Patru noi producții intră în repertoriul TNRS în luna decembrie

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Patru noi producții intră în repertoriul TNRS în luna decembrie. Radu-Alexandru Nica semnează regia pentru două dintre acestea.

Astfel, pe 1 decembrie, de la ora 19:00, publicul este așteptat la premiera „10”, de Székely Csaba, un spectacol inspirat din cele zece porunci din Vechiul Testament, iar vineri, 22 decembrie, de la ora 19:00, la TNRS, are loc premiera „DE VEGHE LA TAJ-MAHAL”, de Rajiv Joseph.

Secția Germană a TNRS prezintă publicului premiera spectacolului „SZENEN EINER EHE / SCENE DINTR-O CĂSNICIE”, de Ingmar Bergman, în regia lui Charles Muller, vineri, 15 decembrie, de la ora 19:00. Actrița Krista Birkner revine la Sibiu și joacă alături de Daniel Bucher în această producție, după colaborarea foarte bună pe care a avut-o la TNRS pentru „Variațiunile Goldberg”. Spectacolul este prezentat în limba germană, cu traducere în limba română.

Alexandru Malaicu și Ioan Paraschiv prezintă la studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte, spectacolul „EMIGRANȚII”, în regia lui Dan Glasu. Avanpremiera are loc sâmbătă, 16 decembrie, iar premiera duminică, 17 decembrie, de la orele 20:00.

Tot în programul lunii decembrie au fost incluse și spectacolele: „Iubire cu năbădăi” (2 decembrie), „Nora” (3 decembrie), „Orb de mină” (5 decembrie), „Take, Ianke și Cadâr” (6 decembrie), „Reasons to be pretty” (7 decembrie), „Omul cel bun din Sîciuan” (8 decembrie), „Sărbători fericite” (9 decembrie), „Martiri” (10 decembrie) și „Avioane de hârtie” (19 și 20 decembrie).

Programul Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu în perioada 1 – 22 decembrie 2017

vineri, 1 decembrie 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani
10  PREMIERĂ
de Székely Csaba
REGIA: Radu-Alexandru Nica; SCENOGRAFIA, VIDEO, LIGHT DESIGN: Andu Dumitrescu; MUZICA: Vlaicu Golcea; TRADUCEREA: Sándor László; CU: Diana Fufezan, Andrei Gîlcescu, Raluca Iani, Serenela Mureșan, Cristina Ragos, Vlad Robaș, Ciprian Scurtea, Cristian Timbuș, Arina Ioana Trif, Marius Turdeanu
durata aproximativă: 2h 30 min, cu pauză
preţ bilete: 20 lei; 15 lei


sâmbătă, 2 decembrie 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
IUBIRE CU NĂBĂDĂI
de Marc Camoletti
REGIA: Șerban Puiu; DECORUL: Ion Molete; COSTUMELE: Tania Popa; ÎN DISTRIBUŢIE: Serenela Mureșan, Mihai Coman, Cătălin Pătru, Codruța Vasiu /Cristina Blaga, Alexandra Șerban, Ioan Paraschiv; ASISTENŢI REGIE: Ioana Blaga Frunzescu și Daiana Mădăraș.
durata aproximativă: 1h 30min
preț bilete: 20 lei; 15 lei


duminică, 3 decembrie 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
NORA
de Henrik Ibsen
REGIA: Radu-Alexandru Nica; SCENOGRAFIA: Carmencita Brojboiu; COREGRAFIA: Florin Fieroiu, Hugo Wolf; ADAPTAREA: Anamaria Enescu şi Radu-Alexandru Nica; ÎN DISTRIBUŢIE: Diana Fufezan, Ofelia Popii, Adrian Matioc, Marius Turdeanu, Pali Vecsei, Karina Umbrich
durata aproximativă: 1h 30min
preţ bilete: 20 lei; 15 lei
Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.


marți, 5 decembrie 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
ORB DE MINĂ                                   
de Székely Csaba
REGIA: Bogdan Sărătean; SCENOGRAFIA: Mihai Păcurar; TRADUCERE DIN LIMBA MAGHIARĂ: Sándor László şi Izabella Varró; ÎN DISTRIBUȚIE: Mihai Coman, Emőke Boldizsár/Codruța Vasiu, Gabriela Pîrlițeanu/ Ioana Cosma, Pali Vecsei, Cristian Stanca.
durata aproximativă: 1h 30min
preţ bilete: 20 lei; 15 lei


miercuri, 6 decembrie 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
TAKE, IANKE ŞI CADÂR
de Victor Ion Popa
REGIA: Dan Glasu; SCENOGRAFIA: Vasile Rotaru; ÎN DISTRIBUŢIE: Dan Glasu, Nicu Mihoc, Liviu Vlad, Rodica Mărgărit, Arina Ioana Trif, Eduard Pătrașcu/Vlad Robaș, Viorel Raţă
durata aproximativă: 1h 50min, cu o pauză de 10 minute
preţ bilete: 20 lei; 15 lei


joi, 7 decembrie 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani.
Secţia Germană – spectacol cu traducere în limba română
REASONS TO BE PRETTY          
de Neil Labute
REGIA: Rafael Kohn; SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă; ÎN DISTRIBUȚIE: Anca Cipariu, Alexandra Murăruș, Ali Deac, Valentin Späth
durata aproximativă: 1h 40 min
preţ bilet: 20 lei; 15 lei


vineri, 8 decembrie 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
OMUL CEL BUN DIN SÎCIUAN
după B. Brecht
REGIA: Anca Bradu; SCENOGRAFIA: Alin Gavrilă;  COREGRAFIA: Fatma Mohamed; COORDONARE MUZICALĂ: Ovidiu Iloc; ÎN DISTRIBUȚIE: Diana Fufezan, Adrian Neacșu, Cătălin Pătru, Oana Marin, Florin Coșuleț, Codruța Vasiu, Iustinian Turcu, Ștefan Tunsoiu, Ali Deac, Vladmir Petre, Gabriela Pîrlițeanu, Vlad Robaș, Pali Vecsei.
durata aproximativă: 1h 45 min
preţ bilete: 20 lei; 15 lei


sâmbătă, 9 decembrie 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Național Radu Stanca Sibiu
Spectacol nerecomandat persoanelor sub 14 ani.
SĂRBĂTORI FERICITE
după textele lui Neil LaBute (Furiile, Helter Skelter, Happy Hour)
TRADUCEREA: Irina Velcescu
REGIA: Cristian Juncu; SCENOGRAFIA: Mihai Păcurar; ÎN DISTRIBUȚIE: Adrian Matioc, Ofelia Popii, Cendana Trifan, Marius Turdeanu.
durata aproximativă: 1h 45
preț bilete: 20 lei; 15 lei
Spectacolul conține efecte de lumini produse de stroboscop, ce pot declanşa crize persoanelor care suferă de epilepsie fotosenzitivă.

 

duminică, 10 decembrie 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
Secția Germană - spectacol cu traducere în limba română
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 16 ani.
MÄRTYRER / MARTIRI                                                                      
de Marius von Mayenburg
REGIA: Radu-Alexandru Nica; SCENOGRAFIA, VIDEO ȘI LIGHT DESIGN: Mihai Păcurar; MUZICA ȘI SOUND DESIGN: Vlaicu Golcea; ASISTENȚĂ REGIE: Luana Hagiu, Lucian Pană; ANTRENAMENT VOCAL: Tim Schüler și Anne Dahl; TRADUCEREA TEXTULUI SUPRATITRĂRII ÎN LIMBA ROMÂNĂ: Elise Wilk; ÎN DISTRIBUȚIE: Valentin Späth, Johanna Adam / Alexandra Murăruș, Daniel Bucher, Daniel Plier, Ali Deac, Renate Müller-Nica, Iustinian Turcu, Anca Cipariu
durata aproximativă: 1h 45min
preț bilete: 20 lei; 15 lei
Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.


vineri, 15 decembrie 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
Secția Germană - spectacol cu traducere în limba română
SZENEN EINER EHE / SCENE DINTR-O CĂSNICIE - PREMIERĂ
de Ingmar Bergman
REGIA: Charles Muller
ÎN DISTRIBUȚIE: Krista Birkner și Daniel Bucher
preţ bilete: 20 lei; 15 lei


sâmbătă, 16 decembrie, ora 20:00
la Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte
EMIGRANȚII                        AVANPREMIERĂ
de Slawomir Mrozek
REGIA: Dan Glasu
ÎN DISTRIBUȚIE: Alexandru Malaicu și Ioan Paraschiv
durata aproximativă: 1h
preţ bilete: 20 lei; 15 lei


duminică, 17 decembrie, ora 20:00
la Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte
EMIGRANȚII                        PREMIERĂ
de Slawomir Mrozek
REGIA: Dan Glasu
ÎN DISTRIBUȚIE: Alexandru Malaicu și Ioan Paraschiv
durata aproximativă: 1h
preţ bilete: 20 lei; 15 lei
Spectacol prezentat de Allianz Țiriac.


marți, 19 decembrie 2017, ora 20:00
la Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte
AVIOANE DE HÂRTIE
de Elise Wilk
REGIA: Eugen Gyemant; SCENOGRAFIA: Sabina și Bianca Veșteman; VIDEO DESIGN: Costin Chesnoiu; COREGRAFIA: Adriana Bârză; LIGHT DESIGN: Dorin Părău; ÎN DISTRIBUȚIE: Alexandra Spătărelu/Alexandra Mihalache, Alexandra Gavrilov/Mădălina Ivașcu, Simona Negrilă/Alis Nină, Radu Carp, Andrei Gîlcescu, Mihai Rădulea/Vlad Rădulea
durata aproximativă: 1h 30min
INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE LA AGENȚIA TEATRALĂ (str. Nicolae Bălcescu nr. 17, tel 0369/101578)


miercuri, 20 decembrie 2017, ora 20:00
la Studioul CAVAS din incinta Facultății de Litere și Arte
AVIOANE DE HÂRTIE
de Elise Wilk
REGIA: Eugen Gyemant; SCENOGRAFIA: Sabina și Bianca Veșteman; VIDEO DESIGN: Costin Chesnoiu; COREGRAFIA: Adriana Bârză; LIGHT DESIGN: Dorin Părău; ÎN DISTRIBUȚIE: Alexandra Spătărelu/Alexandra Mihalache, Alexandra Gavrilov/Mădălina Ivașcu, Simona Negrilă/Alis Nină, Radu Carp, Andrei Gîlcescu, Mihai Rădulea/Vlad Rădulea
durata aproximativă: 1h 30min
INTRARE LIBERĂ PE BAZĂ DE REZERVARE LA AGENȚIA TEATRALĂ (str. Nicolae Bălcescu nr. 17, tel 0369/101578)


vineri, 22 decembrie 2017, ora 19:00
la sala Teatrului Naţional Radu Stanca Sibiu
DE VEGHE LA TAJ MAHAL                              PREMIERĂ
de Rajiv Joseph
REGIA: Radu-Alexandru Nica, SCENOGRAFIA și VIDEO: Mihai Păcurar; TRADUCEREA: Mircea Sorin Rusu; ÎN DISTRIBUȚIE: Florin Coșuleț și Cătălin Pătru
preţ bilete: 20 lei; 15 lei




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera