Muzeul Evreiesc din Berlin - obiect de arta contemporana

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Trecusem pe langa el de cateva ori si ma infiorasem. Arata ca un bunker post-apocaliptic. I-am dat roata ca un orb, incercand sa imi dau seama ce forma are blocul compact de beton torsionat in colturi ciudate. Am avut imaginea completa si reala abia cand l-am vazut de sus:

muzeu
sursa foto: wiki, iar daca vreti o vedere de 360 de grade, plimbati-va pe aici


Muzeul evreilor
(Jüdisches Museum) din Berlin e opera arhitectonica a lui Daniel Libeskind, a carui inspiratie geometrica, plina de linii frante sau monoliti se poate regasi in tot portofoliul sau, de la design-ul setului de ceai Sawaya & Moroni, la decorul pentru Sf. Francisc din Assisi pus in scena la Opera din Berlin, aripa muzeului de arta din Denver, viitorul turn de langa Dunare din Belgrad sau Muzeul Evreiesc din Copenhaga.

A fost terminat in 1999, a fost lucrarea care i-a adus lui Libeskind recunoastere internationala, iar forma sa trebuie sa ne duca cu gandul la o Stea a lui David desfacuta (sustine arhitectul) - de sus arata ca un zig zag neregulat, ceea ce i-a adus si denumirea informala de Blitz.


Am ramas in el 4 ore, dar despre ce am vazut acolo va povestim alta data, mai ales ca in ciuda bogatiei exponatelor, istoria propriu-zisa e aproape eclipsata de fabuloasa arhitectura.

Muzeul in sine nu pare sa aiba usi, cu exceptia celei spre Gradina Exilului, iar intrarea se face pe la subsol, prin cladirea alaturata a fostei Curti Regale de Justitie, Collegienhaus, de unde esti invitat sa iti incepi calatoria... de sus, de la ultimul etaj.

Muzeul Evreiesc Muzeul Evreiesc Muzeul Evreiesc

Ideea de etaj e ceva destul de lax in toata arhitectura cladirii, deoarece nu ai foarte des senzatia de coborare, sunt pante usoare, apoi trepte care duc iar in sus, niveluri terasate in cadrul unui singur etaj, luminate geometric de ciudatele ferestre - despicaturile care se vad pe suprafata cladirii din exterior.

Cele mai fascinante locuri, din punct de vedere arhitectonic si metaforic, sunt spatiile goale (voids) pe verticala, a caror semnificatie e lipsa evreilor din societatea nemteasca:

Shalekhet, frunzele cazute, o sala sumbra pe podeaua careia artistul israelian Menashe Kadishman a imprastiat peste 10 mii de fete umane de metal, reprezentand victimele razboaielor si violentelor din intreaga lume.

Muzeul Evreiesc Muzeul Evreiesc

Gradina exilului, cu 49 de monoliti deasupra carora creste vegetatie, printre frunzele careia strabate soarele ca prin zabrelele unei inchisori adanci, o constructie aducand aminte de Memorialul Holocaustului din Berlin din apropierea Tor-ului.

Muzeul Evreiesc Muzeul Evreiesc

Turnul Holocaustului, o prisma inalta de 24 de metri, in interiorul careia e intuneric profund, singura sursa de lumina venind, intangibila, de undeva de sus. Monotonia si disperarea zidurilor e sparta de o unica scara, care nu duce spre pata de lumina.

Muzeul Evreiesc Muzeul Evreiesc

Muzeul Evreiesc Muzeul Evreiesc
Gradina de sticla din curtea interioara a cladirii Curtii de justitie

Muzeul Evreiesc Muzeul Evreiesc
Istoria obiectului: te asezi pe canapea, pornesti difuzoarele si te uiti la proiectiile de pe ecran, filmulete animate, instructive si amuzante

Muzeul Evreiesc Muzeul Evreiesc

Muzeul Evreiesc, Jüdisches Museum, Lindenstraße 9-14, Berlin
Taxa de intrare: 5 eur + 2 eur ghidul audio
Program: L: 10-22; M-D: 10-20


Daca vreti sa vedeti si alte proiecte futuristice (terminate, in constructie sau in curs de finalizare design) semnate de Daniel Libeskind, aveti aici portofoliul lui.



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera