul tau de glorie in public? (zona minima acceptata de apropiere este de... 5 metri, sa zicem :-)
hmmmm
ma simt cu musca pe caciula si am ras cu pofta la critica amuzanta din articol. am uneori excese pe piscotar culinar, iar ultimul a fost la ziua mobilitatii, terminata spre surprinderea mea intr-un mod f placut, printr-un bufet deskis. am mancat pe saturate, desi traseul nu a fost atat de solicitant(fac in medie cam 20 km zilnic). mi-a placut mult mancarea de la clubul tzaranului. poate ca nu-s un piscotar autentic, dar oricum, cand se iveste ocazia nu ma dau in laturi de la a pleca satul.
cat despre intalniri din care sa ma hranesc multe zile, as puncta-o pe ultima, tot de la clubul tzaranului, la concertul BIMS, care de fiecare data imi dau o senzatie oarecum extatica.