Bucurestiul in 2009 - ce-am vazut, ce ne-a placut... si ce ne-a enervat rau de tot

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Animalul urban e in perioada de bilant. A trecut in revista deja activitatea de shopping, calendarul evenimentelor anului trecut, a bifat toate restaurantele, cluburile si barurile anului trecut, si-a amintit de toti oamenii cu care a vorbit in interviuri... iar acum e cu harta orasului in fata si pune stegulete: "am tropait pe-aici" sau "aici trebuie sa mergem".

Iata -in mare si pe scurt- pe unde ne-au purtat drumurile anul trecut:

 

Povesti de Bucuresti cu iz retro, despre oameni si locuri

Turul de forta a fost metropotamul interbelic, ce asta-vara si-a tras pe ceafa melonul si si-a largit lavaliera, a inhatat umbrela si a pornit la pas de plimbare prin 1932. O luna intreaga am stat acolo, in Bucurestiul interbelic, si ne-am preumblat pe bulivar cu Coana Mita Biciclista, am ascultat primele emisii de teatru radiofonic (dezamagire mare, musiu...), am aplaudat premiera Titanic Vals, am mancat la Leul si carnatul, am fost dupa stofe pe Lipscani, ne-am ofuscat cand primarul Dobrescu a pavat strazi cu banii nostri si pretinii dumisale, am dansat tango la Vulpea Rosie si am deplans stingerea bietei Serafina de la Laptaria lui Enache. Catelusa, desigur.


Cum tare ne place sa ne dam pe toboganul amintirilor, am adunat si alte povesti de Bucuresti vechi:

Am fost la targul de Mosi si prin bazarul de la Bazaca, ne-am vaicarit cu sacagii si morarii cand ne-a inundat Dambovita, am trecut pe la Crucea de piatra, ca si metropotamul e om, am petrecut la Casele Otetelesanu, am fost la Palatul Presei si pe strada orbilor de alta data, Vatra Luminoasa, am mers pe urmele lui Magnificentius, falsificatorul de bani, si ale lui Costache Chiorul, spaima Bucurestiului, am trecut pe la tamaduitori, am aplecat urechea la povestile taximetristilor si ne-am incaltat o zi cu pantofii unui om fara casa.

Prin multe locuri ne-am plimbat de doua ori, o data in trecut, la inceputuri sau in perioada de glorie, o data in prezent, sa vedem ce s-a ales de locuri, cum s-au transformat, daca au imbatranit frumos. Am vazut deci "atunci si acum" Laptaria, Hotelul Cismigiu, Hotelul francez Lafayette, Podul Eroilor, Piata Operetei sau a Senatului, Piata Romana, a Unirii, Teatrul National, Casa Poporului, cartierul Titan si Drumul Taberei, plimbandu-ne prin 100 de ani de RATB.

f f f

Legende urbane


Tare ne plac si legendele urbane, povestile spuse cu "Cica..." si "Imi spunea odata cineva...". Din seria asta ne aducem aminte de miturile legate de catacombele Bucurestiului si de cele de sub Casa Poporului, de povestea lui Ramaru, de fantoma calatoare, de statuia lui Mihai Viteazul si legende din subteranele de metrou.
 

Fetele orasului


In cele din urma, am intors orasul pe mai multe fete... pe care le vom continua anul asta, pentru ca stim ca mai are multe de ascuns Bucurestiul; noi l-am privit deocamdata in fata lui business, apoi i-am luat la rand fetele de cartier... cu tz, ne-am plimbat prin Bucurestiul vechi si chiar si prin Bucurestiul bisnitar.

f f  f f
 

Locuri

Biserici, manastiri si alte lacase de cult


Am tras cu ochiul la Nuntiatura Apostolica, am admirat Biserica Luterana, am deslusit litere sterse pe pietrele de mormant de la Bisericuta Coltea Trei Ierarhi, am vrut sa  vedem pe dinauntru si impunatoarea Biserica Elena, am facut o vizita la Biserica Armeneasca si Muzeul Comunitatii Armenesti, ne-am intristat cand am vazut in ce paragina a ajuns manastirea Chiajna, am fost la Templul Coral si la Geamia Bucurestiului si chiar prin cimitirele evreiesti sefard si ashkenaz.
 

Studentesti


Pentru ca metropotamul e vesnic tanar (always 29 :-) si ii plac studentele ii place viata de student, s-a preocupat si de cateva dintre universitatile si facultatile din Bucuresti si a trecut pe la Universitatea de Arte, pe la UNATC, popas la Facultatea de litere, apoi am pierdut vremea prin Regie si am batut mingea in Complexul studentesc Tei.

f f f

De-ale vietii culturale: teatru, muzeu, cinema, case memoriale


La teatru am fost, dar cam rar, recunoastem. Ne-am adus aminte de Teatrul Tandarica si de excursiile cu clasa de duminica dimineata; am fost si la Teatrul de Revista, ca tot l-au terminat de renovat si avem un santier in minus pe Calea Victoriei. Am fost pe la fostul Ateneu, ex-Cinema Vergului, am trecut si pe la The ARK.

Am descoperit muzee mai noi si mai vechi, incepand cu cel filatelic, apoi muzeul Theodor Aman, muzeul Nottara, colectia de arta Macovei. Am salutat respectuos cea mai veche locuinta din Bucuresti, Casa Melik, am vazut casa memoriala Victor Babes si ne-am intrebat cum s-o fi simtit Sadoveanu sa locuiasca in casa lui Danut din La Medeleni.
 

De-altele


Ne-am plimbat prin Gradina Japoneza din Herastrau, am alergat iepurii de la Gradina Capitol si ne-am plimbat pe Riviera din Parcul National. Am ascultat concerte la Casa Radio, am facut ceva cumparaturi de la magazinul Victoria, la Sala Dalles si la Pavilionul H, am vazut cum Casa Oamenilor de Stiinta, se transforma in loc de nunti si alte cumetrii.

De afara ne-am uitat la Palatul Ministerului de Interne, fostul Senat, fostul CC, la Palatul Ministerului Agriculturii, la Casa Paucescu, aka Uniunea Arhitectilor din Romania si am dat si-o raita pe la blocul Adriatica, unul din cele doua cu acelasi nume din Bucuresti.

Dupa atata plimbare pe jos am inceput sa cautam si noi un loc unde sa facem, ca tot metropotamul... pipi. Si am gasit cu greu. Tot din seria info utile, am adunat si informatii despre spalatorii si curatatorii eco in Bucuresti.

Si in ultimul rand, pentru ca nici metropotamul nu e de fier, cand i-a ajuns cutitul la os si a soptit sfarsit "vacanta...", a parasit kilometrul 0 al Bucurestiului (amandoua, de fapt), a trecut de ultima trecere de pietoni, a sters-o la aeroport (Baneasa ori Coanda) si a plecat in alte zari.

f f
Sursa foto stanga (George Popescu)
 

Ce-am vazut si (nu) ne-a placut

Suntem niste carcotasi prin definitie. Sau mai degraba nu ne jenam sa spunem cand ceva nu ne place. In Bucuresti se schimba multe lucruri, in bine sau in rau, lucrurile vechi si frumoase se strica de vreme, de indiferenta sau direct de mana omului. Melanjul de modern si vechi, de tipator si decrepit e o caracteristica a orasului. Cateodata ne place, da bine. Alte ori o vedem ca pe o peticeala fara sens. Scriem despre toate, ca asa ne exorcizam demonii... urbani.
 

Ce-am vazut si ne-a placut


Am cazut cu totii de acord ca ne plac cartierele pline de case vechi, urmate indeaproape de cofetariile de cartier, am stat ca metropotamul la poarta... veche in fata usilor din alte vremuri, unii dintre noi s-au aventurat sa caute statui frumoase, desi parerea altora e ca avem mai mult statui urate.

Am facut un top al parcurilor din Bucuresti, altul al lacurilor si o lista cu fantani arteziene, n-am reusit sa cadem de acord daca ne plac sau nu balcoanele de bloc, desi in mod cert ne fascineaza. In ultimul rand am conchis ca in Bucuresti ne place adrenalina, pentru ca e mai bine sa faci haz de necaz decat sa fii imbufnat tot timpul.


Nou in Bucuresti, iarasi ne-a placut

Dintre gaselnitele edililor si oamenilor cu simt intreprinzator am apreciat parcarile "destepte", supra-etajate, ne-am bucurat sa vedem noul centru de inchirieri gratis de biciclete La Pedale, am apreciat noua fata a blocurilor zugravite in sfarsit, am aflat ca poti merge cu trenul la Obor si Dragonul Rosu si ne intrebam si acum ce se aude cu autobuzele pentru turisti.

Ca sa facem tranzitia spre ce nu ne-a placut, ne-am enervat la inceput, apoi am ras din toata inima, cand au interzis bicicletele in anumite parcuri si mai ales cand s-a semnalat o noua initiativa, aceea de a interzice activitatile in parcuri in grupuri mai mari de 5 persoane.

f f f
 

Ce-am vazut si nu ne-a placut, ba chiar ne-a enervat ingrozitor


Continuand ideile de mai sus, ne cam supara ca iarba e tratata in Bucuresti de parca ar fi un bibelou si ca nu poti sta cuminte pe ea, in parc, ne deranjeaza si ca spatiile verzi sunt facute parcari, in care bantuie mafiile locale de cersetori, iar bomboana de pe coliva a fost cand am aflat ca parculetul Brezoianu se va transforma intr-o platforma de beton numita Memorialul Holocaustului... ceea ce s-a si infaptuit.

Pe FFW, am criticat varza arhitecturala, borduriada lui Oprescu si visele sale exotice cu pauni, lipsa indicatoarelor turistice, canalizarile proaste care produc inundatii la cea mai mica ploaie, traficul auto din Centrul Vechi, care ar merita (sau pe care l-am merita) sa fie pietonal, ne-am impiedicat de lucruri dubioase care ies aiurea din asfalt, ne-am ciocnit de gherete puse-n drum si de terase care blocheaza trotuarele, ne-am afundat tocurile in asfaltul topit, apoi ne-am dezlipit de pe haine guma de mestecat strategic plasata peste tot, ne-am ferit de gunoaiele aruncate de oameni direct de la balcon, ne-am intrebat cum se poate pescui ori face baie in baltoaca insalubra care este Dambovita vara.

Am criticat delasarea si carpeala muncitorilor care nu au reusit nici anul trecut sa termine munca in Centrul Vechi, ne-a enervat agresivitatea pasiva sau reactiva a concetatenilor nostri, iar in cele din urma ne-am saturat de faptul ca traim intr-un oras fara nici un fel de identitate si am hotarat sa plecam... dar ne-am blocat in trafic si nici la sosea n-am reusit sa ajungem.
 

Antilocuri


Din seria Antilocurilor am strambat din nas la cadavre de cladiri lasate in putrefactie arhitecturala si la mizeria produsa de om sau de nepasare - am gasit asta in pasajul pietonal de la Piata Presei Libere, pe poligonul Ilioara, pe Calea Vacaresti, in statia de metrou Piata Romana, am ascultat fantomele din Hotelul Dunarea, de la Cinema Feroviar si de la Combinatul Fondului Plastic.


Lunga plimbare in 2009, nu? Abia asteptam sa vedem pe unde ne mai poarta pasii anul asta.




2 comentarii

Bucurestiul in 2009 - ce-am vazut, ce ne-a placut... si ce ne-a enervat rau de tot
LumeaMare
#1 -

Excelenta retrospectiva

Foarte frumos tot ceea ce ati facut. Si foarte fain scris articolul. Colectia voastra este impresionanta oricum, si merita citita / sau recitita link cu link :-)

Bafta si sa o tineti tot asa!

Bucurestiul in 2009 - ce-am vazut, ce ne-a placut... si ce ne-a enervat rau de tot
iulia
#2 -

Sincere felicitari!

Va felicit din suflet pentru munca voastra de peste an..si nu numai:) e foarte tare articolul cu retrospective si contine informatii chiar foarte utile...Bucurestiul pare mai frumos povestit de voi! :) bravo! poate va mutati si prin alte orase sa le pictati asa dragut si pe ele:D Spor pe 2010!!!!!!!!!

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera