Homeless-ul: inca unul din acele paradoxuri

Primul homeless cu casti pe urechi l-am vazut pe Nicolae Titulescu langa Irish Pub. Dimineata, cand trotuarul se umple de muncitori ce-si beau cafeaua in fata chioscurilor din zona, el sta pe o bordura, aparent fara sa cerseasca si ascultand muzica la casti. L-am vazut de cateva ori, insa nu mi-am putut da seama daca asculta la telefon sau la un mp3 player.

E un tip la vreo 20 de ani, supraponderal. Nu l-am vazut niciodata cersind, poate are alte locuri, alte trasee, insa pe acea bordura de langa chioscurile de pe bulevardul Titulescu l-am vazut doar ascultand muzica si, desi s-a nimerit de mult multe ori sa am aparatul foto la mine, n-am indraznit sa-i fac vreo poza.

Al doilea homeless cu casti pe urechi l-am vazut in metrou. Era un tip grizonat in jur de 50 de ani. Imbracat ca la Polul Nord, purtand un ruscac imens dupa el si amintea de tipa cu porumbeii din Home Alone. Citea un ziar, asculta muzica la casti, iar in jurul lui era liber nu doar pentru ca mirosea ingrozitor, ci si pentru ca era inconjurat de o multime de sacose. Prada lui de prin tomberoane.

A coborat la Gara de Nord si dupa ce si-a tras cu greu toate sacosele si imensul rucsac dupa el, am incercat sa fac tot felul de scenarii. Poate intr-o viata civila normala, ar fi stat in sufragerie savurand muzica clasica. Poate candva fusese un tata de familie, poate acele casti fusesera singurul suvenir din viata sa de dinainte.

Probabil primele telefoane Nokia cu casti la care puteai sa asculti doar radio pot fi gasite prin gunoaie sau au devenit atat de ieftine incat pot fi cumparate cu agoniseala catorva zile de cersit in zonele centrale din Bucuresti, insa cand am vazut un al treilea homeless ascultand la casti si jucandu-se cu telefonul (imi imaginam ca-si seta un playlist), toate povestea mi-a parut tipic romaneasca.

Dincolo de misterul unor destine ciudate si probabil tragice, accesul banal la un gadget cu care poti sa asculti muzica la casti din partea unor categorii sociale defavorizate m-a trimis cu gandul la un alt paradox.

La celalalt capat la bunastarii sociale, misterul economic autohton il gasesti zilnic prin cartierele bucurestene. Masini de lux parcate intre blocuri comuniste, masini de lux ce depasesc ca valoare pretul unui apartament. Masini tunate (in care s-au investit mii de euro) apartinand unor tineri ce probabil stau cu parintii sau in vreo garsoniera inchiriata. Telefoane de ultima generatie in posesia unor tineri care nu-si tradeaza cu nimic (vestimentatie, gust si bun simt) bunastarea economica a lor sau a parintilor.

Ce urmeaza in acest Bucuresti plin de contraste ciudate? Muncitori in constructii cautand terase wireless pentru a naviga de pe laptop? Adolescenti organizandu-si intalnirile cu PDA-ul? Consumatori de aurolac discutand pe twitter?