Muzeul Satului din Bucuresti a implinit 77 de ani - poze si impresii

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Intre 17 si 19 mai, Muzeul Satului din Bucuresti a aniversat 77 de ani de la infiintare printr-o serie de evenimente: concerte de muzica populara, expozitii de fotografie, demonstratii ale maestrilor populari, teatru, poezie si lansari de carte.

Probabil ca multi dintre voi vor stramba din nas la o invitatie la un astfel de eveniment ruralo-satesc, de genul tezaur folcloric-viata satului, insa, va asiguram ca Muzeul Satului din Bucuresti are multe de oferit, iar o vizita aici o sa va surprinda intr-un mod tare placut.

Recunoastem ca nu am poposit prea mult la concertele de muzica folclorica, dar muzica de pe scena de la intrarea in muzeu ne-a insotit pe parcursul intregii plimbari pe ulitele Muzeului Satului.

Muzeul Satului, Bucuresti Muzeul Satului, Bucuresti

Am fost surprinsi de frumusetea caselor expuse aici, de elementele superbe de arhitectura adunate din toate colturile Romaniei. Asa cum spuneam si cu alta ocazie, in putine locuri ai ocazia sa intri direct in exponate si sa simti atat de puternic faptul ca au apartinut unor oameni pe care parca ii mai vezi trebaluind printre acareturi.

Luand in considerare faptul ca majoritatea caselor au mult peste 100 de ani si ca cea mai veche este din secolul 17, varsta muzeului nu pare chiar venerabila. S-a infiintat la initiativa lui Dimitrie Gusti, dupa aproximativ un deceniu de cercetari si documentari etnologice prin satele romanesti. A fost deschis oficial in mai 1936, odata cu inaugurarea parcului Herastrau, in cadrul Lunii Bucurestilor.

La vremea aceea avea doar "29 de gospodarii, o biserica de lemn, cinci mori de vant, o moara de apa, un teasc de ulei, o povarna, o cherhana, o carciuma, sase fantani, cateva troite si un scranciob". 70 de ani mai tarziu suprafata lui s-a triplat si are peste 300 de contructii (case, acareturi, instalatii tehnice, trei biserici, un han, unde la vreme de targuri puteti manca si bea vin la ulcica).

Muzeul Satului, Bucuresti Muzeul Satului, Bucuresti Muzeul Satului, Bucuresti Muzeul Satului, Bucuresti

Poate nu stiati dar in primii ani, dupa ce au ajutat la montarea caselor in incinta muzeului, proprietarii chiar au locuit cu catel si purcel in acele case! In 1948, sesizandu-se pericolul deteriorarii exponatelor din cauza ... uzului zilnic, taranii au fost "evacuati" si trimisi inapoi in satele de unde proveneau.

Muzeul este construit pe baza a trei principii: istoric (dezvoltarea satelor pe parcursul a cateva secole), geografic (este structurat regional pentru ca plimbaretul prin lumea satului sa poata sa vada diferentele tipurilor de case in functie de zona), si al autenticitatii - casele au fost demontate cu grija, aduse la Bucuresti in 56 de vagoane (aproape 500 de tone de materiale) si reconstruite de chiar mesterii locali.

Muzeul Satului, Bucuresti Muzeul Satului, Bucuresti

Veti descoperi ca Romania abunda de constructii foarte frumoase, cum nici nu ati fi banuit (daca v-ati petrecut aproape toata viata in Bucuresti, de exemplu): cabanute de grinzi cu cusme de pai in Maramures, case solide si deschise la campie, colibe de lut ingropate in pamant care si-au lasat doar nasul afara (in zonele unde dadeau navala cotropitorii).

Fascinante nu sunt doar exterioarele, caci in interior totul este aranjat ca si cum dupa inchiderea portilor muzeului familile de tarani s-ar intoarce acasa, in odaile lor pline de lavite cu zestre, strachini intinse pe pereti, stergare la geamuri etc.

Muzeul Satului, Bucuresti Muzeul Satului, Bucuresti Muzeul Satului, Bucuresti Muzeul Satului, Bucuresti

Fiecare casa are la poarta o placuta care va spune locul de provenienta si multe alte informatii interesante. Noua ne-a placut cel mai mult bordeiul din Draghiceni, Olt, o locuinta sapata in pamant. Seamana un pic cu locuintele din The Hobbit, in exterior aparand ca niste movile de pamant acoperite de buruieni si de paie de grau.

Ce trebuie sa mai stiti: chiar daca este situat in aer liber, nu se fumeaza (in 1997 a avut loc un incendiu care a provocat pagube importante). Un bilet intreg costa 10 lei, pensionarii platesc 5 lei, iar copiii si studentii 2,5 lei. Un ghid audio costa 50 de lei. Nu aveti voie cu caini sau biciclete. 

Muzeul Satului este o destinatie perfecta pentru o zi din week-end (in special daca nu ati mai fost niciodata aici), mai ales ca inauntru exista si o terasa care serveste mancare traditionala si oricand va puteti intinde la umbra unui copac pentru a va odihni sau citi.

Vezi mai multe poze din Muzeul Satului din Bucuresti





Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera