O zi din viata unui om fara casa

5:00 - se deschid cu un scartait rece usile statiei de metrou. Inca nu e lumina afara si e frig, asa ca mai ramane putin sub patura murdara. Femeia de serviciu nu-i mai zice nimic, il stie de atatea luni, aproape ca merge pe varfurile picioarelor, sa nu-l deranjeze.

6:30 - a inceput sa se trezeasca orasul. Bietii oameni, la 6:30 pleaca deja la slujba. De fapt si pentru el se deschidea atelierul la 7 dimineata, pe vremea raposatului. Eh, bine ca au o slujba, in vremurile astea e greu sa gasesti de lucru.

7:00 - nes subtire dar fierbinte intr-un pahar de plastic de la doamna cu ziarele.



Pana la 10:00 revista presei pe banca din parc, cea de la coltul aleilor unde se intersecteaza cuconitele parfumate care isi duc copiii la scoala cu fetele de liceu care trec prin parc la o ultima tigara inainte de ore.

Restul zilei e o nebuloasa pentru metropotam, care nu l-a urmarit niciodata pe omuletul cu mustata, dar isi imagineaza ca e cam la fel intotdeauna: o zi nesigura la inceput, resemnata spre seara cand iti dai seama ca a trecut fara incidente.



20-23 - inapoi la metrou pentru distractia de seara cu integrame, pe treptele dinauntru, unde e mai adapost

23:30 - noapte buna.


Pe omuletul fara casa caruia i-am facut mai sus un program pe jumatate fictiv il vad de vreun an in statia de metrou de la Piata Victoriei, iesirea dinspre Antipa si Geologie. Dimineata e in parc, picior peste picior, cu ochelarii odata aurii pe nas si cu ziarul pe genunchi. Cand nu il vad la locul lui, ma uit instinctiv la ceas: "oare atat de mult am intarziat azi?!".

Seara, tarziu, statea in timpul iernii pe treptele de la metrou cu revista de integrame, iar cand il gaseam dormind, ma uitam iarasi la ceas.

M-am intrebat intotdeauna ce face ziua si cum traieste, pentru ca nu il vad cersind si in functie de anotimp are chiar si alte haine. Nu e tipul de homeless cersetor, e un domn destul de amarat, evident fara casa si fara slujba, dupa cine stie ce evacuare sau alta napasta, dar pare in putere si chiar daca sufera de lipsuri si rusine, nu le transforma in spectacol de impresionat trecatorii.

E atat de linistit cu ziarul pe banca, incat daca nu l-as fi vazut de atatea ori noptile la metrou, n-as zice ca n-are unde sta, ci doar ca e un cetatean mai certat cu detergentul. La fel par sa il priveasca si trecatorii, nu se opreste nimeni niciodata sa ii dea nimic, pentru ca nu pare sa aiba nevoie. Omnia mea mecum porto - tot ce poarta mereu cu sine e mica geanta jerpelita, din care scoate fie ziarul, fie un portofel cam slabut in care scotoceste cateodata preocupat.

Case de adapost in Bucuresti

In Bucuresti sunt cateva mii de persoane fara adapost, dintre care majoritatea cersesc. Iarna trecuta in adapostul Directiei Sociale de Asistenta Sociala din Bucuresti au venit doar 300 de persoane, dintre care cei mai in varsta au fost un barbat de 87 de ani si o femeie de 92.

Un alt adapost, care se ocupa si de consiliere, este Casa Ioana (reminiscenta a organizatiei caritabile britanice Joanne Trust), pe site-ul careia aflam ca o donatie de 30 de euro inseamna adapost si servicii sociale pentru un om pe o luna intreaga.

Zilele trecute citeam si despre un proiect al Ministerului Muncii care intentioneaza sa construiasca 50 de adaposturi pentru persoanele fara casa din toata tara, unde "vor avea parte de condiţii minimale de viaţă, respectiv găzduire, îngrijire, consiliere, suport în vederea integrării sociale, în vederea combaterii marginalizării sociale a acestei categorii de persoane". Constructia lor se va termina peste patru ani.

Si pana atunci ne intrebam si noi, precum Holden din De veghe in lanul de secara, dar iarna unde se duc toate ratele toti oamenii fara casa din parc?

Link suplimentar: vezi si documentarul web Bucharest Below Ground