Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene sau Capatanile din Herastrau

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Probabil ca nu ne-am fi oprit azi asupra povestii capatanilor din Herastrau, pe numele lor oficial Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene, daca zilele trecute, intr-o plimbare de weekend, nu am fi remarcat ca toate cele 12 capete de bronz au ramas fara "etichete". Placutele de sub ele, pe care era scris, intru aducere aminte (sau, pentru cei care habar n-aveau ale cui sunt capetele din parc - intru luare la cunostinta), au disparut. Toate.

Si, mila facandu-ni-se de bietii politicieni, nici prea simpatizati si trecuti si in anonimat, ne-am gandit sa vi-i prezentam astazi. Conform descrierii furnizate de Primarie, acestia sunt:

- Jean Monnet (1888-1979); diplomat si om de afaceri francez. Alaturi de ministrul de externe Robert Schuman a initiat planul pentru crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), care a creat fundamentul pentru ceea ce urma sa fie UE.

- Robert Schuman (1886-1963); om politic francez; premier (1947-1948), ministru de externe (1948-1952). A fost cel care la 9 mai 1950 (astazi Ziua Europei) a rostit discursul prin care propunea infiintarea CECO.

- Konrad Adenauer (1876-1967); om politic german; cancelar al RFG (1949-1963) initiator al CECO cu Schuman si Monnet.

Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene

- Paul Henri Spaak (1899-1972); om politic belgian; de 11 ori ministru de externe; a prezidat conferinta de la Messina (1955) unde s-a infiintat comitetul care a redactat raportul Spaak, care a dus la semnarea Tratatului de la Roma de infiintare a Comunitatii Economice Europene.

- Alcide de Gasperi (1881-1954); om politic italian; premier (1945-1953); a promovat ideea de unificare europeana prin CECO si NATO.

- Joseph Bech (1887-1975); om politic luxemburghez; ministru in multe guverne si premier (1953-1958) cu rol decisiv in timpul conferintei de la Messina (1955) unde s-a infiintat comitetul care a redactat raportul Spaak care va duce la semnarea Tratatelor de la Roma (1957) de infiintare a Comunitatii Economice Europene.

- Johann Willem Beyen (1897-1976); om politic olandez; initiatorul Planului Beyen; ministru al afacerilor externe cu rol decisiv in crearea Comunitatii Economice Europene.

Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene

- Altiero Spinelli (1907-1986); om politic italian; promotor al Proiectului de Tratat pentru crearea Uniunii Europene.

- Walter Hallstein (1901-1982); om politic german; secretar de stat in Ministerul de externe german, primul presedinte al Comisiei Comunitatii Economice Europene.

- Jean Rey (1902-1983) om politic belgian; ministrul reconstructiei in guvernul belgian; i-a succedat lui Hallstein ca Presedinte al Comisiei (1967-1970).
   
- Sicco Mansholt (1908-1995); om politic olandez; initiatorul Planului Mansholt de restructurare a politicii agricole a Comunitatii Economice Europene, vicepresedinte (1958-1972) si presedinte al Comisiei Europene (1972-1973).

- Pierre Werner (1913-2002); om politic luxemburghez; premier si ministru in multe guverne cu rol decisiv in crearea uniunii economice si monetare; considerat tatal monedei unice euro.

Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene

Probabil lista de mai sus nu se va regasi identic in prea multe carti ale istoriei Uniunii Europene. Fondatorii UE vor fi intotdeauna Monnet si Schuman, secondati de Adenauer si Spaak. Alaturi de acestia, istoricii pun diverse nume. Aici gasiti insirati 5 parinti fondatori; aici 7, care sunt insa alti 7 decat cei de aici.

In Bucuresti avem 12. Intr-adevar un monument unic in Europa, asa cum graia primarul Videanu la inaugurarea monumentului, in 2006, pe 9 mai, de ziua Europei.

O mica anecdota in paranteza - ceea ce s-a inaugurat de fapt in acea zi nu a fost monumentul propriu-zis, ci, asa cum se mai procedeaza, o copie din "ipsos patinat", pentru consultare publica. Presa n-a ratat atunci ocazia de a face putin misto de "parintii Europei, jupuiti la Bucuresti".

Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene

Aproape 6 ani mai tarziu, cum spuneam, capetele luminate ale Europei se numesc deja in limbaj popular "la capatani". Daca n-a stiut nimeni pana acum cine sunt tatal si mama Europei asa cum o stim si o iubim astazi, nici nu va mai sti de acum inainte, pentru ca nu mai scrie nimic, nicaieri.

Capetele celor 12 politicieni, inalte de peste un metru fiecare, se privesc in ochi, in crucis si curmezis in cercul pe care il formeaza, unele mai severe, altele mai hatre si cu o urma de zambet in coltul gurilor, ignorand si trandafirii de pe insula, si pe trecatorii care isi fac poze cu ele, fracandu-le cheliile de bronz de parca ar fi burti de Buddha norocoase.

Cateva cuvinte si despre sculptor. Acesta este Ionel Stoicescu, sculptor contemporan, care este si autorul fantanii cu lalele uriase din inox Metafora vietii din Pantelimon (pe care le-am mai inscris noi pe o lista de statui, nu prea flatanta) si care a executat pana acum multe lucrari de restaurare (Leul, statuia 1907, tot din Pantelimon, statuia lui Cantacuzino de la Coltea, samd).

Citim in presa ca de curand Ionel Stoicescu a inceput sa primeasca lucrari mai mari (nu atat de mari ca cele 12 capete, e adevarat): un bust din bronz al lui Caragiale (175.000 eur), stire de anul trecut, o statuie a printului Rainier al III-lea de Monaco (160.000 eur), stire de anul acesta. Citim de asemenea ca sculptorul a realizat si o statuie reprezentandu-l pe Panait Istrati, care ar fi trebuit amplasata de ceva timp in Herastrau.

Prin comparatie, cheltuielile alocate realizarii celor 12 capete (concept care apartine arhitectului Catalin Cazacu) s-au ridicat (citim aici) la peste 500.000 eur.

Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene
In fundal, nu tocmai asortat, "Lupta lui Hercule cu centaurul" a lui Jalea


Sinceri sa fim, ideea unor capete uriase plantate in parcuri nu ne displace. Nu ne inveseleste prea tare faptul ca cele 12 personaje reprezentate, valorand jumatate de milion de euro, sunt niste politicieni contemporani care nu spun prea mare lucru nici unui trecator, de care au auzit doar studentii la stiinte politice si studii europene. Prin comparatie, ca imagine, opulenta si efect, Rotonda scriitorilor romani din Cismigiu (reprezentand tot 12 personalitati) pare o joaca modesta de copil sarac. Dar despre ea - in curand.


Linkuri utile
Aici gasiti o imagine panoramica a monumentului
Aici s-ar putea sa va placa sa cititi o paralela intre cei 12 apostoli ai lui Cristos si cei 12 fondatori (desi, cum am spus deja, 12 nu este o cifra batuta in cuie de istorie, scuzati jocul de cuvinte, e intentionat).

 





1 comentariu vrei sa comentezi?

Monumentul parintilor fondatori ai Uniunii Europene sau Capatanile din Herastrau
george
#1 -

Comentariu nou

Am gasit cateva poze cu monumentele din Bucuresti pe https://www.facebook.com/media/set/?set=a.135504566500135.36487.133866493330609&type=3

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera