Locul saptamanii - Hala Traian

Piata. Strigate. Tarani. Carne. Peste. Noroi. Ploua. E frig. Miros de branza si de castane prajite. Taranci cu flori. Trecatorii se zgribulesc sub copertinele de panza de sac intinse neindemanatic peste carucioare si tarabe. Cativa copii zdrentuiti se furiseaza printre butoaie si sacii stivuiti din care curge grau si fura cate o chifla sau un cartof copt.

De pe vremea cand pietele aratau asa, multa apa a curs pe Dambovita. Primele hale au aparut in Paris prin secolul 12, cand regele Philipe Auguste, in marinimia sa suverana, a pus acoperisuri pentru comercianti si tarabele lor. Multe orase europene au hale alimentare, mai vechi sau mai noi, adevarate locuri istorice prin vechimea si arhitectura lor.



Bucurestiul are si el halele lui. Dintre ele, una din cele mai frumoase este Hala Traian de la coltul Calarasilor cu strada Traian, in intersectia care e mai tot timpul un nod de tramvaie si claxoane.

Hala Traian a aparut in zona bilingva a cartierului Traian, pe jumatate - daca nu si mai mult - evreiesc, pe la 1896, cum scrie in cifre romane pe frontispiciu.



Este opera arhitecturala a arhitectului italian Giulio Magni, care a lucrat la un proiect de modernizare a orasului intre anii 1889 si 1902. Tot el este autorul Bursei Marfurilor din Uranus-Rahova. (Alte lucrari ale sale aici)

Hala Traian era pe la inceputul secolului o mare piata de desfacere pentru carne si peste. S-a transformat treptat in piata, iar astazi este supermarket. A existat la un moment dat intentia de a o transforma in muzeu, si nu orice fel, ci in Muzeul de Arta Contemporana. Fiind totusi mult prea mica, acesta a ajuns in cele din urma la Casa Poporului.

Arhitectura halei te duce cu gandul la o gara. Boltita inalt, cu grinzi de metal, din care curg luminile, arata insa mult mai bine decat ar putea sa arate vreodata Gara noastra de Nord. Acelasi principiu de hala-piata-supermarket se regaseste si in capitalele vecine (Budapesta, Sofia), unde halele alimentare sunt incluse in ghidurile turistice si au mai degraba aspect de mall, pastrandu-si totusi pitorescul.



Hala Traian nu e foarte frumoasa pe dinauntru, cand uitatul in sus are de pierdut in fata cozilor de la case si a rafturilor cu mancare. Clientii sai zilnici probabil ii desconsidera aspectul istoric, gandindu-se doar la utilitatea ei de alimentara. Putini se mai uita in sus si nimeni nu se mai opreste la fotografiile de la intrare cu schitele lui Magni.



Cand iesi in Calea Calarasilor si te intrebi pe unde sa o apuci ca sa nu iti petreci urmatoarea ora la foc mic intr-un ambuteiaj, iti doresti, intr-o rabufnire retro de om modern agasat de tehnologie, sa fie ca acum 100 de ani.