Locul Saptamanii - Muzeul Satului
Ideea de distractie nu este asociata de multi cu mersul la muzeu. Daca mai adaugi si un element ruralo-satesc tip tezaur folcloric-viata satului, numarul amatorilor scade vertiginos. Cu toate acestea, Muzeul Satului nu duce niciodata lipsa de vizitatori, tocmai prin originalitatea sa.
In putine locuri ai ocazia sa intri direct in exponate si sa simti atat de puternic faptul ca au apartinut unor oameni pe care parca ii mai vezi trebaluind printre acareturi, adunandu-se in fata bisericii de Pasti si mergand agale langa o joiana leganandu-se pasnic spre islaz.. adica spre lacul Herastrau.
Muzeul tocmai a implinit 70 de anisori. Luand in considerare faptul ca majoritatea caselor au mult peste 100 de ani si ca cea mai veche este din secolul 17, varsta muzeului nu pare chiar venerabila. S-a infiintat la initiativa lui Dimitrie Gusti, dupa aproximativ un deceniu de cercetari si documentari etnologice prin satele romanesti. A fost deschis oficial in mai 1936, odata cu inaugurarea parcului Herastrau, in cadrul Lunii Bucurestilor.
La vremea aceea avea doar "29 de gospodarii, o biserica de lemn, cinci mori de vant, o moara de apa, un teasc de ulei, o povarna, o cherhana, o carciuma, sase fantani, cateva troite si un scranciob". 70 de ani mai tarziu suprafata lui s-a triplat si are peste 300 de contructii (case, acareturi, instalatii tehnice, trei biserici, un han, unde la vreme de targuri puteti manca si bea vin la ulcica).
Desi initiatorul proiectului a fost Gusti, responsabil cu punerea in scena a fost Victor Ion Popa, regizor, scenograf, dramaturg şi romancier, care spunea "Va sa zica avem de montat o piesa originala, nemaivazuta si nemaiauzita: un sat viu". Nu a fost deloc departe de adevar cu aceste cuvinte, pentru ca in primii ani, dupa ce au ajutat la montarea caselor in incinta muzeului, proprietarii chiar au locuit cu catel si purcel in acele case! In 1948, sesizandu-se pericolul deteriorarii exponatelor din cauza ... uzului zilnic, taranii au fost "evacuati" si trimisi inapoi in satele de unde proveneau.
Muzeul este construit pe baza a trei principii: istoric (dezvoltarea satelor pe parcursul a cateva secole), geografic (este structurat regional pentru ca plimbaretul prim lumea satului sa poata sa vada diferentele tipurilor de case in functie de zona), si al autenticitatii - casele au fost demontate cu grija, aduse la Bucuresti in 56 de vagoane (aproape 500 de tone de materiale) si reconstruite de chiar mesterii locali.
Arhitectura este teribil de interesanta si variata: cabanute de grinzi cu cusme de pai in Maramures, case solide si deschise la campie, colibe de lut ingropate in pamant care si-au lasat doar nasul afara (in zonele unde dadeau navala cotropitorii).
Exterioarele sunt insa doar o parte a farmecului acestui muzeu incremenit. In case este recreata perfect atmosfera locurilor: lavite cu zestre, strachini intinse pe pereti, stergare la geamuri, locatarii par abia sa fi plecat la hora in sat...
Este un loc placut in orice anotimp - primavara este plin de zumzet de albine si copaci in floare, vara este plin de umbra racoroasa langa lacul Herastrau, toamna ii da o lumina galbena, difuza, de atemporalitate. Iar iarna... iarna e cam noroi, dar e cel mai frumos.
Desi puteti sa aflati o groaza de lucruri de pe placutele de pe fiecare poarta, cu data, provenienta, planul casei si denumirea incaperilor, ar fi bine ca macar o data sa luati un ghid cu voi - ati afla atatea lucruri de care nici nu aveati habar, curiozitati, lucruri amuzante, traditionale. Va poate explica de asemenea geografia caselor in legatura cu traseul spiritualitatii taranesti: colturile casei: vatra (al femeii si al focului), patul (cu lada de albituri), masa (locul de adunare al familiei) si coltul de dupa usa, rezervat, in mod traditional, spiritelor malefice.
Atentie, in muzeu sunt cateva restrictii: fotografii doar in exterior (20 lei taxa foto, iar biletul de intrare e 5 lei), nu se fumeaza (in 1997 a avut loc un incendiu care a provocat pagube importante) si nu se merge cu masina. Cel mult cu caruta.
Iata, spre exemplu, in imaginea de mai jos, o exemplificare a etapelor dezvoltarii mijloacelor de deplasare pe baza animala (tractiunea si vizitiul): initial e o cusca pe 4 roti de lemn trasa de cai... sau boi
Invitat la o emisiune stil viata satului, dl. Marcel Pavel a refuzat sa faca o plimbare prin frumusete de muzeu si a preferat sa debarce direct la scara... langa moara.
Informatii de aici si aici
In putine locuri ai ocazia sa intri direct in exponate si sa simti atat de puternic faptul ca au apartinut unor oameni pe care parca ii mai vezi trebaluind printre acareturi, adunandu-se in fata bisericii de Pasti si mergand agale langa o joiana leganandu-se pasnic spre islaz.. adica spre lacul Herastrau.
Muzeul tocmai a implinit 70 de anisori. Luand in considerare faptul ca majoritatea caselor au mult peste 100 de ani si ca cea mai veche este din secolul 17, varsta muzeului nu pare chiar venerabila. S-a infiintat la initiativa lui Dimitrie Gusti, dupa aproximativ un deceniu de cercetari si documentari etnologice prin satele romanesti. A fost deschis oficial in mai 1936, odata cu inaugurarea parcului Herastrau, in cadrul Lunii Bucurestilor.
La vremea aceea avea doar "29 de gospodarii, o biserica de lemn, cinci mori de vant, o moara de apa, un teasc de ulei, o povarna, o cherhana, o carciuma, sase fantani, cateva troite si un scranciob". 70 de ani mai tarziu suprafata lui s-a triplat si are peste 300 de contructii (case, acareturi, instalatii tehnice, trei biserici, un han, unde la vreme de targuri puteti manca si bea vin la ulcica).
Desi initiatorul proiectului a fost Gusti, responsabil cu punerea in scena a fost Victor Ion Popa, regizor, scenograf, dramaturg şi romancier, care spunea "Va sa zica avem de montat o piesa originala, nemaivazuta si nemaiauzita: un sat viu". Nu a fost deloc departe de adevar cu aceste cuvinte, pentru ca in primii ani, dupa ce au ajutat la montarea caselor in incinta muzeului, proprietarii chiar au locuit cu catel si purcel in acele case! In 1948, sesizandu-se pericolul deteriorarii exponatelor din cauza ... uzului zilnic, taranii au fost "evacuati" si trimisi inapoi in satele de unde proveneau.
Muzeul este construit pe baza a trei principii: istoric (dezvoltarea satelor pe parcursul a cateva secole), geografic (este structurat regional pentru ca plimbaretul prim lumea satului sa poata sa vada diferentele tipurilor de case in functie de zona), si al autenticitatii - casele au fost demontate cu grija, aduse la Bucuresti in 56 de vagoane (aproape 500 de tone de materiale) si reconstruite de chiar mesterii locali.
Arhitectura este teribil de interesanta si variata: cabanute de grinzi cu cusme de pai in Maramures, case solide si deschise la campie, colibe de lut ingropate in pamant care si-au lasat doar nasul afara (in zonele unde dadeau navala cotropitorii).
Exterioarele sunt insa doar o parte a farmecului acestui muzeu incremenit. In case este recreata perfect atmosfera locurilor: lavite cu zestre, strachini intinse pe pereti, stergare la geamuri, locatarii par abia sa fi plecat la hora in sat...
Este un loc placut in orice anotimp - primavara este plin de zumzet de albine si copaci in floare, vara este plin de umbra racoroasa langa lacul Herastrau, toamna ii da o lumina galbena, difuza, de atemporalitate. Iar iarna... iarna e cam noroi, dar e cel mai frumos.
Desi puteti sa aflati o groaza de lucruri de pe placutele de pe fiecare poarta, cu data, provenienta, planul casei si denumirea incaperilor, ar fi bine ca macar o data sa luati un ghid cu voi - ati afla atatea lucruri de care nici nu aveati habar, curiozitati, lucruri amuzante, traditionale. Va poate explica de asemenea geografia caselor in legatura cu traseul spiritualitatii taranesti: colturile casei: vatra (al femeii si al focului), patul (cu lada de albituri), masa (locul de adunare al familiei) si coltul de dupa usa, rezervat, in mod traditional, spiritelor malefice.
Atentie, in muzeu sunt cateva restrictii: fotografii doar in exterior (20 lei taxa foto, iar biletul de intrare e 5 lei), nu se fumeaza (in 1997 a avut loc un incendiu care a provocat pagube importante) si nu se merge cu masina. Cel mult cu caruta.
Iata, spre exemplu, in imaginea de mai jos, o exemplificare a etapelor dezvoltarii mijloacelor de deplasare pe baza animala (tractiunea si vizitiul): initial e o cusca pe 4 roti de lemn trasa de cai... sau boi
Invitat la o emisiune stil viata satului, dl. Marcel Pavel a refuzat sa faca o plimbare prin frumusete de muzeu si a preferat sa debarce direct la scara... langa moara.
Informatii de aici si aici
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Citeste si:
Astra, Muzeul Satului din Sibiu, editia de iarna
La ce te gandesti cand zici ASTRA Sibiu? Poate la Festivalul de film documentar? (care, apropo, weekendul asta vine la Bucuresti, detalii aici ) Poate la Muzeul Satului? Sau poate,...
Workshop Casa din Baloti de Paie
Initiativele ce sustin proiecte ecologice par sa aiba un drum incet, dar sigur catre o dezvoltare mai semnificativa si in Romania. Una dintre ideile aduse in premiera in tara este...
Antilocul saptamanii: Sintesti
Exista diverse motive pentru care un loc poate sa devina, din perspectiva metropotamica, antiloc. Pentru ca are valoare istorica si acum zace in paragina. Pentru ca este pur si simplu...
Pachet de familie: Antipa si The Light Cinema, la film si la muzeu cu copiii
Acum cateva luni Metropotamul se gandea, revolutionar, cum ar schimba muzeele din Bucuresti . Si in acea tirada aveam si un capitol intreg de "oferte, reduceri si bilete comune". ...
Targul de Sfintii Petru si Pavel la Muzeul Satului
Nu cred ca am mai vazut vreodata atat de multa lume la Muzeul Satului . Am ajuns destul de tarziu la Targul de Sfintii Petru si Pavel si ma temeam...
Fuel the city
#1. boul la volan, intr-adevar
Poate se temea de hoardele de paparazzi care ar fi iesit din colibe sa-l urmareasca si sa-i fotografieze impunatorul trup... Doooamne ce oameni...