Bucurestiul lui... Radu Radescu

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Intotdeauna ne-am intrebat cum vad alti oameni orasul in care traim (fie ca ne place sau nu). Ne-am gandit ca cel mai potrivit ar fi sa cerem unor scriitori/artisti/oameni interesanti un fel de proze despre Bucuresti. Asa ca in fiecare saptamana vom avea pe cineva invitat care sa ne povesteasca cum arata Bucurestiul vazut prin ochii lui. Texte care spun "Uite! Iata-l! Asta e realitatea ta! Priveste-o!". Astazi Bucurestiul lui... Radu Radescu.

Radu Radescu
Radu Radescu, 45 de ani, dascal (la Politehnica). A urmat studii tehnice (pe care acum le regreta), iar in prezent preda celor in locul carora era cu 20 (si ceva) de ani in urma (asta pentru ca regretul sa fie reciproc). De vreo 10 ani se preocupa (sporadic) de punerea la cale a unor "intamplari" cu vagi pretentii culturale, fiind iubitor de muzica si alte cele. Detesta tigarile si fotbalul, dar, paradoxal, adora berea. Are relativ putini prieteni (care vor intelege mai bine textul care urmeaza), iar, ca semn particular, joia e trist.

Perfectul (re)compus

In urma cu cativa ani, urmaream cu mare interes o emisiune-serial realizata de Emil Hurezeanu si intitulata Romania mea. Era un "tocsou" neconventional, fiind filmat nu intr-un banal studio, cu doua fotolii si o masuta de cafea, ci sub forma unui periplu autobiografic, prin locurile cu incarcatura personala pentru invitatul din fiecare saptamana. Un traseu al memoriei, o abordare subiectiva a relatiei loc-individ. Mi-a placut mult ideea si m-am intrebat atunci cum ar arata oare in imagini si in cuvinte o Romanie a mea. Acum a venit randul meu sa descriu nu Romania, ci "Bucurestii mei", si fara imagini, doar prin cuvinte. Nu mi-am propus sa generalizez, conturandu-mi o istorie sau o geografie personala in Capitala. De unde rezulta, firesc, ca voi particulariza.

Era in iunie 1987. Locuiam in Regie, eram in anul IV si venise sesiunea de vara. Vremea torida si stresul examenelor erau greu de suportat simultan. Buna mea colega Silvia s-a gandit atunci sa-mi puna la dispozitie camera ei din caminul alaturat, dat fiind ca ea invata undeva in gazda, la o familie de prieteni care locuia in blocul vechi din Piata Operei, iar colega ei de camera era plecata acasa, in provincie. Nu am putut refuza o asemenea oferta, cunoscut fiind ca in camin era un lux sa locuiesti singur, chiar si pentru o perioada de cateva saptamani sau cateva zile.

In plus, Silvia stia ca urma ca in scurt timp mama sa soseasca in vizita la mine. Aveam, asadar, unde sa o gazduiesc. Mama venise pentru ca se apropia ziua mea de nastere, iar ea dorea ca macar de data asta evenimentul sa nu ma mai prinda singur, doar cu caietele si cartile.

Avand eu de invatat, mama ma lasa sa-mi vad de treburi si pleca in fiecare zi sa se plimbe prin oras. Intr-o seara, s-a intors in camera foarte tulburata. Era emotionata si tremura. Mi-a povestit ca umbland prin Piata Unirii si primprejur, la cumparaturi sau pur si simplu la clatit ochii prin vitrine, a ajuns undeva pe Calea Calarasilor, putin mai sus de locul unde azi se inalta unul din cele cateva "temple ale foamei" (unii le spuneau "circuri", dar eu preferam nota mistica in etichetarea arhitecturii atee).

In clipa in care ajunsese acolo, buldozerele tocmai intrau in zidurile Bisericii "Sfanta Vineri". Era una din numeroasele cladiri istorice care aveau sa dispara in vara acelui an. Lume multa stransa in jurul bisericii, tinuta cu greu la distanta de un cordon de militieni, in timp ce echipa de demolare isi facea treaba. Un nor de praf si o mare de lacrimi. Persoanele in varsta, mai ales, priveau si plangeau. Multi incercau sa ia cate o caramida din gramada de moloz si sa o puna in geanta, ca pe o relicva care sa le aminteasca de biserica acum doborata. Doar unii reuseau, pentru ca militienii isi faceau bine datoria. Peste un timp s-a intunecat, iar multimea a fost imprastiata.

Mi-am dat seama atunci ca pastram in minte imaginea bisericii, dar incompleta si oarecum incetosata. Nu-mi mai aminteam atunci, de exemplu, ca biserica era flancata de castani, asa cum aveam sa aflu din emotionanta carte Vedere din Parfumerie de Silvia Kerim, a carei a patra editie am citit-o de curand. Si multe alte detalii nu le mai regaseam, cu toate ca am hoinarit adesea prin partea veche a orasului.

In armata fiind, la Otopeni, ceream in fiecare duminica bilet de voie de 12 ore. Nu pretindeam mai mult (24, 36 sau 48 de ore), fiindca stiam ca am slabe sanse sa primesc asa ceva. In schimb, solicitarile mai modeste aveau succes. Astfel, (aproape) duminica de duminica, faceam cunostinta cu orasul: ma plimbam pe strazi, admiram cladiri, umblam prin parcuri, mergeam la filme (la concerte, teatre sau in alte locuri pretentioase nu mergeam, jenandu-ma cu uniforma mea militara) sau, uneori, imi vizitam fostele colege de liceu care locuiau acum in Regie.

Plimbarile mele, care au continuat (mai rar, ce-i drept) si in primii doi ani de facultate, ma purtau pe Calea Vacaresti, Calea Dudesti (capetele mai apropiate de centru, cele cu cinematografe), prin Cotroceni sau Dorobanti. Uneori incercam sa refac traseul parcurs de Jupan Dumitrache, impreuna cu Veta si Zita, cand se intorceau acasa dupa "comediile nemtesti" ale lui Ionescu din gradina de vara de la "Iunion". O luam atunci prin Cismigiu, treceam Dambovita (inca neamenajata "complex") pe podul Izvor, pe langa Palatul si Biserica Mihai Voda, privind cu incantare cum pe podul alaturat, cu acelasi nume, trecea tantos tramvaiul 8, cel cu un singur vagon. Urcam apoi Dealul Spirii, pe stradute mici, intortocheate, inguste si incredibil de pitoresti, mai toate parca botezate de Caragiale: Sapientei, Pacientei... Cautam chiar si numerele "doiscebis"...

Dupa vreo doi-trei ani, intorcandu-ma ades seara in Regie cu metroul luat de la Izvor (dupa ce vedeam vreun film la Cinemateca), am constatat ca in locul acelui cartier se intinde o pata de bezna. Dupa ce Palatul Mihai Voda (pe care scria "Arhivele statului") s-a volatilizat, iar Biserica Mihai Voda si-a luat talpasita, ascunzandu-se undeva pe dupa scheletele de blocuri proaspat incepute, am constatat ca in varful dealului se inalta un imens santier, cu program nocturn.

Nu povestesc mai departe, toata lumea stie ce a urmat. Dar in acele clipe am realizat ca imaginile vechiului orasel din inima orasului, pe care le credeam bine inchise intr-o cutiuta, incep sa ma paraseasca. Mi-era (si mi-este in continuare) necaz ca nu am apucat sa ma imbib indeajuns de atmosfera unica a acelor locuri iremediabil pierdute si ca memoria nu face fata cum trebuie in momente critice. De aceea am fost fericit sa gasesc in cartea Silviei Kerim, consemnate cu o precizie si o stiinta a detaliului de invidiat, toate acele amintiri care imi lipsesc (inclusiv pentru ca nici nu le-am avut vreodata).

E o carte trista, pentru ca vorbeste cu multa duiosie despre moarte. Da, despre moarte, pentru ca autoarea considera toate strazile disparute despre care povesteste, cu cladirile, parcurile si bisericile lor, drept niste fiinte vii, la fel ca oamenii, copacii si pasarile care le-au populat. De atunci, privesc altfel in jurul meu cand merg pe strada. Simt ca acea carte a avut asupra mea un efect recuperator: mi-a daruit partea lipsa a memoriei.

Orasul in care traiesc de 25 de ani, care m-a agresat si ma agreseaza in nenumarate feluri (despre care n-am nici chef, nici loc sa scriu aici) a fost, la randul lui, ranit, mutilat, amputat. Asta m-a facut sa incep sa-l iert. Sa-i propun un pact. Si un mod de convietuire.

P.S. Precizez ca sunt nascut in Sighisoara, pentru cine nu si-a dat inca seama de asta.




21 comentarii

Bucurestiul lui... Radu Radescu
luci
#1 -

Comentariu nou

frumos articol :>
(un iubitorul al centrului vechi remanent)

Bucurestiul lui... Radu Radescu
Kodzabasija igor
#2 -

Comentariu nou

Radule, ne cunoastem de multi ani desi ultimele 7 ani ne am vazut aproape deloc Te stiu ca un om realist si om care stie sa se exprime In textul de mai sus am avut impresia ca la cate ai fi avut sa spui evident ca nu ti-ar fi ajuns spatiu alocat intucat acest text "fortat comprimat" nu a lasat loc sa inteleg exact ce vroiai sa spui Ce am inteles. Compasiune, durere, suparare. Insa vorbim de Bucuresti si tot ce era esential despre el se afla in cateva cuvinte scrise la sfarsitul povestioarei tale "Orasul in care traiesc ..... a fost, la randul lui, ranit, mutilat, amputat"
Cat despre tine ca ai fost agresat de orasul si ca te agreseaza in continuare este alta poveste dar despre bucuresteni in primul rand
Prietenul tau Igor din Macedonia.

Bucurestiul lui... Radu Radescu
Mihaela
#3 -

un fel de coronica trista

Dl. Radu RADESCU mi-a fost profesor, un profesor deosebit, pentru (putinii) cei interesati de Facultatea de Electronica. Articolul este foarte sensibil si modul eseistic de a scrie imi place foarte mult. Ma bucur nespus ca, asemenea mie, sunt oameni care nu sunt 100% dedicati profilului tehnic, ermetic din punct de vedere al cresterii ''sufletului" ( mai ales ca in ETTI predomina modul foarte comunist de organizare. Asemenea Bucurestiului care a fost amputat, mutilat si agresat, toate structurile - facultate, job,etc - in care ne implicam, ne cream un fals ego, cu masca unei false recompense ne dezmembreaza si e ingusteaza si pe noi ca oameni. Dl. Radu Radescu nu este unul dintre acestia, dansul si-a pastrat o parte din suflet numai pentru el, parte pe care nu a lasat-o sfasiata de ''spamurile'' timpului.

Bucurestiul lui... Radu Radescu
Radu Radescu
#4 -

raspuns pentru Mihaela

Draga Mihaela, cuvintele tale m-au impresionat. Bag seama ca ne cunoastem. Te rog scrie-mi la rradescu@gmail.com.

Bucurestiul lui... Radu Radescu
S.
#5 -

multumire pentru Radu

Articolul desi un pic cam comprimat este nemaipomenit ,mai ales pentru prietenii care te cunosc deorece pot citi mult mai multe printre randuri .Multumiri pentru aduceri aminte!

Bucurestiul lui... Radu Radescu
Radu Radescu
#6 -

raspuns pentru S.

Draga Silvia, banuiesc ca tu te ascunzi in spatele initialei S. Te rog scrie-mi pe adresa rradescu@gmail.com.

Bucurestiul lui... Radu Radescu
cristina somacescu
#7 -

vremuri trecute de altadata

Am citit si am regasit o nostalgie pe care pe care o am si eu in legatura cu viata unui oras plin de farmec Ca si tine ,am regretul ca orasul de odinioara este sufocat de cladirile pizmase Multe zone dragi de care si tu vorbesti ,acum nu mai sunt decit o amintire .Intotdeauna m-am mirat de unde pasiunea ta pentru stiintele exacte si cum au putut sa se impleteasca cu aplecarea spre filmele vechi ,la cinemateca,cu muzica veche ascultata in biserica din Cetatea Sighisoarei.Cred ca multa bucurie trebuie sa ai ca ,din cind in cind, sa poti organiza la Sighisoara concertele de muzica medievala(sper sa fie corecta formularea mea) Imi amintesc si de pasiunea ta pentru cea care a fost si este Dida Dragan.Sa nu mai vorbim de Brancusi Ma bucur pentru tine ca ai atitea impliniri facind mult din ceeace iti placeCitesc cu bucurie ce scrii si recunosc firea de rac sensibil Sper sa iti fie bine si o sa citesc mereu din ceeace tu scri
C S ; geol

Bucurestiul lui... Radu Radescu
cristina somacescu
#8 -

Comentariu nou

Scuze pentru greseala din comentariul anterior Se pare am uitat sa scriu romaneste Rusine sa imi fie!
Sper sa iti fie bine si sarbatorile sa le petreci cu cei dragi tie
CS geol

Bucurestiul lui... Radu Radescu
Dan Dumitru
#9 -

Frumos

Aceasta fresca a Bucurestiului nu are nimic de-a face cu realitatea inconjuratoare, realitate care a fost si continua sa fie mutilata, ci cu adevaratele valori pe care le-a cunoscut aceasta urbe, valori care se incapatineaza sa ramina, din pacate, ascunse in fata a ceea ce, cu atita mercantilism am reusit sa producem - prostul gust. De aceea ma incinta sa vad ca exista inca oameni care nu vor cu nici un chip sa-si arate neputinta in fata refularilor cotidiene, un astfel de om fiind si fostul meu profesor Radu Radescu. Sarbatori fericite!!!

Bucurestiul lui... Radu Radescu
dragos
#10 -

Radu Radescu

Articolul este interesant, eu insa am ramas frapat de ceea ce e scris inainte lui: din cate inteleg RR regreta ca a terminat Electronica. De ce insa incearca acum sa se razbune pe ceilalti studenti facandu-le viata amara? Daca el a fost (probabil) fortat sa faca un lucru care nu ii place nu mi se pare normal sa incerce sa-i convinga si pe ceilalti ca acel lucru e rau: "asta pentru ca regretul sa fie reciproc". Si sa nu-mi spuna ca astea sunt cuvintele autorului, pentru ca autorul nu le-ar fi scris daca nu ar fi fost spuse.

Bucurestiul lui... Radu Radescu
prowler
#11 -

rr = zeu

poli sux

Bucurestiul lui... Radu Radescu
paish
#12 -

Roaga

Domn' profesor, se poate un 10 acum in sesiune?

Bucurestiul lui... Radu Radescu
Marius
#13 -

deceptie

Sunt un fost elev al domnului profesor...Mereu am avut aceasta intrebare al carui raspuns nu l-am aflat inca(oficial):
"Domnule profesor...sunteti pe invers????"

Bucurestiul lui... Radu Radescu
bogdan
#14 -

mother fucker!

Domn' profesor, sunt fucked up!!

Bucurestiul lui... Radu Radescu
Corina
#15 -

carte asc

Domnule profesor am si eu o nelamurire : Cine este Daria?

Bucurestiul lui... Radu Radescu
K
#16 -

.

aceeasi intrebare ca #13

Bucurestiul lui... Radu Radescu
vlad
#17 -

dor

mi-e tare dor de acele vremuri ,un dor ce nu se poate exprima in cuvinte.

Bucurestiul lui... Radu Radescu
jane
#18 -

pt #13 si urmasii sai:

nu poti sa dormi noaptea din cauza asta? nu ai altceva mai bun de facut? Dl. radescu mi-a fost si mie profesor, si marturisesc ca la vreamea respectiva colegii mei, inclusiv eu, nu l-am apreciat la adevarata valoare. Comentariile ar trebui sa fie pt articolul acesta, nu la persoana autorului! Este foarte josnic sa te iei de un om, pentru ca nu te duce capul sa comentezi la ideile lui! Fiecare dintre noi avem un anume comportament, o anume gestica, un anume mod de a merge, etc. Daca pt tine conteaza modul in care se misca un om (d.ex.) si razi ca boul din cauza asta, in loc sa il apreciezi (sau il combati) pentru IDEILE si/sau CARACTERUL sau, vai de tine. Pe studenti trebuie sa ii intereseze ce preda profesorul la curs, nu detalii despre viata privata a dascalului! Si faza cu 'facutul vietii amare' e ironica, da, etti e facultate destul de grea, si iti face viata amara, pt ca e de invatat si nu frecat menta. Dar dupa cei 4/5 ani, te poti angaja oriunde, nu? M-am saturat de ipocriti si miorlaiti care dau vina mereu pe altii pt propria lor protie si neputinta!

Bucurestiul lui... Radu Radescu
None
#19 -

Radesculeeeee

Acuma zici k seamana cu perversu de pe targu ocna profu =)))) materia lui e o balarie. Citeste dintr'o carte ca un obosit ce e iar la laborator se duce sa joace biliard sau ce dreq o face k nu sta acolo

Bucurestiul lui... Radu Radescu
Lorin Fortuna
#20 -

Vine Nava!!!

Eu sunt Lorin Fortuna seful universului si vreau sa te recrutez in armata mea secreta pt combaterea gorilienilor eu simt ca tu esti cu adevarat puternic din toate punctele.Eu stiu unde e Nava Mama si vreau sa o distrug sunt multi studenti care au puteri pe cativa i-am recrutat deja si daca vei accepta oferta mea vom putea izbavii in a distruge pe serpilieni si balaurieni si iguaniferi.Te rog contacteaza-ma urgent!!!!

Bucurestiul lui... Radu Radescu
MiniME
#21 -

soc

eu zik k seamana. voi ce ziceti ? http://izismile.com/2011/01/04/new_gif_selection_-14.html

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera