Muzeul torturii medievale din Praga

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Cum iesi de pe Podul Carol si te pregetesti sa intri Mala Strana, centrul vechi din Praga, te asalteaza din toate partile oferte, sageti, semne, fa o plimbare cu barcuta pe Vltava, vino la cel mai mare club din Europa de Est (Karlovy Lazne), intra in Muzeul Torturii... hopa, aici era!

Cu intrarea intr-un gang si dispus pe 3 etaje ale unei cladiri vechi de pe malul Vltavei, Muzeul Instrumentelor de Tortura Medievala din Praga are vreo 60 de astfel de dracovenii, insotite de explicatii multilingve. Majoritatea exponatelor au si... manual de utilizare (reproduceri dupa desene medievale), dupa care iti dai seama si mai bine ce poate face instrumentul mort din fata ta.

Muzeul Torturii Medievale Muzeul Torturii Medievale

La inceput te uiti destul de relaxat: un scaun cu tepi, un pat cu tepuse, un sistem ingenios de pat al lui Procust, care iti intinde si-ti inmoaie oasele ca pe cascaval (si noi platim azi atatia bani pe un chiropractor!). Pe masura ce citesti explicatiile, te uiti si la imagini si mai masori o data dimensiunile tepilor, ale dintilor vreunui ferastrau sau incepi sa te imaginezi personajul principal in vreo distractie de-asta medievala de targ, incepi sa te albesti nitelus la fata si sa inghiti in sec.

Muzeul Torturii Medievale Muzeul Torturii Medievale

Am vazut deci masinarii pentru:
- tortura cu apa, in care "victima" era fortata sa bea foarte multa apa, apoi era intoarsa cu capul in jos, pentru ca greutatea lichidului sa ii apese pe diafragma;
- sfaramarea genunchilor, un cadru cu tepuse ascutite de lemn care strapungeau din laterale rotulele, pe masura ce cadrul era strans de calau;
- tragerea in teapa, fie pe o teapa propriu-zisa, fie pe ceva mai elaborat ca procedura si timp pana la moartea propriu-zisa, scaunul lui Iuda, in care victima era infipta intr-o piramida;
- imobilizarea in cele mai dureroase pozitii, care provoaca spasme musculare, ducand la auto-mutilare sau auto-strangulare;
- spargatoare de capete, similare cu spargatoarele de nuci, doar ca nuca nu simte cum ii crapa dintii, nici cum ii curge creierul pe nas.

Muzeul Torturii MedievaleMuzeul Torturii MedievaleMuzeul Torturii MedievaleMuzeul Torturii Medievale
- zgarda cu tepuse si lesa pentru eretici, vrajitoare si alti amarati;
- pat cu tepi;
- para pentru dilatarea gatului, a anusului sau a vaginului; se gaseste si azi la sexshop
- masca rusinii, cu care erai fortat sa te plimbi prin targ, in vazul lumii; ca sa fie totul mai interesant, aveai ochii acoperiti, cu exceptia unei gaurele minuscule si calus in gura, ca sa nu te vaiti



Muzee ale torturii medievale se gasesc in multe orase ale Europei, in Amsterdam, in Viena, spre exemplu, poate mai bune decat cel din Praga, care e cam... aseptic in design (pereti albi, covor rosu, lumina tare), dar daca tot vrei sa faci un tur al muzeelor de pe malul Vltavei, opreste-te jumatate de ora si acolo, merita, mai ales daca nu ai mai vazut asa ceva vreodata.

Urmatoarea oprire: Sex machines museum si tortura moderna, voluntara - 5 minute mai departe, in piata Staroměstské náměstí (in episodul urmator de Metropotravel).

Muzeul Instrumentelor de Tortura Medievala
Křižovnické nám. 1/194, Praga 1
Program: 10-22
Bilet: 140 czk (cca 5,5 eur)






Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera