Cum ar schimba Metropotam statiile de metrou (II)

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Despre cum ar schimba Metropotam statiile de metrou am mai vorbit anul trecut, dar astazi avem idei noi.

Nu mai sugeram nici o schimbare de nume, si asa au creat deja confuzie cand le-au redenumit, acum trei ani. Dar daca tot au denumiri intelenite in diverse momente istorice (Aparatorii Patriei, Eroii Revolutiei, 1 Dec. 1918, Grivita) ori afirma cultul diverselor personalitati (Aurel Vlaicu, Stefan cel Mare, Brancoveanu, Saligny, Teclu, Poenaru, Dimitrie Leonida, samd), de ce sa nu si arate dupa cum le e numele?

Pe scurt, vrem sa transformam statiile de metrou in lectii de cultura generala, in mini-muzee.

Bucurestiul subteran Bucurestiul subteran

Magistrala 1

Titan - desi a fost probabil denumita dupa fabrica de paine Titan, am prefera sa ne gandim mai degraba la titanii din mitologia greaca. Cu atat mai mult cu cat arhitectura boltita a statiei permite acest lucru, i-am pune pe cei 12 titani pe peron, sa sustina tavanul.

Stefan cel Mare - cum ar arata oare o statie de metrou pictata ca o biserica? Nu, ca toate bisericile ctitorite de Stefan cel Mare?

Gara de Nord - desi este una dintre putinele statii de metrou care arata mai bine, cu mozaicurile ei colorate (facute de I Love Bucharest in 2008), am putea veni si aici cu idei de schimbare, pe baza feroviara, ca spatiu avem.

Spre exemplu... era sa sugeram aducerea unei bunicute cu aburi de la muzeul locomotivelor din Sibiu, dar s-ar putea sa fie nitelus cam greu. Ce ziceti de niste imagini in marime naturala cu locomotivele respective? Sau chiar o macheta ceva mai mare (stiti voi, sa isi faca copiii poze de Facebook in ea). Si ce-ar fi daca atunci cand ar intra metroul pe peron s-ar auzi binecunoscuta voce sparta la megafon "Trenul din directia Piata Victoriei va sosi in statie la linia 1. Va rugam feriti linia"?

MetroArt - grafica si desen la Statia de Metrou Gara de Nord MetroArt - grafica si desen la Statia de Metrou Gara de Nord

Crangasi - denumirea de "crangasi" se pare ca vine de la crang. Nu e prea ofertant, dar cum nu vrem sa lasam Crangasiul asa, ne gandim la o statie pe tema copacilor; ce ziceti de o livada artificiala si gazon verde din plastic?

Petrache Poenaru - domnul inventator are in palmares o groaza de realizari, chiar daca nu toata lumea le stie. Pe langa faptul ca a inventat stiloul, a mai fost si in ceata de haiduci si revolutionari a lui Tudor Vladimirescu, a tiparit unul dintre primele ziare romanesti si se pare ca i se poate atribui si drapelul tricolor romanesc. Daca ne tinem macar de ideea stiloului, si tot putem scoate ori un muzeu de pene, penite, tocuri, ori, si mai dragut, un muzeu al scrisului de mana (amintiti-va cum scriau bunicii vostri, spre exemplu), intocmit din donatii publice de scrisori scanate, cursuri de la facultate, extemporale vechi si carti postale din tabara.
 
Bucurestiul subteran Bucurestiul subteran

Magistrala 2

Pipera - cum n-am avut alta rima la piper, ne gandeam sa facem o statie plina de condimente (in imagini, altfel am stranuta cu totii).

Aurel Vlaicu si Aviatorilor sunt cel mai usor de personalizat - o macheta, un avion, o poza veche si noua, o istorie. Material exista berechet, doar intentie sa existe. Sau poate -ahem!- intentia se pastreaza pentru viitoarea statie de metrou de la aeroportul Henri Coanda?

Piata Victoriei - ...nu. Nu o pictam cu victoriile armatei romane de la Burebista incoace. Ce-ar fi sa o dam celor trei muzee de la suprafata, sa o imparta frateste? Intre Muzeul Taranului, Antipa si Geologie ar iesi ceva interesant, daca se mobilizeaza imaginatiile.

Piata Romana - un nume atat de des folosit incat nu mai are nici o rezonanta. Cum sa o invioram? Sa o facem sa arate ca o gradina din palatele Romei Antice? Sau preferati gladiatori, crestini lei, paini si circ? Sa reproducem pe pereti legendele Olimpului? Sau sa o tapetam cu basoreliefurile de pe Columna lui Traian?

Statiile Universitate si Unirii sufera de aceeasi problema, niste nume deja comune, cu asocieri destul de comune. Nu le vedem aratand mai bine decorate de sus pana jos cu portrete de profesori celebri, nici cu scene de la Marea Unire. Universitatea ar putea sa aiba, precum un muzeu, sectiuni - geografie, matematica, chimie, si asa mai departe. Ar fi mai usor de personalizat si ar putea contribui chiar facultatile respective. Unirii am putea sa o transformam intr-o declaratie nationalista - de la cum arata Dacia pana la Romania Mare si pana azi, incluzand si locurile pe unde sunt imprastiati romanii astazi (stiti voi, Basarabia, Spania, Italia si Canada - pamanturi romanesti).

Piata Romana Piata Romana Piata Romana

Magistrala 3


Politehnica - aici, ca si in cazul Univeritatii, se poate decora tematic, dupa specificul facultatilor. Sau, ca sa nu ne complicam prea tare, ne legam de un mic detaliu intrinsec statiei - dalele peronului sunt facute dintr-o roca in care gasesti (daca te apleci si te uiti cu atentie) fosile. Am putea sa transformam intreaga Politehnica in... Jurassik Park!

Izvor - tema acvatica, neaparat. Cascade pe scarile rulante, lacuri si izvoare, in imagini, proiectii si sunete.

Dristor - nod mare, nu-l putem lasa asa cum arata acum, mai ales ca are si avantajul spatiului din pasaj. Acum... ce inseamna Dristor? Istoria cuvantului pare sa imparta doua posibile variante: cea mai la indemana ar fi ca numele vine de la de la fostul judet romanesc (azi in Bulgaria, in regiunea Silistra), Durostor. Drumul care ducea spre Durostor sau Dârstor trecea pe acolo. O alta varianta ar fi ca in zona aceea salasluia breasla piuarilor, care se mai numeau aici, in sud, si dârstari (drasta era o piua actionata de apa, iar cuvantul are etimologie bulgareasca, deci legatura cu sudul Dunarii se mentine).

Ce-ar fi deci sa adunam laolalta in Dristor toate breslele meseriasilor din Bucurestiul de odinioara, ale caror nume se regasesc indeosebi in denumirile strazilor din Centrul Vechi, alaturi de cele ale negustorilor? (Covaci, Zarafi, Sepcari, Selari, etc.)

Nicolae Teclu - a inventat un arzator / becul Teclu. Ce-ar fi ca tema statiei sa fie becurile, lampile, lampadarele, jocurile de lumini si umbre?


Magistrala 4 e cea mai noua din reteaua metroului bucurestean si deocamdata am lasa-o asa cum e, mai ales ca are niste denumiri destul putin ofertante pentru imaginatie- Grivita, 1 Mai, Pajura, Bazilescu.

Cum nu am luat in calcul toate statiile de metrou (unele dintre ele pur si simplu nu ne exprima la prima vedere nimic, dar recunoastem ca nu prea ne-am uitat si la suprafata, poate ne putem inspira de acolo), asteptam si de la voi idei de reconditionare si, cine stie, poate odata chiar o sa le vedem intamplandu-se.

harta metrou

Arhiva Cum ar schimba Metropotam...




3 comentarii

Cum ar schimba Metropotam statiile de metrou (II)
dunedenisip
#1 -

nume

Acum cativa ani am primit pe email un articol interesant despre cartierele din Bucuresti:
- Crangasi – Etimologia este evidenta. Candva aici era o prelungire din Codrul Vlasiei – un crang. Aici traiau, normal, crangasii.
- Dristor - Numele vine de la Silistra care-i mai zice si Dârstor sau Dristor. Intre razboaie prin locul care inainte se chemase “Gura Lupului” trecea drumul ce pleca de la sud de Bucuresti si tinea pana la Silistra: Drumul Dristorului (Diristorul si Kaliacra – provincii romanesti la sud de Dunare).
- Titan – isi ia numele de la fabrica de ciment “Titan” construita la inceputul secolului XX
- Vitan – De la D. Papazoglu aflam ce-i ala un vitan: “În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păşciunea”

Cum ar schimba Metropotam statiile de metrou (II)
Cristina
#2 -

Comentariu nou
Da, e foarte popular. Sursa se pare ca e aici.
Cum ar schimba Metropotam statiile de metrou (II)
Alexandra
#3 -

inspiratie

Ar fi interesant ca statiile de metrou sa fie decorate in functie de ce exprima numele lor - varianta 1, dar in cazul unora am putea folosi ce se afla la suprafata (si nu se va muta prea curand, cum ar fi guvernul si cladirile de birouri din Piata Victoriei, mare nucleu corporatist, de dinainte ca Pipera sa vada picior de manager)- varianta 2. Aruncati o privire la statiile de metrou din Londra.
Exemple pentru prima varianta: statiile Victoria si Blackhorse Road au profilul reginei (fara detalii) si, respectiv, un cal negru pictat in patratele care incadreaza randurile de scaune/bancute, patrate acoperite cu ce seamana a placi de faianta.
Exemplu pentru a doua varianta: statia Baker Street are profilul lui Sherlock Holmes, deoarece pe Baker Street se afla casa-muzeu:
http://www.google.ro/imgres?q=london+tube+baker+street&hl=ro&sa=X&rlz=1C1DVCJ_enRO378&tbm=isch&tbnid=J1XF01seGRmhgM:&imgrefurl=http://tripwow.tripadvisor.com/slideshow-photo/11-baker-street-station-by-travelpod-member-jpandshaz-london-united-kingdom.html%3Fsid%3D12486282%26fid%3Dtp-9&docid=t_euI9KZXwWVSM&w=550&h=367&ei=_HiPTu3aEMKF4gS546DOAQ&zoom=1&iact=hc&vpx=344&vpy=299&dur=437&hovh=178&hovw=266&tx=142&ty=182&page=1&tbnh=121&tbnw=161&start=0&ndsp=19&ved=1t:429,r:14,s:0&biw=1280&bih=586

E mai simplu si mai putin costisitor decat sa pictezi intreaga statie.
Referitor la gazonul pentru Crangasi - frumos, dar poate e mai bine sa ne limitam la zona scaunelor, sau la linia de la marginea peronului. Daca ar fi peste tot, in ziua urmatoare ar fi acoperit de gume, firimituri de la covrigi si merdenele si hartiute care nu se scot decat cu aspiratorul. Iar personal de serviciu dotat cu aspirator, luand covorasul la puricat nu pot sa imi imaginez. :))

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera