Ce gasim pe strada Domnita Anastasia?

Habar n-aveti care e, nu-i asa?

Strada Domnita Anastasia (fiica lui Constatin Voda Moruzi 1777-1782), care se numea in secolul 19 ulita Belvedere, incepe din coasta turnului albastru al Financial Plaza, continuand Lipscanii, se contopeste cu strada Eforie, sare Brezoianu si se termina in latura primariei capitalei.

fp

E o cale mai rapida intre Lipscani si Cismigiu, de exemplu, daca vrei sa ocoliti aglomerarea de la Cercul Armatei.

Dar ce poti gasi pe strada Domnita Anastasia? Probabil majoritatea trecatorilor sunt adunati de Agentia CFR, de unde puteti lua bilete (intern si international) ca sa va scutiti de statul dimineata la cozi in gara. Pe colt cu Eforie se afla impunatoare si plina de aparate de aer conditionat ca niste negi pe fata unei babe cladirea Institutului National de Administratie (INA - ce nume frumos pentru ceva atat de kafkian...).

Locuri utile: 3-4 agentii de turism, inclusiv Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism, care - speram - nu se vrea o oglinda a turismului romanesc, pentru ca daca e atat de cazut in uitare precum dughenuta respectivei agentii ... mai bine mergem in Bulgaria.

Alte locuri extrem de utile: o cofetarie, o patiserie si o covrigarie. Pline de clienti. mai putin covrigaria, care e plina doar de covrigi. Clientii se imbulzesc afara, pe trotuar. Mai sunt 3-4 magazine tip alimentara-chiosc, cu vitrine frumos garnisite cu portocale, cutii de detergent, tigari si ciorapi de dama, doua Plafaruri, doua centre de copiere, laminare, indosariere, carti vizita, cartuse de imprimanta etc. si... surpriza! o librarie!!

anastasia

Pentru timpul dvs. liber, pe strada in discutie gasiti un muzeu, de fapt casa memoriala a pictorului Gheorghe Tattarescu, la nr. 7, chiar dupa coada de la covrigi. Daca aveti noroc, nu o sa fie ferecata cu lacatul. Daca totusi nu aveti noroc, o sa va treaca la o cafea la nisip in Cafeneaua Egipteana sau in Celia Bar. Daca aveti curaj si chef de traditionalisme pe baza de taraf, la intersectia cu Brezoianu este restaurantul Casa Gorjana.

La capitolul magazine nu atrage atentia decat o firma pe care scrie SCA Prestarea, care presteaza acum fel de fel de chinezarii, din lemn de trandafir, matase, jad, argint, si altele. In rest... mai bine nu intrati. Daca totusi trebuie, exista o croitorie-reparatii (nu se putea sa ii spuna cusatorie sau peticarie, nu?), un magazin de confectii, de tricotaje, de broderie si un atelier de reparat posete, in care daca arunci un ochi, iti ramane lipit de o masina de cusut de varsta strabunicului si postere cu marochinarie la moda in anii 70.

Dintre lucrurile care merita investigate:
- un buton pe care scrie sunati aici. De teama unei farse, n-am sunat, insa cu prima ocazie cand am o umbrela la mine... cercetez.
- un magazin no-name din care se aud zgomote de freza si de polizor si care are in vitrina o imagine mare cu foarfece si un brici (?!) si multe-multe forfecute care inconjoara o planta la sticla de plastic si ... o masina de tocat carne eviscerata. Prin geamul usii nu se vedea decat un tunel intunecat, cine are curaj sa rezolve misterul?
- care este secretul femeilor? Noi nu stim, ca sub firma pe care scria Women secrets erau geamuri acoperite cu hartie. Probabil se aplica un tratament facial. Secret, sub numele de cod "renovare".
- ce cauta un politist in intersectia cu Brezoianu, care are 25m2? Soferii se crispau brusc si nu mai miscau decat la indemnul verbal si fluierator al politaiului si strada era plina pana sus, la Plaza.

Plimbare placuta.

Urmareste metropotam pe facebook si twitterMetropotam pe FacebookMetropotam pe Twitter

© Copyright Metropotam 2006-2012.


Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

d'ale zilei...

Cat de des faci sex?
|Rezultate|Alte sondaje

Publicitate


Descopera

Se incarca
vezi mai multe


Recomandari

Bucuresti:

Unde iesim

Evenimente

Muzica

Filme

Shopping

Metropotam

© Copyright Metropotam 2006-2012. Toate drepturile rezervate