o lucrare temeinică și elegantă

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

Mie tot „Victoria Socialismului” îmi vine să-i spun. Dar numele lui e Unirii – bulevardul Unirii. Se-ntinde de la Casa Republicii pînă hăt-departe, la Piața Alba Iulia. Este o chestie uriașă tăiată în plin oraș, ceva care nu folosește la nimic, care nu unește nimic, pe marginea căruia nu se poate dezvolta nimic.

Este administrat de mai multe entități. Ramura sa de răsărit se află-n sectorul 3; acolo „Betoniță” a reușit să-l transforme în ceva, cît de cît, simpatic și omenesc, dar partea cea dinspre apus – cea veche – este-n sectorul 4. O vreme jumatea de nord a bulevardului a ținut de Sectorul 5, da’ azi mi se pare că tot e-n 4.

Nu c-ar conta…

Între Unirii și Casa Republicii e o mare, mare mizerie. Nu crește fir de iarbă sub copaci – doar ceva buruiene. Pe băncile sparte șed oameni fără adăpost. Spațiile comerciale n-atrag clienți. Ți-e silă să te plimbi pe-aici, deși-i atîta umbră (fiindcă toți copacii au fost plantați la-nceputul șantierului, așa că au avut vreme destulă să se-nalțe).

… nebunia tîmpită care a dus la distrugerea Capitalei pentru construirea Centrului Civic – a cărui șiră a spinării e bulevardul ăsta – a fost maniacală. Ornamente încărcate pe blocuri, dantele urîte cocoțate pe stîlpi, dale de beton multicolore așternute pe carosabil și trotuarul mozaicat pe care nici nu-l mai vedem.

Trotuarul ăsta să tot aibă mai bine de 30 de ani de cînd e pus!

Firește că s-a umplut de găuri; îți cam rupi picioarele mergînd pe el.

Ca să nu se-ntîmple asta, de ceva zile se „lucrează”… se scot bucățile de mozaic prea distruse și se toarnă beton chior în loc.

Ce joc de culori, ce model, ce chichirez al lucrării originale? Nu că-i ea monument istoric… da’ sincer acuma: cu plombele astea puse, arată urît de tot.




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera