Cu velierul pe Marea Neagra

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Nu stiu daca stiati, dar se pot inchiria veliere pentru plimbari pe Marea Neagra. Se pot inchiria si barci cu motor, chiar mai usor si mai ieftin, dar daca ai mers cu velierul vei vedea ca senzatia e cu totul alta. Nu ne pricep noi foarte mult la barci (a se citi "absolut deloc"), dar va povestim din perspectiva omului normal care alege sa-si petreaca un weekend altfel decat obisnuitul mers la mare/la munte.

Cu velierul pe Marea Neagra Cu velierul pe Marea Neagra

Yachtingul e privit ca un domeniu de lux, ca o fita. Nu neg ca e asa, dar, dincolo de asta, experienta e foarte, foarte misto si nu chiar complet inaccesibila muritorului de rand. Tocmai de aceea, daca vreti sa faceti acest lucru, am zis sa va spunem cateva lucruri generale pentru a fi in tema cu ce va asteapta. Despre cursuri de navigatie v-am mai zis cateva lucruri acum ceva timp. E un domeniu fascinant despre care nu se stiu multe lucruri si care, din pacate, da impresia ca te tine la distanta.

Cu velierul pe Marea Neagra Cu velierul pe Marea Neagra

In primul rand, senzatia pe o ambarcatiune cu vele e diferita de cea de pe una cu motor. Mai exact, se simte si cel mai mic val, asa ca aveti grjia cu raul de mare. Va veti afla intr-o miscare continua, moment "prielnic" sa vedeti daca aveti sau nu rau de mare. Multi au zis ca nu au pana la prima plimbare cu velierul. Despre Marea Neagra am aflat ca e schimbatoare, dificila pentru incepatori din cauza vanturilor care bat din toate directiile si din cauza vremii care acum e frumoasa si imediat se schimba.

Cu velierul pe Marea Neagra Cu velierul pe Marea Neagra

Pe velier nu stai cu burta la soare toata ziua. E de munca, asta daca nu vrei sa lasi skipperul sa faca el toata treaba (sunt momente in care nici nu poti). Pui, strangi velele, faci manevre, stai la carma, totul fix dupa indicatiile precise ale comandantului. El e seful pe barca si, oricat de mult ai avea chef sa faci altceva, trebuie sa il asculti.

 Cu velierul pe Marea Neagra Cu velierul pe Marea Neagra

Daca sunt momente unde faci diverse lucruri de placere - de exemplu, marea e linistita si tu ai chef sa stai la carma sau mai faceti cate o volta sa vedeti cum e - sunt situatii in care chiar trebuie sa faci anumite manevre de care depinde bunul mers al barcii si, pana la urma, viata pasagerilor. Pe acelea trebuie sa le faci exact cand si cum spune skipperul.

Cu velierul pe Marea Neagra Cu velierul pe Marea Neagra

Noi am plecat cu un velier de 14 metri sambata dimineata din Eforie Nord. Cu exceptia a doua persoane care facusera inainte scoala de navigatie, ceilalti sase eram pentru prima oara pe o astfel de barca. Prietenii cu experienta ne avertizasera: o sa va fie rau, o sa aveti de muncit pe barca, o sa alunecati, sunt si momente dificile, nu e ca-n filme. :)

Cu velierul pe Marea Neagra Cu velierul pe Marea Neagra

Dupa prima zi am zis, mai in gluma, mai in serios ca ne-au speriat degeaba. Sambata marea era mai lina decat apa din Cismigiu. Nici un centimetru de val, abia daca se simtea o foarte vaga briza de vant. Datorita conditiilor mult prea linistite, am fost un fel de pantofari pe punte: am mancat, am baut bere, am facut plaja, am povestit cu skipperul, ne-am facut poze la carma sau tragand de diverse sfori si am facut baie in mare, la 40-50m adancime. Barca mergea inceeeeet, tangajul nu se simtea si noi aflam ca departe de tarm pana si Marea Neagra are culoarea turcoaz. Seara am acostat in Mangalia, unii dintre noi dormind pe punte, altii luand drumul Vamii.

Cu velierul pe Marea Neagra Cu velierul pe Marea Neagra

Ei bine, a doua zi lucrurile s-au schimbat putin. Marea nu mai era atat de linistita, vantul deja urcase pe la 8-10 noduri (sambata erau 4...), se formasera si niste valuri (pana intr-un metru, extrem de putin pentru ce poate marea si pentru ce vad navigatorii experimentati, interesant pentru niste neofiti ca noi). Barca se misca in toate partile, mergea mai mult pe muchie, manevrele deveneau mai complicate si ne implicau si pe noi.

Cu velierul pe Marea Neagra Cu velierul pe Marea Neagra

Acum nu mai stateam atat de relaxati pe punte (ce bine!), aveam de facut lucruri clare si trebuia sa-l ascultam cuminti pe capitan. Daca barca trebuie tinuta fix pe vant la o manevra, pai asa faceam (nu e usor), ca altfel riscam sa cada oamenii care faceau manevrele in apa.

Cu velierul pe Marea Neagra Cu velierul pe Marea Neagra

A intervenit si un mic eveniment, mai exact vela din fata, focul, s-a blocat sus. Trebuia coborata cand ne apropiam de mal si nu mergea. Variante au fost doua: cea mai buna era sa se urce cineva pe catarg sa o repare. La cum se misca barca si, mai ales, catargul sus oscila cu 3-4 metri, curajosul nostru s-a oprit pe la jumate. :) Solutia doi a fost sa legam cat mai bine focul, lucru ce nu e asa usor cum pare, mai ales cand bate vantul. Nu-i nimic, bineinteles ca totul s-a terminat cu bine si, oricum, a fost mult mai palpitant si mai misto decat atunci cand marea era prea linistita.

Cu velierul pe Marea Neagra Cu velierul pe Marea Neagra

Ce aveti nevoie cand mergeti cu barca?

- pantofi de sailing sau, oricum, unii cu talpa alba, aderenta, care nu lasa urme pe fibra de sticla din care e facuta ambarcatiunea
- haine albe care sa acopere cat mai mult din corp plus palarii, sepci
- crema de plaja cu protectie foarte mare - 50 sau mai mult
- pelerine de ploaie
- haine groase pentru noapte
- pastile pentru rau de mare (am auzit ca si ghimbirul functioneaza)
- gheata si multe lichide
- mancare cat mai usoara, rezistenta si usor de preparat (pentru sandwich-uri) sau chestii de rontait gen seminte, fistic, batoane cu cereale, legume care nu se strica asa usor (gen castraveti)

Cu velierul pe Marea Neagra Cu velierul pe Marea Neagra

Noi am inchiriat velierul (acesta) de la Ana Yachting, din Eforie Nord. Pentru o barca mai mare, unde intra 10 persoane (6 pot dormi in cabina, restul pe punte daca nu acostati noaptea), pretul e cam de 1000 euro/weekend. Cel mai bine e sa intrebati acolo, preturile se negociaza si, oricum, nu sunt afisate nicaieri (noi nu le-am gasit) - se stabilesc in functie de traseu, de barca, daca vreti cu skipper sau fara.

Se pot inchiria si la Blue Marine, si pe ProBarca sunt niste anunturi, si pe Team Adventure, puteti intreba si la portul din Mangalia sau la cel din Constanta.

O modalitate frumoasa de a petrece timp pe mare este sa mergeti in excursiile organizate in Croatia, Grecia, Turcia sau chiar mai departe, in Asia, prin Caraibe. Practic, skipperul roman se ocupa de toate aranjamentele, fie inchiriaza o barca de acolo fie se merge direct cu velierul (de exemplu pana in Grecia sau Turcia). Preturile nu sunt atat de mari cum va asteptati, costa 400-1000 euro/saptamana, in functie de destinatie, barca, daca sunt sau nu mancarea si bautura incluse..etc.

Se merge din insula in insula, se fac opriri pentru noapte sau puteti dormi pe barca. Gasiti aici cateva variante si puteti intreba si la porturile de unde inchiriati pentru Marea Neagra (trebuie sa incercati inainte la noi sa vedeti daca va place, cum va simtiti).



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera