prin fundături XXV

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

de Ando și HM

Mergem azi să ne plimbăm la sud de Unirii; luînd-o pe Șerban Vodă, dăm în preajma liceului Șincai de intrarea Ion Pușcariu:

 

… din intrarea asta – n-ai crede! – se mai face o stradă-n buclă, numită Vuetului. Amîndouă se-nfundă-n dealul pe care se aflase spitalul de „dermato-venerice”

Merită pomenită – de ce nu? – și străduța Borodești, care pleacă din Lînăriei, pentru a se-ntoarce tot acolo, cîțiva pași mai departe. Cu tot cu treptele ei prăpădite, ce urcă-n Candiano-Popescu.

Ne ducem oleac’ și-n zona Gramontului – că tot am fost mai demult spre 11 Iunie – aici, din strada Slobozia se face fundătura cu aceeași nume, dar și străduța Gheorghe Munteanu Murgoci, al cărei nume-i mai lung ca strada însăși; nu-i fundătură, ci tot un covrig care se-ntoarce, două case mai încolo, din strada din care-a plecat…

… urcăm, în sfîrșit, din vale: sus, spre Filaret, dăm din strada Cuțitul de argint de strada botezată după sergentul major Ilie Ancuța. Aici găsim un ansamblu locuințe încîntător, străjuit de-o poartă frumoasă, cu-n scuar mare-n curte. A fost construit pentru funcționari de la finanțe, așa că nu-i de mirare că-i opera lui Statie Ciortan – arhitectul care-a lucrat mult la clădirile publice ale percepțiilor fiscale de odinioară:




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera