Majorat în Educație pentru Drepturile Omului

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

- un editorial de Ana-Maria Grădinariu


În lumea mea e cald, soare și ocean.

În lumea noastră a tuturor ar trebui să avem (mai multă) educație pentru drepturile omului, respect față de celălat, alegerile și identitatea sa, compasiune, mai mult „îmi pasă de cei din jur, nu doar de mine”, mai mult împreună și mai puțină dezbinare. Mereu. Dar parcă acum din ce în ce mai necesar.

Acum, în octombrie 2021, se fac 18 ani de când am pornit pe drumul educației drepturilor omului și a fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat, una care m-a crescut ca om și m-a dus spre a-mi descoperi vocația. Ușor nu e și nu a fost. Vezi multe, trăiești multe, te înfurii, înțelegi diferit inechitățile, discriminarea, nedreptatea. Dar nu aș putea să fac altceva. E ceva ce e prezent în viața mea transversal. Personal, profesional, în mine, ca om.


Foto: Adelina Luntraru

Eu am avut privilegiul să am oportunitatea de a începe drumul acesta din perioada liceului, în liceu. Un liceu cu profesori și un lider (directoare) care înțelegeau importanța expunerii elevilor la oportunități  diferite, cu sens și uneori chiar zdruncinătoare de prejudecăți. Profesori și un lider care jucau în piese de teatru manifest considerate tabu (Monoloagele Vaginului - manifest împotriva violenței domestice și abuzului sexual asupra femeii - nu piesă divertisment) alături de noi, elevii lor, cu riscul ca asta nu o să fie văzut tocmai bine and it will come biting them in the ass (and it did). Și totul pentru că era important să „take a stand for things that matter”, chiar dacă nu era tocmai ușor și confortabil. Ei/ele și colegii mei din organizația Baraka alături de care am început drumul acesta mi-au fost modele în perioada de creștere, definire a valorilor, modului de acționare în fața nedreptării, modului de raportare și relaționare cu respect și acceptare, cultivarea gândirii critice, a empatiei și multe altele. Educația pentru drepturile omului și oamenii care „practice what they preach” când creează contexte pentru ea cred că ar trebui să fie un pilon important în educația obligatorie, de la mic la mare (din pre-universitar până în învățământul superior și formarea profesorilor).

Am stat 5 săptămâni în Insulele Canare, locul în care descopăr, de 6 ani de când merg, ce înseamnă să ai educație pentru diversitate, acceptare și respect față de cei din jur, indiferent de identitatea lor încă de acasă și apoi în școală. Locul în care nu simți, de exemplu, că nu poți iubi o persoană de același sex, că ești prea gras/slab/înalt/scund, că ai o problemă pentru că ești de o anume religie/confesiune sau că ar trebui să fii diferit ca să te încadrezi într-o cutie acceptată de societate. Locul în care dacă un copil are 2 tați sau 2 mame, doar o mamă, o bunică (etc) tot ești o familie. Locul unde băieții se pot juca cu păpușile și fetele cu mașinile dacă asta vor, fără să le zică nimeni că asta „nu se face”/„nu e pentru tine”. Iar exemplele sunt multiple.

Nu mă înțelegeți greșit, nu e perfect, au și ei provocări cu acceptarea refugiaților și/sau migranților (printre altele) dar educația pentru acceptarea și respectarea drepturilor omului începe de acasă și din școală și asta creează premizele unei societăți mult mai funcționale, inclusive, în care binele comun e mai presus decât egoismul și binele propriu. Iar asta se vede și se simte în toate aspectele vieții, economiei, culturii și inclusiv în cum își duc pandemia. Cu grijă și respect unii față de ceilalți. Cu mai puțină (ca să nu zic aproape de zero) încrâncenare, răzvrătire, „eu știu mai bine”. Cu acceptare a faptului că asta este realitatea în care trăim acum și e important să ne adaptăm la ea și să descoperim noi modalități de a trăi în continuare (și la propriu și la figurat).

Efectele lipsei/existenței educației pentru drepturile omului se văd în atâtea aspecte ale unei societăți funcționale, cu coloană vertebrală, fără dezbinări și ură care în perioade de criză ajung la cote inimaginabile. Se văd în rata crescută a abandonului școlar (unde în România suntem fruntași), în caracterul conducătorilor țării, în frica de a nu fi acceptat care de multe ori duce și la violență, în lipsa de empatie, în înțelegerea și asumarea unor responsabilități (că nu e doar despre drepturi/libertăți),  în mediul nesigur în care trăim și care ne face să fim în atac de fiecare dată când ieșim din casă (locul în care pentru mulți - nu toți - e un safe space). Se văd în cum societatea creează sisteme de sprijin pentru cei în nevoie sau chiar sisteme care nu așteaptă ca oamenii să fie „dezavantajați” ca să le ofere sprijin (prevenție vs intervenție). Se văd în calitatea vieții pentru toată lumea. Se văd în cum suntem obișnuiți (sau nu) să ne uităm și să reflectăm la propriile stereotipuri și prejudecăți, să identificăm de unde vin ele, să vedem dacă sunt ale noastre sau preluate (din spațiul public, transgenerațional etc.) și să le înlăturăm astfel încât să putem vedea mai clar, curat. Se văd în cum iubim.

18 ani în octombrie 2021 de educație și intervenție pentru drepturile omului și mai sunt atâtea de făcut.

Privilegiul e că sunt înconjurată de oameni cu care pot face lucrurile, pas cu pas (de la prieteni, la colegi și colaboratori din contexte diferite).

Privilegiul este și că mă aflu într-o echipă, la Teach for Romania, unde ne încăpățânăm să ducem educație și intervenție pentru drepturile omului (în varii forme și contexte) de la micro la macro, strategic și nu singuri. Nu întâmplător, cu siguranță, de curând, la Teach am început un proces în care voi lucra mai aproape cu Ruxandra Pandea, omul model și inspirație cu care acum 18 ani am pornit pe drumul ăsta și mi-e pielea de găină la gândul ăsta.

Cred că nu e un anume plan sau un anume gest, de o anume magnitudine, pe care ar trebui să îl facă oamenii pentru o societate mai educată, care respectă drepturile, are empatie (șamd) dar cred că fiecare poate să facă câte puțin pentru mai bine, cu compasiune.

Așa că, la majoratul meu de 18 ani de Educație pentru Drepturile Omului, vin cu invitația de reflecție: Tu ce poți să faci de azi? Dar zilnic? Dar peste 3 luni?




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera