De ce mergem pe strada Armeneasca?

Cum mergi pe bulevardul Carol si treci de piata Rossetti si de magazinul saptamanii, Wagner Arte, dupa intersectia unde se construieste un zgarie cer albastru, prima la stanga este strada Armeneasca.

La intrare, chiar sub turnul de sticla, sta pitita o biserica mare si alba. Cu arhitectura ei caracteristica podisului inalt de langa Ararat, biserica Armeneasca a avut de suferit in ultimii ani intr-o poveste asemanatoare celei a Catedralei Sf. Iosif. Din cauza fundatiei blocului de alaturi, adanca de aproape 30 de metri, bisericuta s-a cam desfacut in bucati si a fost recent restaurata. Acum sta bine in picioare, langa centrul comunitatii armene din Bucuresti, si el cu o arhitectura care aminteste de cladirile Erevanului, despre care v-am mai vorbit.

Pe strada Armeneasca, daca nu mergi nici la Base, nici la restaurantul coreean, trebuie sa mergi sa te plimbi. Altfel, n-ai cine stie ce atractii. O galerie mica de arte, un salon de cosmetica, sediul ONU pentru refugiati, ai carui gardieni intra in alerta cand vad aparatul foto.

Multe semne de avertizare. Caine periculos. Stapan feroce.



De inteles, amandoua atentionarile. Cainii de pe Armeneasca sunt periculosi pentru ca au diaree, iar stapanii sunt feroce de nervosi pentru ca nu gasesti un petic de asfalt neatins de cainii aia periculosi.

Altfel, frumoasa strada, mai ales ca o vezi bine din mijlocul strazii, locul destinat pietonilor care nu au loc pe trotuarele pline de masini. Case batrane si vesele sau mai triste, cu ochii larg deschisi,...



sau strans inchisi,cu balcoane, cu terase, cu breton, cu cozi.



Spre capatul celalalt dai de strada Popa Rusu, unde daca e vara, poti sa faci escala la un ceai in gradina la Metoc. Daca nu e vara, si nu e, ne uitam cu jind la poarta inchisa si plecam spre zari de soare pline prin labirintul de strazi de pe langa Armeneasca.



foto in galerie