Locul saptamanii: Podul Grant

Dar s-ar face un top al locurilor detestate de soferi in Bucuresti, atunci podul despre care vorbim astazi ar ocupa cu siguranta unul dintre primele locuri. Strabatut, aproape intotdeauna, de patru coloane paralele de masini separate pe sensuri de sinele inalte ale tramvaiului, pardon, metroului usor 41, podul Grant este un mic cosmar pentru oricine are fantezia de a ajunge din Drumul Taberei in Crangasi sau in piata 1 Mai.





Cu toate astea, constructia este extrem de utila in ceea ce priveste traficul. Ganditi-va numai cum ar arata Calea Grivitei, care trece pe dedesubt, cu cateva mii de masini in plus zilnic... macar pentru asta si tot merita sa ii dedicam un articol.



Ei bine, in primul rand trebuie sa ne oprim putin asupra numelui, care este Grant, nu Grand. Nu ca nu ar fi el mare, insa l-am trimite in uitare pe cel care a dat numele constructiei de la bun inceput: sir Effingham Grant, secretar al consulatului Regatului Unit la Bucuresti la vremea cand a fost inaugurat podul, adica in 1910.





Motivul pentru care englezul a denumit un pod foarte important din Bucuresti este destul de simplu: faptul ca era construit pe proprietatea lui, mostenita prin intermediul sotiei, Zoe Golescu, nepoata lui Dinicu Golescu, pe a carui mosie s-a construit Gara de Nord.



Podul a fost initial din metal, insa in anii `70 a fost daramat si reconstruit complet din beton. Are opt cai de acces de pe soselele de dedesubt.

Azi, podul a intrat in vocabularul prezentatorilor de stiri sportive prin faptul ca trece peste Calea Giulesti, unde se afla stadionul clubului Rapid.



In plus, podul Grant mai este celebru prin faptul ca in 2002 pe el a inceput sa circule prima linie de "metrou usor", mai exact tramvaiul super-rapid 41. Nu tocmai metrou, 41 este totusi ceva mai eficient ca un tramvai obisnuit, daca nu din cauza vitezei cat din cauza ca soferii nu prea au cum sa faca a treia banda din sinele lui.


 
Podul Grant nu are neaparat vreo valoare arhitectonica sau istorica deosebita, mai ales ca din podul vechi nu mai supravieturiesc decat niste cioturi. Mie insa imi place sa il traversez fiindca imi ofera si o alta perspectiva asupra Bucurestiului: vad de sus un oras pe care sunt invatata sa il cunosc mai mult prin talpile pantofilor, privind in jos fara sa ridic ochii pentru alte motive decat ca sa nu ma ciocnesc de cineva pe strada.