Locul saptamanii: Palatul telefoanelor

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Calea Victoriei este coloana vertebrala a Bucurestiului. Cel putin atunci cand vine vorba de cele mai importante monumente istorice ale capitalei: Muzeul National de Istorie a Romaniei, Sediul Central CEC, Cercul Militar, Casa Capsa, Biserica Kretulescu, Ateneul Roman, Biblioteca Centrala Universitara, Uniunea Scriitorilor etc. Printre toate palatele care se gasesc pe Calea Victoriei intre Cercul Militar, Teatrul Odeon si Hotelul Novotel (pe locul fostului Teatru National) isi gaseste loc si cel mai inalt "palat" din Bucuresti (pana in anii '70 era cea mai inalta cladire din Bucuresti) - Palatul telefoanelor, 52,5 m.     

 Palatul telefoanelor

Probabil multi dintre noi trecem pe langa el fara sa-l bagam in seama, fara sa stim ca ciudata cladire cu multe antene este un monument istoric important al Bucurestiului, intrebandu-ne doar de ce tot pozeaza turistii cladirea asta. Probabil ca ei stiu mai bine. Probabil ca ei i-au citit istoricul din vreun album foto inainte de a ateriza intr-un hotel din Bucuresti. Despre monumentele istorice din Bucuresti ar trebui sa se predea in scoli la orele de istorie, poate asa nu ar zacea atat de multe in paragina.

De exemplu si pentru mine a fost o surpriza sa aflu ca Palatul telefoanelor a fost ridicat in anii 1932-1933 (construirea sa a durat 17 luni) si arata ca o cladire din Gotham City pentru ca a fost facuta dupa planurile arhitectilor newyorkezi L.S. Weeks si Edmond Van Sanen Algi. Printre altele, este si prima constructie inalta cu schelet metalic din Romania, stramosul zgarie-norilor care acum impanzesc orasul. Iar scheletul metalic al palatului a fost facut de Uzinele de Fier si Domeniile Resita. Multa vreme, prin aspectul sau, cladirea a fost un alien al arhitecturii, probabil la fel de urat de bucurestenii de atunci perecum sunt zgarie norii astazi. Un alt motiv pentru a aduna cat mai multe priviri incruntate din partea bucurestenilor a fost faptul ca Palatul telefoanelor a sters de pe harta terasa Otetelesanu, un loc de intalnire faimos pentru intelectualii si artistii vremii.

Palatul telefoanelor

In orice caz, cladirea a supravietuit cutremurelor din 1940, 1977, 1986 si 1990, dar si bombardamentului aliat din 1944, iar in cele din urma palatul a fost clasat de catre Ministerul Culturii ca monument istoric de categorie B - mentionand ca trebuie sa ramana neschimbate holul cladirii, placajele exterioare si etajul al optulea, etajul unde in perioada interbelica isi avea sediul administratia. Palatul telefoanelor este una dintre cele mai reprezentative cladiri (data fiind si marimea sa) a stilului Art Déco in Bucuresti.

Palatul telefoanelor

Intre 1995 si 2005 au avut loc consolidari si renovari ale cladirii, insa in tot acest timp palatul nu si-a incetat activitatea, altfel ca lucrarile de consolidare si munca dinauntru s-au desfasurat in paralel. Lucrarile de consolidare au presupus si decopertarea completa a placajului decorativ, iar piesele originale de placaj au fost inlocuite total cu altele noi, din marmura de Podeni.

In prezent, Palatul telefoanelor este sediul administrativ al Directiei Regionale de Telecomunicatii Bucuresti, iar aici se afla unele dintre cele mai importante echipamente de telecomunicatii RomTelecom.  

Mai multe poze pe 100eyes

Pe aceeasi tema:



5 comentarii

Locul saptamanii: Palatul telefoanelor
icee
#1 -

Comentariu nou

bravo!

Locul saptamanii: Palatul telefoanelor
Cristian
#2 -

educatie

> Despre monumentele istorice din Bucuresti ar trebui sa se predea in scoli la orele de istorie, poate asa nu ar zacea atat de multe in paragina.
corect!

Locul saptamanii: Palatul telefoanelor
andrei
#3 -

palatul telefoanelor

Palatul telefoanelor mi se pare cea mai frumoasa cladire din Bucuresti. N-am gasit insa pe net poze din interior, chiar sunt curios, usile de intrare imi starnesc curiozitatea. Art Deco ar mai fi si blocul Union, dar parca e cam incarcat si mai are si alt fel de elemente (niste coloane corintiene si arcade la penultimul etaj) si Gara de Nord (fara cladirea de pe Grivitei). As fi foarte interesat de un colaj cu cladirile in acest stil din oras.

Locul saptamanii: Palatul telefoanelor
Lucian Vasile
#4 -

Poftim ?!

1. ”Palatul telefoanelor a fost ridicat in anii 1932-1933 (construirea sa a durat 17 ani)” - oricat as face calculului, din 1933 scazand 1932, tot nu-mi da 17. Poate vroiai sa spui ”luni”.

2. ”bombardamentului aliat din 1941” - No comment.

Locul saptamanii: Palatul telefoanelor
Ilinca
#5 -

:)

@ Cristian
Se preda in scoli.. la orele de istoria artei si arhitecturii romanesti din a 12a.. problema e ca doar scolile de profil fac istoria artei :P
La orele de istorie se predau evenimente istorice in principal... istoria arhitecturii e cu totul altceva :P

(destul de putin art deco... si acum depinde ce intelegi prin art deco: daca e vorba de placile decorative, ok.. mie imi pare mai mult in spiritul constructivismului... mai ales ca e construit in anii 30.. art deco e mai mult pentru inceputul secolului 19, d-aia i se mai spune si arta 1900)

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera