O carciuma cat un oras. De vorba cu arhitectul Stefan Bianco, creatorul Berariei H

Stefan Bianco (fondatorul Prographic arhitecture studio) este arhitectul care si-a pus amprenta pe cea mai mare berarie din estul Europei si aici ne referim, evident, la Beraria H.

Dupa vizita noastra in locul amintit mai sus, am ramas placut surprinsi de cum s-a amenajat beraria si tocmai din acest motiv ne-am propus sa aflam mai multe despre cum au luat viata lucrurile in Pavilionul H si nu numai.

Asa ca l-am cautat pe cel care s-a ocupat de conceptul si de felul in care arata Beraria H si am dat de arhitectul Stefan Bianco, pe care l-am luat la intrebari.

Cum s-a vazut amenajarea unui astfel de loc din punctul de vedere al arhitectului?

Mi s-a parut imposibil de abordat pentru ca, in primul rand, o berarie, stilistic vorbind, pentru noi e la limita arhitecturalului. In berarie merg oameni simpli, amestecati si cred ca e singurul stil de adunare comerciala/publica in care poate sa intre si intelectualul, care sa-si arunce cravata alaturi de  muncitorul de rand.

Inauntru, la o bere si un carnat, se simt amandoi la fel, mai ales in timpul unui meci de fotbal in care joaca Romania. Am fost aseara, (n.n: in timpul meciului de fotbal Finlanda-Romania) de exemplu, si oamenii erau super diferiti si se simteau foarte bine. Din punctul asta de vedere, unui arhitect ii este greu sa identifice diagnosticul, functiunea, stilisticul.

De ce trebuie sa tii seama in cadrul unei berarii? Care sunt criteriile? A fost doar creatia ta sau proprietarii au venit cu un model din, sa zicem, Bavaria?

Beneficiarii, in momentul in care au ajuns la noi la birou, au venit cu un pitch - adica faceau turul birourilor de arhitectura din oras si nici ei nu stiau foarte exact cu ce se mananca sau ce presupune un astfel de proiect.

Ideea generala era ca-si doreau un spatiu mare, cel mai mare din oras, in care sa se stranga multa lume, sa vada meciuri, sa fie distractie in fiecare seara. Un fel de Oktoberfest. 

Astfel, pe langa faptul ca trebuia sa includa orice fel de categorie de oameni, aveam o zona identificabila, germanica mai degraba, pentru ca intr-o berarie se presupune ca trebuie sa cante fanfara, sa fie baloane agatate de tavan.

De exemplu, restaurantul Caru' cu Bere n-ai cum sa-l copiezi si sa-l replici in alta parte, sau cel putin sa vii cu un concept similar si sa-l depasesti. Asta pentru ca la Caru cu Bere exista o cladire monument istoric si, nu in ultimul rand, spre deosebire de cei de acolo, noi aveam un volum foarte mare de spatiu.

E mai usor sa te intinzi pe un spatiu mare sau e mai simplu cand ai unul de dimensiuni normale spre mici?

E mai usor pe un spatiu mic, pentru ca poti sa-l controlezi la nivel uman. Proprietarii de la Beraria H, in momentul in care am demarat discutiile, aveau in gand sa foloseasca spatiul de la pavilionul H si stiam ca vrem sa construim o berarie unde lumea sa se simta de parca iese afara intrand inauntru.

Iar discutia a fost asa: Domnule, noi vrem sa facem o carciuma in care oamenii sa se simta ca-ntr-un spatiu intim, sa le placa si, practic, sa fie ca un mic orasel.

Au fost mai multe propuneri si idei inainte de a se alege varianta finala?

Exista o rama unde am pus 3 desene si de la desenul pe care l-au primit ei, pana la al doilea dupa ce am avut prima discutie, a mai existat si un al treilea cu care am semnat contractul.

A fost destul de simplu pentru ca ideea mi-a venit, de fapt, de la spatiile mari facute pentru a atrage cat mai multa lume pe care le-am vazut in Las Vegas acum 5 ani. Plus toate conceptele tuturor lobby-urilor de hoteluri mari din Las Vegas care sunt puse pe destinatii de exterior cum ar fi Paris, New York, Venetia.

Toate sunt replici de stradute din Venetia, din New York sau Paris. Sau, si mai interesant, de exemplu, hotel MGM iti pune la dispozitie chiar o gradina zoologica la nivelul interiorului in care sunt lei, leoparzi, restaurante, rain forest si care sunt in interior dar te fac sa te simti ca in exterior.

Acesta este conceptul sau cel putin asa era la momentul respectiv, si cred ca nici acum n-as depista altul - la Beraria H este singurul spatiu din Bucuresti care iti ofera senzatia de exterior in interior.

Probabil ca in momentul in care o sa inceapa zapada si in Centrul Vechi n-o sa mai fie de stat pe stradute, vei simti nevoia sa iesi totusi din casa sa stai pe strada. Si acum, cand o sa ninga lumea o sa bea bere in continuare pe strada din Beraria H.

A existat un moment in care te-ai blocat? Vreo problema care ti-a ocupat timpul foarte mult in tot procesul acesta?

M-am blocat la stil, la modul ca strada o vedeam germanica si au fost multi care au zis nu, ar trebui sa o facem romaneasca, sa fie pe stilul Centrul Vechi.

Acum 8 ani am castigat un pitch pentru food court-ul din Unirea si am castigat pentru ca am zis beneficiarului ca o sa continuam stradutele din Centrul Vechi la etajul 4 din Unirea.

Astfel acolo am replicat, sau cel putin am incercat, o atmosfera romaneasca, de Centrul Vechi. Aici insa nu mi s-a parut ca e nevoie ca lucrurile din Beraria H sa concureze cu Centrul Vechi in niciun fel. 

Ne-am propus mai degraba sa venim cu un concept care sa aduca a un oras european, cu influente germanice cel putin, in care berea si carnatul sa fie la ele acasa dar sa nu se identifice neaparat cu Bucurestiul, Germania, Austria, Olanda, Belgia.

Ne-am dorit sa fie o atmosfera europeana cu aer de capitala cu traditie de carnati si bere si asta a fost greutatea. Dar am reusit totusi sa convingem beneficiarul ca nu trebuie sa fim in Romania ci trebuie sa fim in Europa. Iar la dimensiunea pe care el a vrut sa o creeze sa fim cea mai mare din Europa si sa fim comunitari cu spatiul.

Cat a durat?

Proiectul l-am facut in 2013 iar executia a fost de la sfarsitul lunii februarie 2014 pana la jumatatea lunii septembrie. A fost repede.

Ideea este ca din punct de vedere al cladirii - noi suntem intr-o zona protejata acolo - cladirea Pavilionului H are o importanta arhitecturala, ea fiind facuta de un arhitect roman important si stimat, noi n-am avut voie nici macar sa agatam o lampa de tavan. (n.n. Pavilion H a fost construit in perioada 1949-1953 si poarta semnatura arhitectilor Gustav Gusti, Harry Stern, Ascanio Damian si a inginerului E. Titariu)

Din punct de vedere al structurii, prin certificatul de urbanism, noi n-am avut voie sa ne atingem de aceasta cladire.

Ce altceva nu a fost voie?

Multa lume ne intreaba de ce n-am facut fatada, tamplaria alba sau intrarea. N-am avut voie, pentru ca pana atunci in cladire a fost un talcioc.

Cine stie, poate dupa berarie, va deveni o gradina botanica pentru Bucuresti, deocamdata, parerea mea, o functiune comerciala pentru bucuresteni e bine venita, pentru ca in afara de Hard Rock Cafe, care are o alta clientela, in acea zona oamenii veneau sa se plimbe, sa se dea cu vaporasul iar acum pot sa bea si o bere. Iar asta e un lucru benefic pentru bucuresteni.

O cladire interesanta construita in ultimii 20 de ani in Bucuresti?

Nu vreau sa dau exemple, am foarte multi colegi care se ocupa si din punctul meu de vedere in ultimii ani nu se mai uita la suprafata desfasurata ci incep sa se uite la design. Acum clientii se mai uita si la design si vin cu intrebari precum: "Dar fatada pe care ati facut-o, domnule arhitect, are un trend in Europa?"

Se educa singuri?

A fost foarte greu ca arhitect, cel putin in anii '90, sa educi clientul. Asta pentru ca am avut niste clienti care nu erau neaparat intelectuali si care au facut bani cum stim si noi (dar sa nu intram in discutia asta), si astia n-au avut neaparat o cultura frumoasa  arhitecturala, ei vroiau sa vanda apartamentul, sa faca restaurante, chestii executate cat mai rapid si cat mai multe.

Acum lucrurile incep sa se schimbe, incep si arhitectii sa vada luminita de la capatul tunelului, in ideea in care arhitectul poate sa se remarce si printr-o functiune buna si o solutie buna de arhitectura.

Sa presupunem ca devii primar. Care e prima decizie pe care ai lua-o?

As raspunde cu o poveste. Intai trebuie spus ca specialitatea mea nu e urbanismul. Insa, pe vremea studentiei, a trebuit sa ma duc cu masina sa iau un arhitect neamt care lucra la o primarie dintr-un oras nemtesc in cadrul unui departament de urbanism.

Iar eu ma pregatisem cu doua zile inainte sa invat germana si sa-i explic cum functioneaza urbanismul si ce lucruri s-au mai facut in Bucuresti, ca sa aiba totusi o impresie generala corecta despre capitala. Astfel, l-am luat cu masina intr-o zi senina si l-am intrebat:

- Domnul profesor, pot sa va spun cateva lucruri despre urbansimul din Bucuresti si ce s-a mai intalmplat?

- Stefan, nu trebuie sa-mi spui nimic, am vazut totul din avion in 5 minute. Am vazut din avion ca ati avut 40 de ani de suferinta, cel putin din punct de vedere urban, ca 20 de ani ati avut lipsa de legislatie si administratia publica inca are probleme birocratice.

Si din momenul acela de fiecare data cand aterizez intr-un oras civilizat ma uit la trama stradala, la diversitatea peisajului vazut din avion. E foarte simplu, in momentul in care aterizezi  in Germania vezi zone agricole dintr-un singur soi agricol, stii care e zona financiara si care e zona rezidentiala foarte clar.

As vrea sa fiu primar si sa fiu arhitectul-sef intr-o tara civilizata.