Muzeul Sarii din Bucuresti (stiati ca exista?)

Metropotamii au idei multe si fixe. Cea mai recenta este "unde sunt caprioarele din parcuri, cele promise de Oprescu?".

Si cum stateam noi si visam la momente feerice alecsandriene, cu zapada sub luna plina si caprioare in gurile maidanezilor, ne-am dat seama ca lipseste ceva din toata povestea asta: drobul de sare pentru caprioare.

Si asa am ajuns la Muzeul Sarii din Bucuresti.

Muzeul e la parterul Societatii Nationale a Sarii, de pe Calea Victoriei, 220, chiar in spatele cladirii Orange de la Piata Victoriei:



Si asta e singura fotografie pe care am putut sa o facem, pentru ca... "fotografiatul e interzis".
- Cat e taxa foto?
- Nu e.
- Atunci lasati-ma sa fac 3 poze.
- NU e voie!!!
- E sare. Nu tezaurul Romaniei.

Am sperat sa imi serveasca o replica gen "sarea face parte din comorile pamantului romanesc, si e scoasa cu truda si sudoarea fruntii minerilor, cum poti tu sa spui ca e mai prejos decat tezaurul?!"

Din pacate a ridicat doar din umeri, cu indiferenta tipica functionarului pe care il pui sa faca ceva care ii cere un minim de efort, ca de exemplu un telefon la superior, ca sa ii spuna ca un om periculos vrea sa fotografieze bucatile de sare din muzeu.

Muzeul inseamna o salita de 15 metri patrati, ingrijita, curata si frumos decorata de Craciun, in care se gasesc imagini si explicatii despre salinele din tara: Slanic Prahova, Praid, Ocna Mures, Cacica, samd.



In 5 minute (cu indulgenta) vezi toata sala, mai ales ca doamna paznic de la receptie sta cu ochii pe tine ca pe lampa cu gaz in mina.

Am vazut imagini din ocnele mai sus amintite, cateva obiecte din instrumentarul minerului de acum 100 de ani: talpici de lemn, tarnacop, felinar, burghie, o mica macheta a unei mine vazute in sectiune. Interesant, desi nu se compara cu vizitarea unei mine.



Erau si cateva obiecte sculptate in sare: o scrumiera, brichete de sare, o cascheta de miner in marime naturala, sclipitoare si cu un spot in frunte si mai ales o carte stilizata, "deschisa" la Imnul Minerilor.

Va impartasim una din strofe, ca plina mai e lumea asta de oameni rai, si parca-ti vine asa, cateodata, sa dai cu cuţâtu-n piatra, de obida si frustrare existentialist-decandenta.

Cand plini de praf, cu pasi truditi
Iesim din mina obositi,
Ne doare ca-n lumina sa
Pamantul tine-o lume rea

....si puteti sa il si ascultati, in varianta Tatianei Stepa:



Muzeul nu are taxa de vizitare, treceti cand vreti (si faceti-ne un favor, cereti in mod expres voie sa fotografiati) - Calea Victoriei nr. 220, la 50 de metri de Piata Victoriei.

fotografiile sunt de pe site-ul muzeului