magazinul nu pierde, clientul nu cîștigă

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

Ni-i din ce în ce mai lesne să ne cumpărăm toate cele fără să mai călcăm prin magazin. Dăm cu deștu’ pe telefon și ne pomenim acasă cu tot ce ne trebuie: chiar orice. În lumea asta – care nu-i nicidecum una rea! – totul pare simplu.

Sigur, e cuminte să știi, să fii pregătit, să cunoști ce vrei să cumperi; experiența probăluielii din magazinul de odinioară se-nlocuiește cu cea a review-ului; și, pîn’la urmă, dacă nu-ți vine și nu-ți convine ce-ai comandat, n-ai decît să faci retur, nu-i așa?

Și, ca să fim noi foarte cinstiți, nici în magazin nu ședeam întotdeauna cu ochii-n patru la raft, să verificăm gramaje, ingrediente, termene de expirare…

Ai zice că magazinul tradițional de bunuri electrocasnice și articole pentru casă ar trebui, cumva, să-și schimbe abordarea clientului, pentru că pe undeva se vede că o bună parte a celor care încă mai ies din casă pentru a cumpăra ceva, o fac pentru că vor să vadă produsul dinainte; și nu doar să-l vadă, ci să-l și poată proba.

M-aș fi așteptat să văd asta întîmplîndu-se, dar nu; nu-i așa.

Am intrat, de curînd, într-un magazin de televizoare „Flanco” unde nu puteai să vezi cum se văd posturile de televiziune… la televizor. Și-atunci, de ce-n magazinul ăsta televizorul se vinde mai scump decît într-un magazin exclusiv online care mi-l și aduce gratis acasă? Ce experiență-mi oferă, mie – clientului – ca să plătesc mai mult?

Cea mai mare parte a magazinelor astea-s un soi de struțocămile: n-au, firește, niciodată îndeajuns loc pentru a ține toate produsele, așa că nu-ți poți lua orice de la ele; uite „Jysk” – țin mereu o parte din mobilierul lor la vînzare exclusiv online, așa că nu-l poți cumpăra direct, deși ți-ar fi mai la îndemînă așa.

Ce nu-mi mai place – deși, cînd o pot face, profit desigur de asta – este prețul diferit din magazin față de cel de pe site.

Nu rar prețul online e mai mic; dar clientul trebuie să caște ochii foarte bine, căci prețul acela mic poate fi exclusiv online. Odată, aflîndu-mă într-un „Flanco”, am comandat produsul pe site cu ridicarea chiar din acel magazin – a însemnat cîteva minute-n plus și vreo 30 de lei în minus.

Da, clientul trebuie să caște bine ochii la prețul din magazin, pentru că acesta – pur și simplu! – se poate să nu fie aliniat cu cel online! Săptămîna trecută am cumpărat ceva din „Altex” și, dacă la casă nu le arătam de pe telefon prețul online care era cu vreo 50 de lei mai mic, mi-ar fi luat banii ăștia bine-mersi.

Și-atunci, de ce să se chinuie magazinul tradițional să schimbe ceva în atitudine? Clientul intră oricum, ba chiar e dispus să lase banii; și, mai ales, nu oricine poate cumpăra online; sînt oameni care n-au carduri, care n-au acces la anumite soluții de plată și-s captivi magazinului.

Așa că, deși prin alte țări magazinele încep să o ducă rău în fața online-ului, la noi nu-s în primejdie deocamdată.




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera