Ce ne enerveaza la Bucuresti: Claxoanele

Inventia diavolului, sa o numim in limbaj comun "claxon", implineste anul acesta 100 de ani de cand a fost prima oara asezata pe o masina, in 1908, de catre compania americana Lovell-McConnell (inventia in forma ei electrica apartine unui asociat al lui Edison, pe numele sau oficial Hutchison si neoficial Baal, cel cu vocea ragusita).

De la scopul sau initial, acela de avertizare, de atentionare, de semnal de alarma, claxonul s-a transformat in diverse alte unelte, dupa cum urmeaza:

- translator pentru injuraturi cand ti-e lene sa lasi geamul sa strigi sau chiar sa ridici degetul; se caracterizeaza prin durata T > 4 secunde. Ridicati mana, repetati.
- sonerie cand ti-e lene sa cobori din masina; T= cel putin 10 secunde;
- fluierat cand e prea frig sau cald ca sa deschizi geamul la fiecare pereche de picioare cu sani; se caracterizeaza prin frecventa deasa si timp scurt: tit-tit (sau tits-tits)
- huiduit protestatar in cazul unei manifestatii a soferilor de taxi, tir, autobuz; T= pana te doare mana.


Urasc claxoanele. Soferii de la volan n-au nici o vina, serios. Condusul in tacere e peste puterea lor. Mai ales de cand claxonul sta pe volan, nu pe o maneta incomoda in spatele lui. Ispita este prea mare. Daca in locul claxonului, pe volan ar fi stat farurile, atunci s-ar fi dat exclusiv flashuri de atentionare si ar fi fost liniste. Este clar ca lumina zilei ca vina poluarii fonice a oraselor moderne o poarta designerii de masini.

O idee mult mai isteata ar fi dotarea semafoarelor cu un sistem de avertizare sonora, pentru tot soferul care nu a demarat in tromba in fractiunea de secunda T0 = verde. In secolul vitezei este o crima de neiertat sa pierzi acea secunda pretioasa. Nu se pune problema "tot stai la semafor de 45 de minute, ce mai conteaza 2 secunde?", ci exact invers.

Precum efectul bataii aripilor de fluture, acea secunda iti poate schimba viata. Si de aici, disperarea in fata desertaciunii vietii si a nimicniciei in fata ordinii superioare a lucrurilor. Ce sa faci atunci cand te izbeste revelatia sansei care ti se arata? Sa ingenunchezi nu poti, ca esti la volan. Sa strigi... nu te-aude nimeni. Atunci, palit de inspiratia divina a luminii de la capatul cozii de 2 km, claxonezi:

E verdeeeeeee! Tiiiiiiiiiit!!! Libertate! Misca-te, sclav netrebnic si lingau al tevii de esapament a sistemului asupritor. Si fericit, demarezi cu scartz... si franezi 5 metri mai incolo, in cealalta coada. Ha! Who da man now?


Sincer, detest claxoanele. As face toate masinile din fabrica fara claxon si l-as vinde la un pret exorbitant doar celor care trec un examen psihologic. Stresat? Nervos? Agitat? Intempestiv? Primesti in loc de claxon doua bile terapeutice yin yang. Le montezi acolo unde ar trebui sa stea claxonul si cand te enervezi, le mangai. Recunoaste, stii ca functioneaza intotdeauna.




Pe tine ce te enerveaza la Bucuresti?