nou: Ape Rider

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

… avem concurență pe piața încă plăpîndă a închirierii de biciclete din București. După I’Velo – care n-a mai făcut nimica nou de-un an încoace, stînd cu aceleași stații – a apărut și Ape Rider.

Ce-i nou, mai bun – altfel?

Ape Rider e mai simplu – mai prietenos. Dacă pentru I’Velo ești silit să te duci personal într-un loc ca să-ți faci cardul făr’ de care nu poți folosi sistemul, aici n-ai nevoie decît de telefon.

Descarci aplicația, te-nregistrezi, plătești ceva bani – că nimica nu-i gratis! – și… gata: ești gata de drum.

Biclele-s destul de-n regulă; nu-s la fel de mișto ca cele de la I’velo – e drept. Sunt mai mici și mai puțin comode pentru cine-i mai găligan. N-au decît o viteză; soneria-i pusă destul de ciudat, acolo unde te-ai aștepta să găsești schimbătorul, frînele-s pe saboți… dar au în plus un coș bun de pus ceva-n el în față.

Mai simplu nici că se poate.

Ce poate fi complicat? Însuși lucrul ce-ar trebui să facă sistemul atît de bun: anume, că nu știi dac-o să ai vreo biclă prin preajmă cînd ai nevoie de ea.

La I’Velo știi unde-s stațiile; chiar dacă-s rare, știi c-o să dai de-o biclă acolo. E sigur.

Ape Rider n-are stații; chiar dacă – în teorie – biclele e de preferat să fie lăsate în cîteva parcări sugerate, nimeni nu cred că-mpiedică pe nimeni să-și lase bicla închiriată oriunde altundeva rezonabil; de fapt, asta-i și șpilul: să-ți faci treaba cu bicla pîn’la locul unde-ai treabă…

După ce te-ai folosit de ea, bicla se blochează pe roata din spate (o deblochezi scanîndu-i codul, din aplicație) și poate s-o ia altcineva să se plimbe cu ea.

… sau s-o iei iar tot tu, peste cîteva minute: cît te-ai întîlnit cu cineva, cît te-ai dus să-ți iei ceva de mîncare, cît ți-ai rezolvat o trebușoară.

Mobilitatea și comoditatea Ape Rider – în teorie – îs excelente. În practică, n-avem decît să ne convingem, deoarece sistemu-i de abia la-nceput…

Ce să zici? Să vedem. Aplicația-n sine funcționează binișor – sigur că-i loc de ceva-mbunătățiri, poate la felu-n care găsești pe hartă parcările unde să-ți lași bicla – și, din ce-mi pare, suge ceva baterie, fiindcă șade cu GPS-ul pornit cît te plimbi și-o ții deschisă. Mai dă zbîrci la citirea codurilor; în fine, se simte că-i încă-n teste.

Chiar și-n Rahova-s vreo două bicle: la mall, la „Liberty” și pe la „Vulcan”.




1 comentariu vrei sa comentezi?

nou: Ape Rider
Gigi
#1 -

Ce ne supara

Ce e rău:
* Număr redus de biciclete
* Biciclete dispărute care apar încă pe harta (O bicicleta reală își schimbă poziția datorită erorilor de GPS)
* Biciclete ascunse de utilizatori egoiști (mișcă pe harta datorită erorilor GPS dar nu le găsești)
* Erori mari de GPS (și nu se poate face nimic aici) trebuie să cauți mult, uneori trebuie sa ocolești un bloc lung

E greu de găsit o bicicleta; e chestie de baftă. E un serviciu pe care nu poți pune bază ca pe RATB sau metrou
Profilul utilizatorului actual diferă profund de profilul utilizatorului de mâine când, zic ei, vor fi mai multe biciclete. Utilizatorul de azi e omul răbdător cu aplicația, foarte amator de plimbat (subliniez, de plimbat, nu de deplasat de la A la B) cu bicicleta și dispus să facă sacrificii pentru asta (sa caute mult). De aceea nu știu în ce măsură concluziile pe care le trage Ape Rider azi sunt valabile maine. Nu știu dacă ei sunt conștienți de impactul numărului de biciclete asupra profilului utilizatorului. In afară de asta, multi utilizatori sunt încă pe bonus, nu știu cum vor reacționa când vor trece pe bani reali
Ape Rider pare a fi ceva mare, organizat pe proceduri, cu plan de perspectivă. Si-au permis un start prost, cu o aplicație plina de buguri si un număr redus de biciclete deși mai au multe în depozit la Basarab. O afacere mica nu își permite asa ceva; in schimb una mare are energia sa recupereze și știe acest lucru (Nu va spune nimic Cosmorom - Cosmote - Telekom?)
Le-au dispărut destul de multe biciclete și aveau cum sa-și dea seama de asta: o bicicleta dispăruta nu mai mișca pe harta. O bicicleta își raportează periodic poziția. Erorile GPS nu sunt la fel de fiecare data. De aceea o bicicleta care raportează periodic își schimba putin poziția pe harta. O bicicleta imobila este o bicicleta care nu mai raportează. De ce? Pentru ca nu mai este. Ei nu aveau un instrument care sa ii avertizeze ca se întâmpla asa ceva. Poate ca și-l vor realiza în curând

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera