Bucurestiul... Mihaelei Michailov

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Intotdeauna ne-am intrebat cum vad alti oameni orasul in care traim (fie ca ne place sau nu). Ne-am gandit ca cel mai potrivit ar fi sa cerem unor scriitori/artisti/oameni interesanti un fel de proze despre Bucuresti. Asa ca in fiecare saptamana vom avea pe cineva invitat care sa ne povesteasca cum arata Bucurestiul vazut prin ochii lui. Texte care spun "Uite! Iata-l! Asta e realitatea ta! Priveste-o!". Astazi, Bucurestiul... Mihaelei Michailov.

Mihaela Michailov
Mihaela Michailov, 30 de ani, critic de teatru si dans, dramaturg, castigatoare a bursei de dramaturgie acordata de dramAcum pentru piesa Mi-e frica si a premiului UNITER pentru piesa Complexul Romania. Publica in Suplimentul de cultura, aLtitudini, 7 seri si Noua literatura.

Instalatie afectiva

Trebuie sa port ocluzor. Si nu-mi place. Bula aia neagra de cauciuc parca-mi stringe fata. Ma simt mica si trista cu un capac care-mi acopera ochiul drept. Bunica ma tine de mina si-mi spune ca ochiul meu care se misca exact ca un titirez o sa stea pe loc daca fac execitii. De-abia astept. Tata ne lasa cu masina in fata Spitalului de Ochi din Piata Lahovari. O saptamina la Bucuresti incepe cu niste culoare albe, niste doamne in halate albe si niste aparate albe in care "ochiul bun" se concentreaza sa priveasca tot felul de cerculete colorate. Dupa cele 3 ore de execitii, bunica ma duce la Scala si-mi ia prajitura mea preferata, o gargarita roz cu bobite negre. Ma uit pe fereastra si vad multi, multi oameni, mai multi ca la Ploiesti. Pai da, zice bunica, Bucurestiul e capitala tarii. De fiecare data cind privesc virtejul de calciie care se topesc in asfalt, mi-aduc aminte de replica bunica-mii si-mi vine sa rid: Bucurestiul e capitala tarii.

Dupa prajitura mergem in Drumul Taberei la matusa mea, care se unge cu crema si ma pune s-o pup de nu stiu cite ori daca nu dorm dupa-amiaza. Si dorm ca sa scap de gustul milos al Laptelui Doina. Dupa ce ma trezesc, ma duc in parculetul de linga bloc sa ma dau pe toboganul-sarpe din beton. Toboganul de la Drumurul Taberei 34 e distractia dupa-amiezelor mele bucurestene in care, ca sa nu mai urc 3 etaje, o rog pe bunica-mea sa-mi arunce pe geam tot felul de lucruri care uneori se agata de crengi. Cami lungana s-a urcat odata sa-mi pescuiasca un pulovar rosu cu nasturi de lemni. N-a mai vrut sa mi-l dea inapoi decit cind am amenintat-o ca o spun ca fumeaza in curtea liceului. Pulovarul era preferatul meu.

Uneori, dupa spitalul de ochi, mergem in Piata Amzei, la sora bunicii mele care sta intr-o casa cu camere inalte si un culoar foarte lung prin care alerg pina cind cad lata intr-un fotoliul tapitat. Bibi-cea-cu-ochii-sticlosi-si-mereu-pe-mine nu ma prea lasa sa pun mina pe nimic. De-asta prefer obrajii cremosi din Drumul Taberei ai Bombonicai (sora lui bunica-miu) privirilor tepoase din Piata Amzei.

Dupa ce "ochiul rau" si-a revenit, Lahovari n-a mai fost un punct de reper. Bucurestiul copilariei mele ramine insa spitalul in care Lola, bunica-mea de 1,53 care nu iesea niciodata din casa fara tocuri (la 1,53 am mostenit-o, da nu prea pot sa port tocuri), si cu mine intram in cladirea in care doctoritele fumau Kent. Da de unde! Era doar Cismigiu, dar imi imi placea sa cred ca era Kent. Le-ar fi placut probabil si lor.

Toboganul a fost iconul meu bucurestean. Erau si la Ploiesti tobogane, dar nu stiu de ce mi se pareau mie mai alunecoase cele din Bucuresti. M-am lecuit insa de ele in Pantelimon, cind am mers cu parintii mei in vizita la niste prieteni. Am iesit cu mama si fetita lor in parc, unde trona un tobogan imens. Am urcat in fuga scaritele si cind am privit in jos, am inghetat. Mi se parea ca o sa ma rostogolesc o viata intreaga daca ma asez in fund. Asa ca mi-am inclestat miinile pe bare si am refuzat sa ma asez. In spatele meu, copiii viermuiau si tipau. Plingeam si nu ma miscam. Mama, de jos, imi spunea sa ma asez si sa ma dau. Copiii, in spate, bateau din picioare. Eram incremenita. Atunci a urcat un baiat mai mare decit mine, m-a luat in brate si m-a asezat pe buza toboganului, dupa care s-a dat el cu mine. Cind am ajuns jos, eram terminata de frica. N-am mai vrut nimic.

Cind am ajuns la Facultate, am inceput sa descopar un Bucuresti care, timp de patru ani, incepea cu dimineti in Drumul Taberei, unde am stat o vreme cu cea mai draga prietena a mea. Apoi am misunat prin cafenele, prin locuri care mi-au devenit apropiate. Ador resturile de cladiri, casele "scurse" din zona Rahova-Uranus de care m-am atasat in vara asta.

Imi place orasul asta hibridizat in care fatadele supte de scorojeala au ceva psihedelic. Ma inspira sa scriu. Bucurestiul meu e o instalatie afectiva: putin din Lahovari, putin din zona Universitatii, putin din Drumul Taberei, putin din Green Hours, putin din locurile in care pot sa-mi cumpar covrigi calzi si putin mai multi din Calea Mosilor.




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera