Oameni din Bucuresti: Hip-hopperii

Ca si pana acum, vorbim despre oamenii care isi fac o eticheta numai buna de pus in frunte din muzica pe care o asculta si din lifestyle-ul aferent, nu despre cei care asculta in casti sau acasa si care nu fac (decat pe scena) un show din genul lor muzical preferat. Era inevitabil sa vorbim aici despre hip-hopperi: oamenii cu haine largi, muzica vorbita si vocabular specializat. Evident, nu muzica in sine ne intereseaza acum, ci spectacolul stradal pe care il regizeaza cei care se recomanda drept hip-hopperi inainte sa-i intrebi ce gusturi muzicale au. Inainte sa se simta lezati mai multi decat e cazul, mentionez ca nu e vorba despre hip-hopperi in general, ci despre aia penibili.   

Pentru ca hip-hop-ul este o muzica asociata cu o serie de miscari sociale, moda si limbajul pe care le promoveaza poarta urmele acestora. Moda XXL se trage, partial, din costumatia purtata la meciurile de basket: maieuri largi puse peste tricouri, bentite si plase de par, pantaloni largi. Pantalonii cu turul lasat provin, se pare, dintr-o miscare de solidarizare cu puscariasii, carora li s-a interzis sa poarte curele si, prin urmare, treptat, o parte din populatia urbana a aderat la noua moda. Acum vorbim insa despre cei care nu au habar de asocierea dintre hip-hop si temele sociale, pentru ca n-au priceput din miscarea respectiva decat ca e un alt mod de a te da rotund, despre cei care cred ca 50 Cent face hip-hop adevarat si ii copiaza stilul. Dintr-un motiv care imi scapa, hip-hopperii de duzina din Bucuresti (din cartierele de la periferie) s-au orientat in ce priveste hainele mai mult catre stilul latino, de parca ar fi crescut numai cu hispanici in cap. Iar asta e varianta buna; aia rea e cea in care au adoptat stilul 50 Cent sau Snoop Doggy Dogg.

Tot ca urmare a miscarilor sociale care l-au inspirat, hip-hop-ul are si un vocabular specific; el se leaga de emanciparea populatiei de culoare si contine cuvinte care au o anumita rezonanta cand sunt spuse de un negru si cu totul alta cand sunt spuse de un alb. Asa ca ar fi de preferat ca fanii hip-hop din Bucuresti sa foloseasca cu moderatie cuvinte precum nigga sau bitch; yo man este doar de prost-gust.

De prost-gust sunt si pe drept numitele bling-bling-uri folosite de hip-hopperi. Daca stai sa judeci dupa lanturile aurii si groase care le indoaie grumajii unora, nu stii daca ai in fata un hip-hopper sau un manelist. Pentru ca uneori diferentele sunt destul de subtile. Manelistii au preluat destule elemente din cultura hip-hop – probabil pe cele mai rele: pasiunea pentru obiecte stralucitoare si maieuri cu gaurele, misoginismul si nevoia irepresibila sa make some noise.

Poate va mai amintiti din filmele americane, hip-hoperii erau cunoscuti in anii 90 si ca oamenii cu casetofonul pe umar, care dadeau tonul in cartiere. Iar intre timp le-au luat locul altii care dau muzica la maxim (in tramvai la telefon); si, culmea surprizei, intre manele si hip-hop diferenta o face uneori doar linia melodica. Ce ziceti de versuri precum "periculoaaaasaaaaa/ e periculoaaasaaaa/ e o fata reaaaaa"? Stiu, au mai facut si altii experimentul traducerilor si rezultatul a fost de tot rasul. Iar hip-hopperii care populeaza Bucurestiul (mai ales prin centru) si vorbesc de parca ar fi in Bronx si i-ar cauta non-stop politia sunt exact niste traduceri de genul asta.