Cetatea Rasnov

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Auzisem de Cetatea Rasnov de mai mult timp dar, pana sa ajung acolo, imi imaginam doua-trei ziduri parasite, o placuta explicativa cu povestea cetatii si miste urme icnerte de case. Gresit. Cetatea e foarte, foarte bine pasrata ba, chiar mai mult decat atat, a fost renovata partial si inca se lucreaza la renovarea ei. Chiar daca nu e atat de populara ca Branul, de exemplu, a fi in zona si a nu merge acolo e o idee nu tocmai fericita.

De la Predeal se ajunge usor, inainte de a intra in statiune faceti stanga pe drumul spre Rasnov sau direct la cetate din Poiana Brasov. Intrarea este 10 ron, iar taxa de fotografiat (desi nu te intreaba nimeni practic de ea) este de 5 ron.

Prima reactie cand vezi cetatea e "wow, asa de bine arata?". De la o inaltime considerabila, cetatea domina peisajul si poti vedea Tara Barsei de sus, intr-o zona ce facea legatura intre Transilvania si Tara Romaneasca. Asta a facut Rasnovul sa se dezvolte rapid si sa aiba o puternica activitate comerciala.

Prima mentiune a cetatii dateaza din 1335. La inceput era numita "Cetate Taraneasca" pentru ca cei care locuiau acolo se ocupau indeosebi cu agricultura. Exista  o controversa in privinta construirii cetatii: unii spun ca ar fi fost construita de cavalerii teutoni, altii neaga acest lucru, spunand ca adevarul istoric nu are nici o legatura cu aceasta presupozitie.

Zidurile batrane ii adaposteau pe oamenii locului impotriva invaziilor turcesti sau tatare. Vorbim de fapt de un mic orasel ascuns intre zidurile fortificate, unde mai gasim si acum case, capela preotului, scoala sau celebra fantana despre care se spune ca ar fi fost sapata de prizonierii turci. Acestia ar fi incrustrat pe peretii fantanii la care au lucrat timp de 17 ani (din 1623, dupa ce cetatea a fost nevoita sa capituleze in timpul unei invazii din lipsa de apa) versete din Coran. Tinand cont ca vorbim de cea mai adanca fantana din Transilvania, nu stim daca acest lucru a fost verificat sau nu. :)

Arhitectura nu e deloc complicata, e simpla, fara artificii, functionala pentru nevoile oamenilor de atunci. In interiorul cetatii gasim, pe langa casutele vechi, un bar unde putem bea un suc, un magazin de suveniruri discret, un loc unde putem trage cu arcul si, bineinteles, muzeul.
cetatea rasnovului

Cel mai placut lucru e insa ca ne plimbam nestingheriti prin cetate, ne urcam pe ziduri, intram in case, ne cataram pe scarile inguste si ne gandim oare ce-am face daca acuma ar veni turcii. Am trage cu arcul, bineinteles. :)

Cetatea Rasnovului a functionat ca loc de aparare pana in 1850. In timp, aici s-au adapostit Mihai Viteazu, Tudor Vladimirescu iar regele Sigismund a venit in vizita. Mergem si noi in vizita si ne bucuram ca locul arata bine si ca nu a fost lasat in paragina. Ce-i drept, e meritul unor italieni care au investit aici si contribuie la refacerea cetatii si transformarea sa in obiectiv turistic. Din fericire, locul nu e atins de kitsch-ul cu care ne-am obisnuit, nu vinde nimeni masti cu Dracula, caciuli, baloane si jucarii de plastic in fata cetatii, de exemplu. Din contra, impresia e ca se incearca sa se respecte forma sa initiala si a crea o atmosfera cat mai sugestiva.

In cetate e un loc unde poti intra in pielea lui Robin Hood (noi nu avem nici un arcas celebru, nu? :) ), sa pui mana pe un arc si sa incerci sa nimeresti cat mai aproape de tinta. Arcurile sunt foarte bune, staff-ul de acolo e prietenos si-ti explica ce sa faci, cum sa stai si cum sa incordezi bratul. Complicat. :)

In concluzie, merita sa mergeti la Cetatea Rasnovului. Atat pentru "vederea de sus", care este superba, pentru cetatea in sine, care este foarte interesanta si te trimite un pic inapoi in timp, cat si pentru a vedea cum se pastreaza si cum "este tratat" civilizat un monument istoric.



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera