Locul saptamanii: Complex Lebada (fost spital, fosta manastire Pantelimon)

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Ca luxul abunda si in zone murdare unde saracia se impiedica in gropile din asfalt, asta nu e nicio noutate. Pe aceeasi veche formula de fudulie romaneasca, iti prezentam un nou caz din istoria orasului unde luxul este parasit doar la nivel al imaginii, dar nu si la cel al incasarilor: complexul Lebada, hotel si restaurant, spatiu degeaba cu un trecut glorios situat pe o peninsula de pe lacul Pantelimon.

Complexul Lebada, acest spatiu luxos cu cladirile sale albe, cu gradini frumoase si fantani a fost candva o manastire. Istoria acestui loc de pe Lacul Pantelimon incepe cam pe la 1735 cand domnitorul Grigore Ghica al II-lea ridica o manastire- spital. Manastirea se numea Sf. Pantelimon, denumire care avea sa acapareze intregul oras, numit pe atunci Floresti.

lebada
sursa foto

Pe langa biserica, cat a fost Ghica domnitor s-au ridicat si epitropia si casele domnesti in care doar acesta si familia sa puteau sa stea. Lucrarile de ridicare a constructiei s-au terminat undeva pe la 1750 ca, apoi, sa vina cutremurul din 1802 si sa darame nu doar podul din piatra, ci cam tot. In 1813 incepe reconstructia locurilor de pe peninsula.

Manastirea avea si rolul de spital, numarand 12 paturi pentru bolnavi de ciuma si tifos. In timpul domniei lui Alexandru Moruzi (1793-1796), spatiul pentru bolnavi cunoaste o expansiune in numar de 18 paturi. Poate ca in prezent ti se pare o nimica toata, dar aceste 30 de paturi i-au adus Manastirii Pantelimon titulatura de "al doilea spital din Bucuresti dupa Spitalul Coltea".

lebada poarta

In 1868, cladirea de langa lacul Pantelimon prinde forma concreta de spital prin constructia din 1868 initiata de Fundatia Carol I alaturi de Carol Davila. In partea de sud a complexului s-a construit o cladire cu parter, etaj si subsol unde pana in 1890 s-au adus 160 de paturi pentru bolnavi. In 1977, un nou cutremur isi face de cap cu cladirile de pe peninsula Pantelimon, distrugand spitalul.

Nici manastirea nu mai are trai lung dupa disparitia spitalului. In 1986 (unele surse spun 1985, altele 1982), biserica este demolata din ordinul lui Ceausescu atunci cand l-a apucat frenezia distrugerii locurilor cu cruce-n frunte. Osemintele domnitorilor, cele ale lui Grigore Ghica si cele ale lui Alexandru Ghica au fost salvate din furia demolarilor si trimise catre alte biserici. Acelasi traseu l-au avut si obiectele de pret din interiorul bisericii: usile sculptate, icoanele, monumentele, toate s-au dus spre locuri mai insorite (sursa).


sursa foto

Nu de alta, dar nu mai aveau ce cauta intr-un spatiu pe care avea sa se contruiasca un complex de lux: hotelul si restaurantul Lebada. Undeva in 1987 apare si Lebada pe fundatia fostei manastiri care a fost si sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoza. Lebada a mers bine ceva timp fiind un spatiu exclusivist, destul de scump, unde nu manca chiar oricine.

In 2001, Lebada revine pe maini sfinte. Mai precis, terenul pe care statea Lebada, cu tot cu complex, este revendicat de Patriarhie in 1992 si obtinut la aproape 8 ani dupa solicitare.

Din 2006 au inceput lucrarile de modernizare si renovare la complexul Lebada, lucrari realizate cu ajutorul unei firme straine, Escape din Marea Britanie (sursa). Patriarhia a batut palma cu Escpae si din 2006 pana in prezent se tot lucreaza la reconstructia Lebedei spre nefericirea miresicilor care si-ar fi dorit o nunta pe fasia de pe lac.


sursa foto 1 si 2

Dar nu doar miresicile au de suferit; la Lebada era o piscina frumoasa, un teren de tenis, de fotbal, un spatiu de agrement numai bun pentru iesirile de week-end aproape de oras. Acum, complexul Lebada este o sursa de venit pentru unii, una care nu cunoaste termeni precum impozite si taxe, asa cum aflam aici.

Lebada ramane un spatiu plin de mister si de incarcatura istorica pentru cei care nu s-au plimbat prin curtile complexului. Pentru cei care au trecut de portile de la Lebada, acest spatiu era doar un alt loc in care puteau iesi la cina. Suntem curiosi cum va arata dupa lucrarile de reconstructie si daca va mai pastra aerul regal. Dar pana atunci presupunem ca mai avem de asteptat.

Tu ai fost vreodata la Lebada?

N.R: ne pare rau ca nu avem mai multe poze, dar nu am fost lasati sa ne plimbam prin curtea complexului. La intrare am fost intampinati cu multa "caldura" de un paznic care il luase pe "NU" in brate, un nu categoric fara prea multe justificari la intrebarile noastre timide "dar, de ce?" sau la rugamintile noastre. Asadar, avem doar poza de mai sus facuta in graba din masina. Data viitoare, mergem cu o atentie si vedem daca lucrurile stau la fel.

surse articol: Dan Toma Dulciu- Istoria Bucurestilor prin bisericile sale; wikimapia; wall-street; realitatea.net



10 comentarii

Locul saptamanii: Complex Lebada (fost spital, fosta manastire Pantelimon)
Constantin Nimigean
#1 -

fain subiect

Langa hotelul Lebada, in lacul Pantelimon, ma scaldam eu prin generala, cam acum 14-15 ani. Saream gardul hotelului, mancam cateva corcoduse de prin curte si ne postam pe acea fâşie care se vede la baza pozei de pe wikimapia. Era un drum ingust de legatura intre hotel si padure. In week-end-uri era plin de oameni care veneau la plaja acolo iar in cursul saptamanii era plin de oameni nu foarte prietenosi. Tatal meu a lucrat o perioada pentru ei cand, cica, s-a renovat... asta tot acum vreo 15 ani. Daca vreti il iau la intrebari sa vad daca-si aduce aminte ce pastile le dadea ca sa uite ce se intampla acolo. :))

Locul saptamanii: Complex Lebada (fost spital, fosta manastire Pantelimon)
Irina
#2 -

:-) Aici e adevaratul Shutter Island

Salut,

Ne bucuram ca zona iti e cat de cat familiara.

Ar fi o idee sa aflam mai multe si de la o sursa din interior.
Daca tatal tau isi aminteste ceva interesant, da-ne de veste.

Si eu stiu Lebada tot din copilarie si chiar si acum vreo 4-5 ani am fost pe acolo, prin paduri, aproape de lac si inca mai era ceva activitate la restaurant.

Abia astept sa vad ce se va intampla cu acest spatiu.

Locul saptamanii: Complex Lebada (fost spital, fosta manastire Pantelimon)
mihaela
#3 -

Comentariu nou

m-am casatorit la Lebada in oct 2005, nunta noastra a fost ultimul eveniment dupa aceea a inceput renovarea. cand am juns acolo, era un director f scarbos care nici nu a vrut sa discute cu noi cand am vrut sa il rugam sa faca putina curatenie de exemplu...dar cineva ne-a soptit ca o sa fie schimbat. am revenit dupa cateva saptamani si ne-a intampinat un domn distins , extrem de amabil, era noul director. in urma discutiei, tot ceea ce am cerut s-a intamplat, adica: Cutratenie in restaurant, zugravit pe un perete cu pete, schimbat becuri. Peste asteptari a fost faptul ca au scos mocheta lipita peste marmura de pe jos, au lustruit marmura, au adus de undeva serviciu complet de vesela ale lor aratand destul de invechit. cel care s-a ocupat de nunta efectiv a fost de un profesionalism greu de egalat. ne-au spus ca s-au bucurat sa vada ca cineva vrea atat de mult sa faca acolo nunta si ca daca tot este ultimul eveniment, macar sa il faca de nota 10. mancarea a fost exceptionala, m-au lasat sa fac un menu diferit decat cel oferit de ei, am putut vorbi cu bucatarul, servirea a fost ireprosabila( au adus inca 6 ospatari si un bucatar), au adus un generator de frica sa nu ramanem fara curent. intr-un cuvant, asteptarile nostre au fost cu mult depasite. la asta a contribuit si un peisaj frumos, linistit si o constructie inedita, imptrejmuita de flori si verdeata.

Locul saptamanii: Complex Lebada (fost spital, fosta manastire Pantelimon)
Dan Bobeica
#4 -

Dan

Inca de acum 30-31 de ani ma duceam cu ai mei la iarba verde, in parcul aflat peste lac de Lebada. Auzisem inca de atunci ca acel ansamblu de cladiri ar fi un spital de TBC-isti dar o peroada chiar am crezut ca inca mai este functional acest spital. Un pic mai tarziu, am aflat ca este parasit de ceva vreme. La inceputul lunii mai 1985 m-am hotarat sa vin si sa "explorez" atat peninsula cat si paduricea aflata dincolo de acea fasie ingusta (dig), fiind fascinat de misterul acelor locuri. Aveam 15 ani si un pic, eram inca in clasa a 9-a. Mi-a placut acea padurice, care inca avea cativa stejari seculari (am si facut -ulterior- cateva gratare la marginea acelei paduri). M-am incumetat sa intru si in incinta spitalului parasit, unde stapani pareau a fi doar cainii vagabonzi, pe care-i puteai intalni la toate nivelele, pana in pod.Atnuci, in mai 1985, inca era in curtea spitalului acea biserica dar nu se putea intra in ea: usile erau ferecate de niste rangi masive (puse in x) si acestea erau sudate. De asemenea, in curtea interioara inca mai puteau fi vazute anumite lozinci (un fel de pancarte) care aveau niste mesaje care faceau sa-ti treaca un fior prin sira spinarii. Doar unul dintre acestea mi-a ramas in minte: "Omule, nu uita ca te-ai nascut fara piese de schimb." (si sa stiti ca nu fabulez !). Am urcat apoi pe la toate etajele, printre resturile de moloz, cioburi de sticla,praf, mult praf. Inca erau intregi unele geamuri, la fel si usi care dadeau in diferite incaperi, tocuri de geamuri etc. Dar,deeja in acea perioada incepusera anumite lucrari de renovare a marii cladiri,cei care fusesera adusi sa lucreze erau militari in termen.Se lucra doar intr-o aripa a ansamblului, in acel moment. Inca nu capatasera amploare lucrarile...
Am ajuns si in pod, unde era mult praf si am gasit un ziar putred in care am putut sa disting un articol, ceva privind un acord intre trupele germane si ruse, astfel incat una din parti(rusii)sa-si intarzie inaintarea pe teritoriul nostru

Locul saptamanii: Complex Lebada (fost spital, fosta manastire Pantelimon)
Dan Bobeica
#5 -

Dan (continuarea comentariului anterior)

(continui primul comentariu). Era asa de degradat si plin de praf ziarul, incat nu am putut sa disting mai multe detalii privind acel articol (au trecut, totusi 26 de ani si nu mai imi amintesc daca se referea acel acord la inaintarea rusilor sau a nuemtilor, cert este ca ziarul data din al doilea razboi mondial). Ceva mai incolo, am mai dat de o parte dintr-un ziar "Scanteia", acesta avand cateva articole scrise cu mult "entuziasm" (oricum, reporterul avea darul de a atrage cititorii) si chiar am reusit sa vad de cand data ziarul : marti, 1 mai 1973...
Tot mergand prin pod am dat si de un luminator. Am dat, fara probleme, capacul la o parte si m-am urcat pe acoperisul de tabla (care se pastrare bine!). Am facut o mica "plimbare" dar fara a ma aventura prea departe de luminator, dupa care am revenit in pod. Un pic mai incolo, unde era semiintuneric am tras o mica sperietura cand am constatat ca nu sunt singur. Intins pe jos, unde era mai curat, se afla si un soldat care tragea alene dintr-o tigara. Am coborat din pod, am mai strabatut niste sali (cat de mult seamana cladirile in paragina de la actuala statiune Herculane cu ceea ce am vazut la Lebada atunci in "85!) dar fara a mai vedea ceva deosebit, exceptand cativa caini jigariti si speriosi.Jos,spatele spitalului m-au vazut cativa lucratori (cred ca erau maistri, erau in civil) care mi-au spus ca nu am ce cauta prin acel santier si ca atare, mi-au aratat calea de iesire din incinta fostului spital...
Am revenit in "89 ; "90, "91 pentru a bea cate o bere la acel restaurant select.Tin minte ca imediat dupa Revolutie erau foarte multi clienti din Rep. Moldova. Dar si dintre cei care tocmai fusesera in afara tarii, facusera bani si isi etalau propriile persoane la Lebada. Mi-a ramas in minte o faza (cred ca prin "91): in fata complexului era un Mercedes foarte elegant (inca nu avea numere romanesti)iar la un moment dat s-a deschis o portiera, a coborat una grasa(de vreo 40 ani)care a strigat tare "Costicaaa!"

Locul saptamanii: Complex Lebada (fost spital, fosta manastire Pantelimon)
un angajat
#6 -

bataia de joc a patriarhiei

Am lucrat acolo o perioada destul de mare, si am plecat din hotel odata cu inchiderea lui, vreau sa va spun ca din momentul in care hotelul a fost preluat de Patriarhia Romana(2001) sub conducerea directa a domnului Vicentiu PLOIESTEANU, hotelul a intrat intr-un declin major, ajungandu-se astazi la a fi o ruina.Istoria neagra a Hotelului incepe in 2001 odata cu intrarea lui in patrimoniul Patriarhiei(toate actele de revendicare au fost demarate in perioada CDR), din anul 2003 a inceput sa-si faca aparitia in hotel domnul Nicolae Ratiu(fiul lui Ion Ratiu (P.N.T.)), care ne era prezentat ca fiind viitorul proprietar al hotelului, cel ce va face din acest hotel cel mai luxos hotel din Bucuresti, din primavara anului 2005 hotelul a fost preluat de domnul NICOLAE RATIU,care a inceput un proces de exterminare lent dar sigur al acestui asezamant,incepand sub pretextul unei renovari in 2006 distrugerea si vandalizarea completa a acestui hotel, care acum in 2011 arata probabil ca ceea ce povestea cineva in randurile de mai sus ca arata in 1985.

Locul saptamanii: Complex Lebada (fost spital, fosta manastire Pantelimon)
dana oancea
#7 -

Comentariu nou

Suntem in 2012, ce s-a intamplat cu minunatul Complex Hotelier LEBADA? a fost distrus in totalitate si el si viitorul salariatilor care au fost nevoiti sa plece care incotro. Pacat mare pacat.

Locul saptamanii: Complex Lebada (fost spital, fosta manastire Pantelimon)
Olimpia
#8 -

Comentariu nou

Si`totusi`ce`se`va`intampla`cu`acest`complex`?
Mai`bine`s-ar`face`o`statiune`de`odihna.

Locul saptamanii: Complex Lebada (fost spital, fosta manastire Pantelimon)
cris
#9 -

Comentariu nou

Olimpia - ar fi bine sa se faca multe lucruri in Romania DAR uite ca totul este distrus intentionat!
cat o sa mai rabdam sa ne manance viermi astia de vii? o sa ne revoltam pana la uram sau o sa rabdam si o sa ne tanguim ca de obicei si o sa suferim pana ne omoara de tot?

Locul saptamanii: Complex Lebada (fost spital, fosta manastire Pantelimon)
maria
#10 -

Comentariu nou

O fi frumos locul, complexul, dar mie una mi-ar fi scarba sa ma cazez acolo sau sa mananc la restaurantul lor. Spitalele, mai ales cele de profilul fostului spital Lebada, sunt focare de infectii, microbi, bacterii care nu dispar cu una cu doua. Dezinfectarea nu e suficienta. Va trece mult mult timp pana cand locul va fi curat cu adevarat si se va putea merge acolo fara teama ca vei contracta ceva.

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera