Teach for Romania 2017: Viata in oceanul de ciocolata

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Se spune ca daca iti doresti ceva suficient de tare, ti se indeplineste mai devreme sau mai tarziu. De cele mai multe ori, mai tarziu.

Eu mi-am dorit foarte tare sa ii revad pe copiii din Garcini - Sacele, cu care am lucrat in 2015 alaturi de Teach for Romania si mi s-a indeplinit - 2 ani mai tarziu, intr-o vara in care sintagma "mereu pe drumuri" a devenit realitate. Am facut ateliere de povesti, am citit din Peter Pan - caruia i-am creat o coloana sonora, am compus cantece si poezii despre oceanul de ciocolata si sirenele care locuiesc in el, am desenat si-am facut colaje din frunze. 

Dar, dincolo de tot, am reusit sa stau de vorba cu ei si cu profesorii. Iar ceea ce am aflat m-a dus intr-o zona alb-negru in care culorile au voie sa apara din cand in cand, din cauza unui sistem (de invatamant) care-i bolnav si nu se trateaza.


Voluntarii Teach de anul acesta din Garcini

CONTEXT: Despre Programul Teach for Romania - tabara de vara - Leadership Summer Academy

In fiecare vara, Teach for Romania merge in diverse comunitati defavorizate unde organizeaza o scoala de vara pentru copii cu ateliere speciale, dupa principii neconventionale, pregatind tineri pentru a deveni factori de transformare in educatie.

Programul care aminteste atat celor mari cat si celor care se pregatesc sa devina oameni mari ca viata nu e despre schimbare, ci despre transformare si ca adevaratul curaj il au cei care-si recunosc vulnerabilitatea si decid ca lectia e mai importanta decat succesul imediat e despre curajul de a-ti depasi limitele, de a te construi astfel incat sa fii congruent cu tine si de a construi o lume in care tu sa-ti poti valorifica intregul potential.
(Mirela Stetco, Teach for Romania)


Mirela Stetco

Cum functioneaza: Profesorii se pregatesc o perioada alaturi de mentori, tutori, psihoterapeuti si alti invitati speciali. Apoi, in cadrul Scolii de Vara, aplica ceea ce au invatat.

Programul:

Trezirea la 7 dimineata. Brasov. Camin.
9:30 - 13:30 ore cu copiii (romana, matematica, biologie, geografie, engleza, franceza) la Scoala Gimnaziala 5 din Sacele.
14:00 - Masa de pranz
16:00 - intalnire cu mentorii, feedback legat de lectiile avute
19:00 - Cina
20:30 - Discutii in amfiteatru despre cum a decurs ziua si pregatirea materialelor pentru urmatoarea zi.

Iar in weekend: conferinte cu invitati speciali.

ATELIERE DE POVESTI

Iau de la Asociatia Curtea Veche carti cu Peter Pan pentru copii - ca sa facem un club de lectura si conduc pana la Brasov. Ajung la timp cat sa prind o conferinta cu psihoterapeuta Peti Coman unde am discutat despre cum putem aborda comportamente violente in scoala si modul in care furia influenteaza dinamica de grup in cadrul unei clase.

Tin minte de acum 2 ani - si nu s-au schimbat asa multe de atunci, ca violenta fizica e ceva comun in aceasta comunitate, ca exista copii cu parinti la puscarie sau care locuiesc cate 7 intr-o singura camera si ca jocul lor preferat din pauza e "tranta".


Pati Coman

- Si, cum va jucati in pauze?

- Pai, fetele alearga baietii sau invers, stabilim in fiecare pauza care pe care.

- Si-apoi?

- Eh, ne trantim, ne impingem, ne dam palme. 

L-am ales pe Peter Pan ca prim punct de comunicare cu ei, pentru ca aduna mai multe elemente prin care pot evada putin din automatismele lor: Tara de Nicaieri in care orice e posibil, copii care zboara printre nori, au casute in copaci, praf de zane magic, laguna in care gasesti sirene.

In pauze citeam pe iarba, la orele de dezvoltare personala vorbeam despre calitatile lor, ce personaje le-ar placea sa fie, ce isi doresc sa devina.

Multi dintre copii nu isi gaseau vreo calitate, asa ca imi scriau pe hartiuta: "sunt bun la pescuit" sau simplu "joc fotbal". Nu prea aveau ochi pentru lucrurile frumoase din ei sau poate nici macar nu s-au gandit la asta vreodata. In familii in care mamele-si bat copiii din cauza ca au varsat apa pe tricou in toiul verii, e mai dificil sa identifici ce e bun in legatura cu tine.

Cel mai frumos atelier s-a nascut dintr-o intamplare. Am ajuns la o clasa care era prea obosita ca sa discutam despre personaje si valori, asa ca i-am intrebat daca nu ar vrea sa compunem un cantec despre Tara de Nicaieri.

- DAAAAAAAAAA, s-a auzim uniform, pentru prima data.

SONGWRITING cu elevii din Garcini

Dintre Lumea Norilor, cea a Copacilor si Ocean - au ales ca tema principala viata sub apa. Am scris pe tabla cuvintele-cheie si personajele, apoi am inceput cu primul vers - "In Oceanul Magic..."

Ce a urmat dupa, a fost impresionant de ambele parti. Am invatat sa facem rime, sa modificam cuvintele in functie de muzicalitate, ritm si numarul de silabe. Ultima data facusem ceva similar cu Asociatia Curtea Veche la atelierul lor de Povesti pe muzica, iar in urma cu un an am facut terapie prin muzica alaturi de Jean-Baptiste Manitou cu niste copii nevazatori; inca de atunci mi-am dat seama ca muzica ii activeaza pe copii si ii ajuta sa isi exprime emotiile chiar si pe cei mai introvertiti.

In pauza toata lumea canta melodia "Oceanul Magic", iar ceilalti copii cereau atelier de muzica.

Asa ca asta am facut - am compus cate o melodie despre universul lui Peter Pan cu fiecare clasa.

Marea frustrare atunci cand faci parte dintr-un asemenea program este ca le oferi copiilor o "fericire temporara" dupa care ei se intorc la viata lor plina de neajunsuri. Ce poti sa le dai, concret, in afara de cadouri, atentie si cateva lectii care sa le schimbe putin modul de a vedea lumea?... Am incercat sa ii invat cum sa compuna un cantec si in absenta mea, sa le arat ca oricine poate gasi cuvintele potrivite si le poate pune pe o linie muzicala, atunci cand are nevoie sa evadeze putin.

Majoritatea au ales ca tema centrala Oceanul, pentru ca ziceau ca-s sirena. Dupa ce am trecut prin apelativele Zana, Zeita Bendis la lectie de mitologie, Regina, vocile copiilor s-au stabilizat cu "Doamna Sirena", si asa mi-a ramas numele pana in ultima zi.

Am facut, asadar, atelier de desenat sirene, iar invatatoarele i-au trimis pe copii sa aduce flori si frunze din curtea scolii ca sa le lipim impreuna.

Totul s-a invartit, la alegerea lor, in jurul vietii din apa - cu sirene, caluti de mare, delfini, tritoni.

 

A post shared by Andreea Verde (@andreeaverde) on

Socul cel mare l-am avut atunci cand niste copii de la clasa a VII-a m-au intrebat daca ma stiu cu Riky din ocean. Riky, din filmul de pe Disney Channel. Apoi m-au alergat (ca acum 2 ani) ca sa arunce apa pe mine sa vada daca imi cresc solzi sau imi iese coada de sirena.

- Dar de unde stiti voi ca asa se intampla cu sirenele?

- De la televizor.

- Si voi credeti ca tot ce e la televizor e adevarat?

- Da!

- Si filmele?

- Da, pai nu sunt din realitate?

BUM. Cum de nu ma gandisem pana acum sa vorbesc cu ei despre asta? 

Asa ca am facut un soi de dezbatere despre televizor, le-am explicat cum se face un film - care este intreg procesul de la prima idee pana la ceea ce vad ei pe ecran. Au inteles din prima si pareau doar mirati ca nu le-a spus nimeni asta pana acum. 

In timpul ramas, am incercat sa aflu mai multe despre relatia lor cu televizorul. Un element comun de la clasa intai pana intr-a opta: sunt fascinati de filmul acela cu sirene si cred ca asa se intampla si in realitate. 

Singurul sceptic era "cantaretul de manele" de la a saptea, Dani - pentru ca vazuse pe Youtube un clip despre cum sirenele mananca oameni, scot niste tipete asurzitoare si-s tare rele. 

Printre altele, le-am mai zis si despre cozile artificiale de sirene, sedinte foto subacvatice - toate astea pareau ceva imposibil de atins pentru ei, mai ales din punct de vedere financiar.

M-am revazut cu Vali, cel care in urma cu 2 ani imi povestea ca-si doreste mult sa devina bucatar ca sa inventeze cea mai gustoasa placinta cu branza. Intre timp, a avut probleme cu parintii care s-au opus caci "nu-i meserie de baieti", iar el e singurul baiat din familie. Au intervenit si profesorii, unii i-au adus carti de bucate sa exerseze. In ultima vreme, pare ca au ajuns la un consens "Daca iti vezi de scoala si ai rezultate bune, te lasam sa te faci bucatar." Asa ca in weekend Vali se duce la o pensiune si ajuta la bucatarie.

Majoritatea fetelor isi doresc sa devina carierite la Carrefour sau Lidl.

- Dar acum 2 ani ziceai ca vrei sa te faci profesoara... ii zic unei fetite.

- Da, de matematica.

- Si ce s-a intamplat?

- Mi-am dat seama ca e prea grea materia, iar copiii sunt neascultatori. 

- Fii atenta, intervine o colega de-ale ei, ai putea sa te faci de romana la clasa pregatitoare si clasa intai, nu mai mult, ca ai vazut ca dup-aia se fac rai, de nu te mai intelegi cu ei...

- Nu, cred ca mai bine ma fac casierita.

Alte fete vor sa devina make-up artist. Le dau linkuri pe youtube cu tutoriale si bloggerite de make-up si le recomand sa le scrie pe facebook sa le ceara sfaturi. Nu par foarte determinate sa faca asta.

- Sau, poate, designer?

Imi e clar ca universul profesiilor e inca ceva neclar pentru ei. Si oricat as incerca sa le ofer mai multe informatii si sfaturi, nu se poate rezolva intr-o saptamana.

"Noi suntem din Garcini, impreuna reusim

Sunt lucruri care se schimba. Lucruri pe care profesorii de la Teach le schimba.

La final de program copiii au mai multa incredere in ei. Au gasit si alte activitati de facut in pauza decat sa se alerge si sa se bata. In ultima zi formam o inima imensa si toata lumea striga din toti plamanii: "Noi suntem din Garcini, impreuna reusim!"

HIGHLIGHTS

Zambete si imbratisari in fiecare zi. 

O clasa intreaga a compus un cantecel pe care il canta si in pauza. Ii invata si pe cei de la alte clase versurile.

Nu vor sa iasa in pauza ca sa termine de colorat desenul imens cu viata in ocean.

Fetele adora sa-ti faca codite impletite.

Copiii il iubesc pe Peter Pan.

Ii aud vorbind in engleza in pauze, repeta un joc de la ora.

Atunci cand le zici: Vreti sa ne jucam ceva? li se aprind ochii instant.

Le place sa scrie de mana. Si sa coloreze.

Unii iau mancarea de la pranz si o duc acasa pentru frati.

Profii

Nu am loc, spatiu si timp sa scriu tot ce simt acum despre profesorii de aici, rabdarea lor, dormitul 4 ore pe noapte, colorat planse nopti intregi.

Vorbesc intruna despre "copiii lor" - nu exista timp liber - pentru ca sunt cu adevarat pasionati. Uneori se mai intampla sa merg in spatele lor si sa le aud conversatiile despre elevii-problema, progresele lor sau cum se intreaba daca ar fi putut sa faca mai mult.

Sunt aici trup si suflet. Cu imunitatea la pamant (Alo, Vitamax, la anul poate va imprieteniti). Stresati. Dar nu se vede nimic in exterior. Pentru ca fac ceea ce le place si isi doresc sa schimbe in bine vietile unor copii care au avut nesansa sa se nasca in cea mai saraca comunitate de rromi din Romania.

- Da' voi de cand sunteti aici ati mai vorbit si despre altceva?

- Nu, nu cred, imi povesteste o profa cu experienta.

Nici macar despre Game of Thrones.

Apuc sa vorbesc cu persoane care fac asta de mai multi ani si-s curioasa in legatura cu momentele cele mai dificile. Ca pe cele frumoase si inaltatoare le vad la ateliere si ore.

Din poveste in poveste, fac un puzzle care ma intristeaza putin - nu-s bani. Iar faptul ca abia iti ajunge salariul de la o luna la alta influenteaza si iti modifica stilul de viata. Uneori, nu iti permiti nici macar sa mergi la un film sau sa bei un suc in oras cu prietenii - pentru ca dupa ce platesti chiria, facturile, transportul - ramai cu strictul necesar pentru mancare.

Apoi, de cate ori ajungi acasa si plangi de neputinta in fata unor probleme din familii disfunctionale care ii impiedica pe copii sa ajunga la scoala?

De cate ori ti-a intrat o mama lin mijlocul orei sa il cheme pe copil acasa sa aiba grija de frati? De cate ori nu au intrerupt educatia si n-au mai reusit sa faca ceva cu viata lor, desi si-ar fi dorit? De cate ori, violenta fizica de acasa a venit sa agite spiritele in clasa si ti-a iesit ora prost? De cate ori sa plangi ca sa te vindeci de boli care nu-s ale tale?

Stiu ca datile trecute am scris despre magia momentelor cu copiii, sinceritatea imbratisarilor, lumina din ochi. Dar acum, la distanta de 2 ani - le iau si le pastrez intr-un sertar ca pe o floare de colt si trec la capitolul urmator: Ce putem face ca sa ii ajutam pe copii? Si ce putem face ca sa ii ajutam pe profi sa isi indeplineasca misiunea?

Ce putem face pentru a aduce metodele neconventionale care dau rezultate si sunt folosite de profii din Teach for Romania - catre invatamantul de stat intr-un context in care profesorii sa isi permita sa treaca cu succes de la o luna la alta cu toate facturile achitate?

Mai multe poze aici.

Citeste alte editoriale de Andreea Lupescu.

Pe aceeasi tema:



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera