La plimbare spre Parcul National

Coate, pumni, posete in cap, priviri tampe care studiaza grafitti-urile alea ciudate cu talpi de pe scara rulanta in timp ce blocheaza circulatia precum joienele intorcandu-se acasa de pe islaz,... lumina!! Precum o cartita, iesi din gheenele metroului bucurestean clipind maruntel si intrebandu-te unde te-a adus magistrala I?

Ah, am ajuns la Iancului. Unde sa ne poarte pasii de aici? In vreun parc linistit, ca intersectia asta ne omoara neuronul cu zile. Parca era pe aici Parcul National, nu? Pe langa stadionul Lia Manoliu?

- Saru'mana, o harta a Bucurestiului aveti?
- Nu, doar planul.
- ?!? (pauza de revizuire a posibilitatilor antinomice). Are strazi pe el?
- Da.
- Dati-mi, va rog, planul Bucurestiului, daca nu aveti harta.

Da, e chiar aproape, sa mergem. Ia uite, e un cimitir dupa blocul asta! Facem popas? Nimic nu e mai relaxant dupa zgomotul orasului decat o plimbare de 10 minute printr-un cimitir. (ma rog, daca trebuie sa fiti carcotasi, sunt multe lucruri mai relaxante, dar pe la Iancului nu am vazut nici o insula tropicala cu hamac agatat de palmieri, asa ca trebuie sa improvizezi, deci... la cimitir!)



Efectul este cel scontat. E atat de liniste de parca ar fi murit toata lumea. Mai putin tigancile care se ocupa de cosmetizarea panselutelor pe care le imping locatarii de 2 metri mai jos. E frumos in cimitirul Iancu Nou cand e soare primavaratic... Razele se reflecta in padurea de cruci albe si se afunda in pamantul reavan al gropilor proaspat... Ce ziceti sa mergem spre parcul ala pana nu ne aducem aminte de Berenice a lui Poe? :)

Dupa ce feresti privirea de la cateva magazine de toale second hand in care clientele rascolesc precum hienele cadavrele hainelor care au fost (exista un laitmotiv in plimbarea asta, l-a sesizat cineva?), si dupa ce treci pe langa o scoala unde tocmai s-au terminat orele, nu e clar daca la clasele primare sau la liceeni, ca nu mai poti diferentia, uite, am ajuns la parc.



Daca intri de pe Maior Ion Coravu, se poate sa te sperii putin. Terenul e virgin ca o domnisoara batrana, nepieptanat si neingrijit, baltoaca de lac este fetida si armonia generala a soarelui bolnav care sclipoceste puhav printre gunoaie te indeamna sa te arunci in apa precum o Ofelie moderna, dar te opreste teama sa nu mori inecat in propria voma in loc sa ai parte de o moarte edenica... precum Martin.



Restul parcului e banal: mame impubere cu bebelusi, bunici dati in mintea nepotilor, ciori, pescarusi si rate (nu le-o fi sila se se aseze cu cozile in apa aia??).



La intoarcere poti sa te amuzi putin remarcand un fapt generalizat: cu cat te departezi mai mult de centru, cu atat se inmultesc cerceii cu strasuri in urechile barbatilor, gulerele de blana la giaca, tot la barbati, si tinutul dupa gat .. tot la barbati! O fi vorba de legatura indisociabila intre un barbat si sticla lui falsa din ureche si ritualurile de facut freza tip cocos (iarasi, predominanta). La fete nu m-am uitat, asta e culmea... Dar cand treceti voi pe acolo, sa ne spuneti cum erau :)