Locuri: Ramnicu Valcea
Ramnicu Valcea e orasul care-ti da batai de cap ortografice: e cu sau fara cratima, cu î din i sau cu â din a...? Cate hartii refacute si cata risipa de cerneala m-au urmarit din aceasta cauza, de curand a trebuit sa recompletez si formularul de pensie privata din aceleasi motive :) Dar cam atat la capitolul sacaiala. In rest linistea unui oras-statiune, asa cum de fapt era vazut mai de toti cei care veneau pe bilet la bai, la Govora, Olanesti, Calimanesti.
Parcul Mircea cel Batran
Daca ajungi aici si esti din Bucuresti (ce om normal poate sa traiasca acolo?) vei fi compatimit, daca esti din Sibiu invidiat (cultura, nu gluma), din Cluj sau Timisoara (stofa buna, ce mai!) privit cu interes, si asta pentru ca oamenii de aici stiu asa:
1. ca ei au un oras mic si cochet, bine organizat, cu multa verdeata si multe biserici;
2. ca la ei clima e blanda si oamenii temperati, ca intr-un fel de echilibru misterios, si-ti vor explica cu lux de amanunte cum orasul e asezat exact ca pe fundul unei galeti, vasazica intr-o depresiune in care fenomenele meteorologice extreme nu au ce cauta;
3. ca la ei s-a cantat prima data "Desteapta-te romane", ca aici s-au nascut Anton Pann, Dem Radulescu, de Nicolae Manolescu si Eugen Negrici nu cred ca stiu foarte multi...
La Ceas, un fel de km 0 al Valcii
Pentru cei mai multi Ramnicu Valcea inseamna Oltchim, marele combinat unde lucreaza foarte multi valceni, Dacos - daca esti la liceu trebuie sa fie Lahovary sau Mircea cel Batran si apoi vrei nu vrei la facultate la Bucuresti sau Sibiu (ca sa fii mai aproape de casa), unde ajungi cel mai ok cu autocarul, acelasi cu care-ti primesti pachetelul de la parinti.
Mai inseamna Parcul Zavoi sau Parcul Mircea cel Batran, Casa memoriala Anton Pann, comunistul magazin Cozia care acum s-a updatat intr-un magazin central mare si pestrit, un nou mall (mare cat o zi de post, cu o arhitectura... interesanta), o librarie mai carturareasca cu numele Virgil Ierunca, un pod peste Olanesti pe care s-au montat jardiniere, un bulevard mare si el strajuit de ghivece cu flori, Oltul si faleza...
Locul de intalnire este "La ceas', fix in centru, locurile de joaca pentru copii mai multe, mai amenajate si mai colorate, piete frumos ordonate, fara tarabe si marfa pe jos, autobuze si statii noi.
Muzeul de Arta
Valcenii sunt mandri ca la ei se face ceva, fericiti sa-ti dea replica "la voi, la Buucresti, e mizerie si nimeni nu face nimic", iar cand se plictisesc fug la munte: Olanestiul e la cam 22 km, Calimanestiul cam la fel, pana la Voineasa sunt in jur de 75, dar se fac rapid. Daca esti din Valcea si nu ai urcat niciodata pe Muntele Cozia, nu ai facut nici un traseu din Olanesti spre Parang, nu ai fost din Voineasa la Obarsia Lotrului sau la barajul Vidra, cu siguranta ai o problema. O problema de acceasi gravitate cu a declara ca nu ai fost niciodata in River Plazza Mall sau ca nu ai auzit de Adi de la Valcea. Asa ceva chiar e inadmisibil!!
Muzeul de Istorie si marele bulevard
Eram extrem de invidioasa pe cei care-mi povesteau de rock-oteca sau teatrul din orasul lor, ca l-au vazut pe Pintea la 13 ani, ce noroc pe ei, sa-i bati si alta nu. Tin minte ca am vazut prima mea piesa in Valcea prin clasa a 10-a, la un teatru micut-micut din Zavoi: se chema Ariel, care nici nu stiu daca mai exista, sper totusi ca da. Cand am venit la Bucuresti, maica-mea ma suna din cand in extaz sa-mi spuna ca a primit prin Sindicat bilet la Take, Ianke si Cadar, spectacol in turneu, care se joaca in nus' ce sala a nus' carei foste institutii... Pe scurt, peisajul cultural cam slabut, cat despre cel muzical, inca traiesc cu impresia ca nu am fost eu la momentul potrivit in locul potrivit. Eu de rock-oteca in Valcea nu am auzit, de baruri mai nisate pe genuri muzicale nici atat.
Monumentul Libertatii
The Big new library
Asta nu inseamna ca nu ai unde iesi: cum ajungi in centru e imposibil sa nu dai cu ochii de baruri si barulete, nu-s cine stie ce, dar ok, potrivit de moderne si nesofisticate, cu preturi rezonabile. Cel mai cunoscut e Pizza OK, unde vara straduta si asa ingusta se umple se masini care mai de care mai fitzoase, apoi Jet Set (pe aceeasi straduta cu Pizza OK, doar ca mai spre centru), multa lume merge la Gelaterie, spre nord, pe bulevardul principal, la terasele din Zavoi etc. Nu ai prea mlte alternative, dar locuri sau terase dragute (cum vorbim noi de lucruri sfinte pe ger!) sigur gasesti.
Tot la Ceas
Mai multe fotografii in Galerie
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Manastirea Cozia
Chiar daca nu sunteti pelerini de profesie si ideea de a vizita manastiri in concediu nu va spune prea multe, Manastirea Cozia nu e deloc o alegere proasta. O data...
Restaurant: Hanul Haiducilor, Ramnicu Valcea
Cand a ajuns iar in Ramnicu Valcea, Metropotamului nostru plimbaret i s-a facut din nou foame, si fiindca nu i-ar sta prea bine fara burtica lui mare s-a pus iar...
Restaurant: Casa Valceana, Ramnicu Valcea
Aflandu-ne in Ramnicu Valcea si necunoscand prea bine aceste meleaguri, am oprit masina si am intrebat cativa trecatori unde putem gasi un restaurant cochet unde se mananca bine. Parerea unanima...
Stiri: vineri, 4 iunie, pe scurt
- Honorius de la Valcea : Honorius Prigoana a devenit membru al Organizatiei Municipale Ramnicu Valcea a PDL . - Tot cu PDL: Negoita zice ca nu se baga...
Stiri: miercuri, 27 ianuarie, pe scurt
- FMI zice ca vor fi un milion de someri in Romania pana la jumatatea anului. In caz ca va intrebati cu cat traieste un somer pe zi... -...







#1. Comentariu nou
rock-oteca e de fapt un bar de langa Kaufland, numit Morrison....:D...sunt si o adolescenta d'aia cu hormoni in ea si logic ca am fost pe acolo:D imi place ce ai scris tu despre Valcea, e adevarat. Doar ca fiind un asa mic oras, multe persoane (cel putin eu si majoritatea prietenilor mei) s-au saturat de Valcea, noi vrem mai multa actiune, si Valcea este un oras mult prea linistit! M-am dus in Bucuresti wekendul asta, sa-mi iau si haine de iarna, ca aici nu prea am gasit, si sa rezolv niste probleme medicale...umblu si in unirea si in mall plaza si mi s-a luat! inca imi place Bucurestiul, ca doar nu sunt obsedata de garderoba mea, doamne fereste! dar cred ca incep sa devin valceana:D si incep sa inteleg cat mai bine cum sistemul de aici functioneaza...
#2. Comentariu nou
ah, da, cica profa mea de romana a zis ca se scrie Ramnicu-Valcea...
#3. awww
m-ati surprins placut cu articolasul asta
tocmai m-am intors de acasa, din Ramnicu Valcea
:)
#4. asa e
Foarte bun articolul. A descris orasul exact asa cum este. :) Mic dar frumos al naibii. Ma simt un Ramnicean mandru ! :)
#5. cratima sau fara
maria, profa ta de romana e cumva silvia maruntelu? :D
da, exista o cratima intre ramnicu si...valcea!
frumos articol pe metropotam. am dat si eu linkuri mai departe...
#6. Comentariu nou
iar eu m bucur ca v-a placut :) buna, bianca, stiu sigur ca profa ta de romana a fost silvia maruntelu :) pentru mine valcea, ca veni vorba de profe de romane, are ceva din lentoarea si farmecul Ginei Dumitrescu :)
#7. Comentariu nou
mada, i feel so famous! :D
felicitari pentru articol, foarte MISTO! apropo de ramnicu-valcea, am ajuns aseara la un curs de masterat, iar proful m-a intrebat daca am mai fost vreodata prezenta. i-am raspuns "nu prea", m-a intrebat de unde sunt. mandra ca nu raspund "din bacau!!!", ca vecina de pupitru :)), si cu un zambet lataret pe toata fata, i-am raspuns: RAMNICU-VALCEA... La care proful: "vai, valceanca de-a mea [DE-ALE MELE, DAR MA ROG]... eu sunt din gradistea si sunt mandru ca sunt valcean!"
p.s. asta nu ma scuteste de examene, proiecte etc. !!! :))))
#8. Comentariu
Renumit Rm Valcea. Eu am primit in anul I de fac la ASE camin doar pt ca eram din VL si un nene pe numele sau Miron, prorector la acea vreme (actual Secretar de Stat la Min. Inv. pe probleme studentesti) cand a auzit ca sunt din VL a zis catre secretara sa atunci de fata: "Iauzi Geta, ai auzit cuvantul magic: Valcea, da-i omului contract de cazare. Apoi intorcandu-se spre mine: Si eu sunt tot de acolo. (stiam asta si de-aia ma dusesem la el ca auzisem ca nu refuza valceni :D" (Rectorul de la ASE tot valcean, absolvent de Lahovari si daca nu stiati, coleg de facultate cu Drugan, pt cei ce stiu.
#9. completare la comment anterior
am uitat sa inchid o " si o ) My bad!
#10. Comentariu nou
Asa, deci, bravo voua, eu n-am fost atat de norocoasa, dar ma bucur ca functioneaza... la altii :))) drugan zici, oh my god :))