Necrolog: A fost odata Parcul Ciresarii
Am copilarit pe urmele lui Eugen Barbu, prin locurile fostei gropi a lui Ouatu si a mahalalei Cutarida, in cartierul numit azi Domenii, la colt de Grivita. Nu urmeaza vreun eseu literar, ci expresia frustrarii cuiva care vede cum se schimba dramatic locurile copilariei lor, nelasand loc si pentru copilaria altora. E vorba de parcul cartierului, Parcul Ciresarii, numit intr-o vreme si Parcul Copilului.
Am inceput cu Eugen Barbu deoarece se cade, cand faci un necrolog, sa incepi cu inceputul. Cand s-a nascut decedatul, ce fapte marete are la activ? Parcul Ciresarii intr-adevar se leaga de locurile batute de personajele din Groapa lui Barbu, aflandu-se pe locul "gropilor" lui Ouatu (despre care se speculeaza ca ar fi romanizarea numelui unui englez numit Watt - uatu' - ouatu) si Cutarida.
Cand a scris Barbu romanul Groapa, in 1957, aceasta (groapa) nu mai exista, pe locul ei aflandu-se deja de vreo 10 ani Parcul Ciresarii. Data nasterii: circa 1947, deci. Data mortii, necunoscuta cu exactitate, circa 2009.

harta zonei de pe wikimapia
Parcul Ciresarii nu era genul de parc in care vii doar sa te plimbi, era genul de parc bun de pus intre scoli (langa el se afla scoala nr. 173, numita dupa moartea scriitorului chiar Scoala Eugen Barbu, in amintirea fostului elev, scoala nr. 172 si scoala 175), pentru ca era un parc bun pentru sport. Avea terenuri de baschet, de volei, de fotbal, de tenis, mese de ping pong, spaliere, paralele, bara de catarat. Langa el se afla si un teren de rugby (Grivita).
intrarile, ferecate
Avea si leagane, avea si carusel, avea si tobogan. Avea nisip, unde se jucau copiii. Nu era nimic facut dupa criterii europene sau Waldorf, toboganul era de tabla, gaurita si ruginita pe alocuri, in care nu o data ne rupeam pantalonii. Leaganele erau mari si grele, de fier, pe care le puneam in miscare vreo 2-3 copii (dar dupa aceea tineau la o ingramadeala vesela de cel putin 6), iar din caruselul care scartaia cumplit nu o data am zburat, ametiti, cat colo, in nisip.
Avea si o scena, care a prins (prin anii '80) zile bune si cateva spectacole. Scena avea si bancute de lemn in fata ei. Acum vreo doua decenii parcul a primit si un bostan fermecat, din care ieseau, contra cost, pe la ghiseu, pufarine, Brifcor, pufuleti, Eugenii si bomboane Cip.
bostanul fermecat si scena, in paragina
spatiu "verde" si teren de tenis, bine ingrijit
Pe pista de atletism (din beton, ce credeati...) toti copiii din cartier am invatat sa mergem pe bicicleta si acolo dadeam si proba de rezistenta la sport, in scoala generala. La peretele de tenis ne faceam ca suntem Ilie Nastase, cu atat sete incat ne zburau si rachetele dupa mingi.
Ca in orice parc, era plin si de bunici cu carucioare, si de galigani de la liceu care acaparau terenurile, si de oameni care veneau sa se plimbe pur si simplu, pentru ca era un parc cu intrarea libera, un parc public.
Ceea ce nu mai este. Aflat sub obladuirea Ministerului Educatiei, si nu de ieri, de azi, parcul, de fapt club scolar, s-a inchis pentru public, s-a pus incuietoare la poarta si un portar cu artag in ghereta. In Clubul Copiilor nr. 1 nu mai intra nimeni, nu mai zboara nici musca. Poate doar cioara, dar numai pe terenul de rugby de alaturi.
Clubul este deschis numai activitatilor de grup organizate de scoli. Exista de asemenea cursuri organizate de club, asa cum se poate vedea in imaginea de mai jos, stanga: informatica, civilizatie engleza si franceza, radiotelegrafie, pictura, dansuri si alte asemenea activitati clasice in aer liber, care pot ocupa tot parcul.
Tu, ca locuitor al cartierului, nu mai poti intra sa alergi, sa plimbi catelul, sa lasi țâncul sa se joace, sa joci un ping pong, sa iesi cu baietii la un baschet, sa citesti o carte pe banca sau sa faci iarna o bulgareala in zapada cat de cat curata, departe de masini.
Si poate (poate!) ca nu am protesta atat, daca acest club scolar sportiv ar fi intretinut si daca am vedea in el ceva activitate. Dar locul e in paragina (de altfel a fost infloritor doar prin anii '80 tarzii, cand s-a preocupat regimul sa ii puna gigantii de tabla din desene animate si sa impodobeasca iarna brazii, de Craciun) si nu vezi picior de copil in el.
avizierul prezinta nu activitati sportive din parc, ci un campionat de la Arad
Stanga: terenul de fotbal, gol; dreapta: pentru compensatie, in spatele parcului, pe strada ce ii poarta fostul nume (Copilului), s-a asezat un parculet minuscul, de moda noua, pentru copiii cartierelor din zona - Domenii, Grivita, Miciurin si Chibrit.
Fotografiile (prin gard) ale Parcului Ciresarii nu sunt facute intr-o vreme post apocaliptica in care au disparut toti copiii, ci intr-o banala dupa-amiaza de sambata. Domnule Andrei Chiliman, primarul care iubeste Bucurestiul, stiti ca patru cartiere din sectorul 1 nu mai au Parcul sportiv Ciresarii, dar dau roata si se uita cu jind prin gardul si poarta inchisa a Clubului Scolar nr. 1?
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:

Cum a fost la targ vintage Ciresarii
In cazul in care iti era dor de o sambata relaxanta, cu iz de vechi si muzica buna, trebuia sa fi mers la targul vintage Ciresarii , organizat in "...

Graffiti de Bucuresti
Undeva unde Bucurestiul arata de parca s-ar termina sau de parca abia ar incepe sa fie oras, cu bidonville-urile inca netransformate in cladiri: ...intr-un loc...
Cel putin un motiv sa ocoliti taxiul B-54-KYO de la compania Domino
"Poarta" de intrare in oras, mai exact parcul din fata Garii de Nord. In galeria oamenilor strazii care au de la cateva luni, la 80 de ani, Roxana este o...








#1. Parcul Ciresarii
Extraordinar. Chiar ieri treceam pe unu mai si cand am ajuns la strada care da in intrarea principala am facut dreapta instinctiv sa vad ce mai face parcul in care am dat prima oara proba de selectie la fotbal. Era prin 86-87. Dupa ce a castigat steaua. Si am fost selectionat. E drept jucasem la Giurgiu, la juniori, aveam ceva experienta. Dar, la vremea aceea, mi s-a parut un adevarat complex polisportiv, ceea ce noi nu aveam in urbea noastra dunareana. CUT. Ieri. Mi-au dat lacrimile aproape. Strigator la cer! Si acesta e doar un mic exemplu despre ceea ce s-a intamplat cu arenele sportive din Bucuresti. Girueta, fost teren de fotbal, cred ca devine teren de imobiliare. Autobuzul, praf. Romprim, aproape la fel. Cateva exemple in viteza. Si ne miram de ce populatia e bolnava. De ce copiii stau pe calculator. De ce nu mai avem juniori, pepiniere adevarate de scos campioni. In toate sporturile. Pai unde, fratilor??? Cred ca as putea vorbi doua ore neintrerupt. De ce insa nu fac nimic?! Incearca tu, cititorule al acestui post, sa ceri sa ti se ofere vreun spatiu din cele amintite, fiindca ai 4-5 pusti pe care ai vrea sa ii ajuti si sa ii indrepti catre performanta. Zi-mi ce raspuns primesti din partea organelor abilitate si proprietare. Astept provincia;)
#2. Comentariu nou
@Tache Ionut - exista http://fasport.gsp.ro/
#3. Parcul
Eu stau in apropierea Parcului Ciresarii. Nu mai e ce a fost...dar se mai joaca fotbal pe terenurile din interior, Mai mult, elevii de la scoala din apropiere sunt "scosi" in parc la diverse activitati sportive...
#4. Parcul Ciresarii
Vaaai! Mi s-a facut pielea de gaina...eu m-am nascut in '89, dar tot am copilarit in parcul acesta...si l-am prins plin de copii, am fost, e adevarat, si la dansuri moderne, se faceau activitati scolare si atunci in interiorul parcului....si da...am alergat si am cazut si m-am julit de nenumarate ori pe cimentul din parc, dar niciodata nu m-am invatat minte...si am prins si leaganele-cauciuc, le stiti?....Nu-mi vine sa cred cum a ajuns parcul acesta...
#5. o amintire
ah ce amintire am regasit intr-un colt uitat de memorie...Parcul Ciresarii sau "Oraselul Copiilor" cum era cunoscut inainte de revolutie
Si acum ca tot se apropie Craciunul imi amintesc cu mare drag sosirea "Mosului" in parc
#6. parcul ciresarilor
Ce se poate face ca sa salvam parcul? O petitie la Ministerul Educatiei??? Copiii mei se jucau in acel parc acum 4 ani. De atunci se inghesuie cu inca 5 copii pe metru patrat in parcul de pe strada Siret, singurul din zona, timp in care Ciresarii este GOL! Trec pe acolo zilnic, nu se intampla nicio activitate.
Putem organiza ceva in acest sens? Sau asteptam pana se extinde complexul rezidential Domenii??? Caci cred ca asta este motivul inchiderii lui...preluarea de care vreun particular si ridicarea unui nou complex de blocuri!!!
Contati si pe mine daca se organizeaza ceva in acest sens.
Multumesc,
Beatrice
#7. parcul
Si eu am vazut cu tristete ce s-a intamplat cu parcul. Acum 4 ani mai puteai intra sa te plimbi, dar odata cu inceperea "amenajarilor" au aparut doar garduri, interdictii si oameni artagosi(de la paznici, la directoare). Incet, incet,nu mai aveai voie sa calce copilul pe iarba, nu mai aveai voie cu caruciorul pe alea de langa club, nu mai aveai voie sa faci poze in parc, iar apoi nici macar sa mai treci de poarta.
Mare pacat,caci era singurul parc din zona unde il lasam pe cel mic sa alerge fara grija ca imi sare in strada, printre masini.
#8. hai să ne facem auziți
Și eu am copilărit în parc în perioada lui de glorie (născut '81). Parcul e neînlocuibil și absolut necesar pentru zonă. Părculețul Regina Maria e mic și departe, și în pericol și el, din câte se aude. Suspectez și eu că părăginirea Cireșariului e manevră. Probabil vor să zică cumva că nu e de fapt parc sau spațiu verde, deci i se poate schimba destinația ca să se poate trage un megatun imobiliar, ca atâtea altele. Fiind an electoral cred că ar fi momentul potrivit pentru ca cei care regretă parcul, stau în zonă și sunt afectați de mizeria care se întâmplă să se facă auziți. E dureros să vezi cum un loc atât de iubit e pur și simplu pustiu și practic pe cale de dispariție. Cine e pentru constituirea unei mișcări care să ajungă peste tot unde trebuie ca să nu risipim șansa de a salva parcul? Postați aici, urmăriți threadul, și hai să ne adunăm până nu devine proprietate privată și încep să sape fundații de blocuri de lux pe locul unde sute de copii ar putea să se joace zi de zi așa cum se întâmpla acum 25 de ani, când mă dădeam și eu în elefant, rachetă, mă jucam la telefoane, la vagon, la tribune, tabela de marcaj. Țin minte și spărturile din gardurile verzi de plasă... Iar acum au pus gardul hidos, "industrial", deprimant care nu are ce căuta într-o astfel de zonă împrejmuind acest parc atât de drag. Și cinci oameni dacă ne adunăm în primă fază cred că ar putea însemna șansa schimbării. Gândiți-vă și acționați rapid!
#9. Comentariu nou
Metropotam "is in", ca sa zic asa. Avand in vedere ca parcul nu e propriu-zis spatiu public, ci apartine de Ministerul Educatiei, s-ar putea ca toata lumea sa ridice din umeri (primaria, spre exemplu). Merita incercat, cu atat mai mult cu cat unul dintre independentii de la primarie de anul asta e presedintele Asociatiei Salvati Bucurestiul, care au facut buzz (cu succes) pentru mai putin lucru decat ditamai parcul.
#10. acțiune
Si atunci, care ar fi mișcările pe care le-am putea face? Petiții, audiențe, memorandumuri, campanii. Ar fi oportun să încercăm la primar sau la Nicușor Dan... din păcate am zero experiență în domeniul acțiunilor civice, dar aș vrea foarte mult să încerc ceva în problema asta în mod particular. Ceva sfaturi și sugestii pentru un pas concret în direcția asta? Sau poate știe cineva pe altcineva care a mai încercat ceva în trecut (nu mi s-ar părea chiar improbabil să mai fi fost nemulțumiți care să-și fi ridicat vocea, degeaba probabil), măcar să învățăm din experiența lor.