Laura Constantin, artista care vrea sa exploreze universul henna in Bucuresti

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Laura Constantin are 27 de ani este artista henna.

A studiat arte plastice in clasa a-8-a, moment in care a fost consiliata de familie sa se reprofileze catre matematica si fizica.

Drumul ei a decurs in aceata directie pana la varsta de 25 de ani: "Am facut mate-info la liceu, am studiat la ASE si am lucrat in banca pana la 25 de ani. In 2013 mi-am dat demisia si am pornit intr-o calatorie prin Asia care a durat 15 luni."

1

Am intrebat-o de ce a ales aceasta destinatie: "De ce? Pentru ca inca nu aveam copii, rate la banca sau alte responsabilitati care sa ma tina pe loc. Si mi-am zis "daca nu acum, atunci cand?""

Viata ei s-a schimbat la 180 de grade - a invatat henna, arta de care era fascinata inca din copilarie.

"Prima tara vizitata a fost India, de unde a pornit toata povestea cu henna. In copilarie m-au fascinat mainile pictate ale Madonnei din videoclipul "Frozen", asa ca abia asteptam sa testez arta indiana mehndi, asa cum se numeste in lumea orientala", a spus Laura.

Ajunsa in India, tanara s-a pictat cu henna la un artist local pe strazile din New Delhi, dupa care si-a cumparat conuri cu henna din piata si a inceput sa se mazgaleasca singura.

"In urmatoarele tari am fost in continua cautare de bazaruri indiene, diferite calitati de henna, artisti locali, schimb de informatii etc. Am vorbit cu artisti locali din Bali, am invatat trucuri de manuire a conului de la o doamna cu origini indiene si pakistaneze stabilita in Singapore, am pictat cu henna oaspetii hostelului la care stateam in Kuala Lumpur si intr-un sfarsit mi-am stabilit baza pe insula Koh Phangan din Thailanda, unde am facut desene timp de 5 luni la cafeneaua unei frantuzoaice.

Intre timp am studiat simboluri, am citit carti, am aprofundat subiectul. In jurul meu totul decurgea natural intr-o directie clara: henna", a povestit artista.

Laura a primit incurajari de la oameni cu care intra in contact si atunci si-a propus sa incerce acest drum si in Romania si, mai ales, sa ia in serios aceasta posibilitate.

"Pentru ca m-am intors in tara la mijlocul verii, mi-am propus sa profit de ce a mai ramas din ea si sa merg in Vama Veche sa pictez cu henna, in dorinta de a testa daca exista piata pentru asta.

Rezultatul a fost nesperat de frumos, oamenii au fost receptivi si dornici sa isi decoreze pielea, am legat prietenii si am conturat idei despre cum voi aborda aceasta activitate in Bucuresti", continua Laura.

Pe 1 noiembrie, ea pregateste o expozitie de henna in Lokal, in colaborare cu fotograful Florin Cristache.

"Ideea de expozitie s-a conturat cand am inteles ca trebuie sa explic ce presupune de fapt arta decorarii pielii cu henna. Asa ca voi recurge atat la modele pictate care se vor numara printre invitati, cat si la fotografii", a explicat Laura.

Am fost curioasa sa aflu daca si-a propus sa faca un business din asta si, in special, daca reactia celor din Bucuresti este una de entuziasm. Laura mi-a povestit despre cum este foarte increzatoare in aceasta afacere.

"Henna se preteaza pentru programari private, dar si pentru evenimente. Astfel ca in sezonul rece, chiar daca desenele pe piele nu mai sunt neaparat la vedere, primesc solicitari pentru desene mari pe spate pentru o rochie cu spatele gol, mamici insarcinate care vor sedinte foto inainte de sarcina sau chiar sesiuni cu henna oferite cadou in caz de zi de nastere.

Iar pe partea de evenimente, mizez pe faptul ca desenele cu henna vor fi un succes: sunt perfecte pentru evenimente corporate, team building-uri, petreceri tematice sau cu diferite ocazii, majorate, burlacite etc.

In acest caz nu mai sunt atat de importante dimensiunea sau amplasarea desenului, ci experienta in sine, faptul ca invitatii s-au bucurat de o activitate inedita oferita de gazda – henna."

De ce isi fac oamenii desene cu henna?

"Motivele pentru care oamenii isi fac desene cu henna sunt foarte variate: femei atrase de arta mehndi care vor sa se bucure de motive indiene traditionale, oameni care isi doresc sa incerce in prealabil cu henna un model de tatuaj pe care si-l doresc permanent, oameni care nu vor un tatuaj permanent, dar pe care ii atrage arta corporala sau care nu isi pot bate un tatuaj din motive de sanatate.

Sau dorinta de a isi decora corpul cu ocazia unui eveniment special sau a unei schimbari majore in cursul vietii. Au fost si situatii cu totul speciale: decorarea mainilor in contextul tratarii unei afectiuni prin metode alternative."

Ce inseamna henna si ce simbolizeaza

"Henna este un arbust care creste in zone semi-aride, la temperaturi de 40 de grade Celsius. Din frunzele uscate se obtine o pudra care este amestecata cu uleiuri esentiale pure pentru formarea pastei cu care se fac desenele pe piele.

Pentru ca henna are proprietati antiinflamatoare, analgezice și antipiretice, era folosita pentru unghii si calcaie crapate, dureri de cap, si treptat s-a dezvoltat arta decorarii pielii ca parte integrata a culturilor orientale."

Cat rezista desenele pe maini

"Desenele rezista pe maini pana la 10 zile, iar in alte parti ale corpului 15 zile, functie de cat de mult este spalata si folosita zona respectiva."

Voua cum vi se pare aceasta arta? Va tenteaza? Abia asteptam sa ne spuneti, in sectiunea de comentarii de mai jos.





Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera