Primul Inventar al celor 98 de Zone Construite Protejate ale Capitalei

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Pe 11 martie, ARCEN lanseaza „Catalog Bucuresti”, o actiune de colectare a zeci de mii de date pentru realizarea primului inventar al tuturor imobilelor construite in zonele istorice ale Bucurestiului.

Inventarul va fi realizat in perioada martie 2017 – noiembrie 2020, de catre voluntari si specialisti arhitecti, urbanisti si istorici, si va viza cele 98 de zone construite protejate ale capitalei.

In prezent, patrimoniul construit al Bucurestiului este intr-o avansata stare de degradare, sute de cladiri sunt in stare de colaps sau precolaps si reprezinta adevarate pericole publice. Imobilele din zonele protejate ale capitalei se confrunta cu demolari, degradari grave sau mutilari.

Cele mai multe interventii duc la pierderi ireversibile la nivelul identitatii orasului si a peisajului cultural. La nivelul zonelor protejate nu exista nicio baza de date centralizata privind starea imobilelor si a agresiunilor asupra patrimoniului construit.

Specificul zonelor istorice este alterat, calitatea vietii urbane scade, iar orasul vechi este supraaglomerat prin aparitia „blocurilor dintre case”. Regulamentele de urbanism ale zonelor protejate sunt frecvent incalcate, astfel incat revitalizarea zonelor istorice din Bucuresti si cresterea atractivitatii economice a acestora devin o imposibilitate.

Prin proiectul „Catalog Bucuresti”, ARCEN va pune la dispozitia institutiilor statului, specialistilor din domeniu si locuitorilor orasului o platforma online cuprinzand inventarul tuturor imobilelor din cele 98 de zone protejate, respectiv zeci de mii de date si fotografii, analize si statistici. Inventarul zonelor protejate, realizat in perioada 2017–2020, ar putea deveni un instrument util pentru procedurile de avizare din cadrul comisiilor de specialitate.

„Catalog Bucuresti” va semnala erorile existente in Lista Monumentelor Istorice, va atentiona asupra necesitatii clasarii altor imobile valoroase si ar putea deveni fundamentul pentru ameliorarea legislatiei din domeniu si a regulamentelor zonelor protejate din Bucuresti, astfel incat acestea sa favorizeze dezvoltarea armonioasa a peisajului urban si cresterea calitatii spatiului public.

In paralel, ARCEN va organiza, in perioada 2017–2020, o serie de conferinte si dezbateri publice pentru prezentarea si interpretarea datelor culese de pe teren, prioritizarea urgentelor orasului istoric si solutionarea acestora. „Catalog Bucuresti” va reprezenta atat un instrument de educare a locuitorilor capitalei, cat si o initiativa de activare a zonelor protejate ca microcomunitati in interiorul orasului care pot lucra impreuna cu specialistii si autoritatile publice pentru salvarea patrimoniului urban si a peisajului cultural, prin stoparea agresiunilor si conservarea specificului Bucurestiului istoric.




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera