Interviu cu Optar - "Protestele vor continua, de doua ori pe an, pana in 2020"

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Protestele pe bicicleta au devenit deja o traditie pentru bucuresteni. Mii de oameni ies de cel putin doua ori pe an si protesteaza pe doua roti, pentru ca Primaria sa faca piste de biciclete prin oras pe care sa se poata circula in conditii normale.

Daca afara se poate, se poate cu siguranta si la noi, doar ca pur si simplu nu se vrea acest lucru.  Sau atunci cand au fost facute, pistele de biciclete au fost realizate intr-o asemenea bataie de joc incat au descurajat mersul pe doua roti. Unde mai pui ca sumele cheltuite au fost umflate intr-un mod obscen.

Pe 20 septembrie a avut loc cel mai recent protest pe bicicleta, organizat de cei de la Optar. Am luat si noi parte la el si ne-a placut tare mult. Asa ca ne-am lungit si la o discutie foarte interesanta cu Marian Ivan (membru fondator al OPTAR), despre cat vor mai dura protestele, despre pista de biciclete de pe Cale Victoriei, despre ce bicicleta se potriveste Bucurestiului si multe altele:


sursa foto Ion-Bogdan Dumitrescu

An de an bucurestenii protesteaza pentru ca isi doresc sa se poata deplasa prin oras in siguranta cu bicicletele? De cate astfel de proteste credeti ca e nevoie pentru ca Primaria sa faca corect acele piste mult dorite de catre noi toti?

Biciclistilor din Budapesta le-au trebuit 10 ani (20 de proteste, cate doua pe an). Anul trecut, organizatorii protestelor din Budapesta au considerat ca autoritatile manifesta interes fata de problemele cetatenilor si, dupa 10 ani de proteste, au anuntat ca nu mai este nevoie ca lumea sa iasa in strada.

Eu am fost mai optimist. Am depus cereri pentru organizarea de proteste pentru doar 7 ani (pana in 2020). Pana acum nu avem nicio reactie din partea Primariei. Deci, e foarte probabil sa fie nevoie ori de mai multe proteste ori de o atentie sporita in perioada alegerilor. Reamintesc insa ca Primarii pot fi schimbati inainte de alegeri, daca cetatenii sunt nemultumiti.

De ce este Bucurestiul un oras atat de neprietenos cu biciclistii?

Bucurestiul este neprietenos cu oamenii, nu doar cu biciclistii. Modul in care este planificat orasul se reflecta in modul in care oamenii iubesc sau urasc orasul. Faptul ca zeci de mii de bucuresteni sunt nerabdatori sa plece in afara orasului de fiecare data cand au posibilitatea demonstreaza ca nu se simt bine in acest oras. Iar vina apartine administratiei.

Ce parere aveti despre pista de biciclete de pe Calea Victoriei? Sunteti multumiti de ea? E bine facuta?

Pista de pe Calea Victoriei este cea mai buna pista realizata in Bucuresti pana acum. Din pacate, are si multe hibe. In primul rand, pista nu are "capete". Toata lumea face o poza si zice "vai, ce frumos!"

Insa, cand vrei s-o utilizezi constati cate probleme are. Incercati sa veniti dinspre oricare din capete si sa vedeti prin ce aventuri treceti ca sa intrati sau sa iesiti de pe pista. Trebuie sa-ti pui intrebarea: "eu de unde vin ca sa pot sa circul pe pista de pe Victoriei? Si incotro o iau dupa ce ies de pe ea?" O alta problema grava este "modernizarea" sectorului de drum. Cu toate ca multi au senzatia ca acolo s-a muncit temeinic, de fap nu este asa.

O asemenea lucrare de amploare nu a prevazut canalizari separate pentru pista, trotuare si carosabil. Acum, canalizarea se afla pe pista. Adica toata apa de pe carosabilul si trotuarele de pe Victoriei se va aduna acolo. Delimitata de borduri, pista va deveni un mic rau la fiecare ploaie. Tocmai a venit toamna. Mai sunt si alte probleme, dar nu cred ca este cazul sa le amintesc fara sa le explic in detaliu.


sursa foto

Cum credeti ca s-ar transforma Bucurestiul daca jumatate din oamenii care acum se deplaseaza cu masina ar face-o pe doua roti, pedaland?

Este suficient ca 10-15% sa urce pe bicicleta si orasul s-ar transforma radical. Sa ne uitam doar la ce s-a intamplat in ultimii doi ani. Orasul e plin de biciclisti si e clar ca oamenii incep sa inteleaga avantajele bicicletei.

Ce vi s-a intamplat dupa organizarea acestor proteste? Ati fost luati in vizor de catre autoritati? Ati fost amendati sau intimidati in vreun fel?

Da. Este o reactie "normala". Comparativ cu alte cauze, protestele biciclistilor au scos tot timpul oamenii din casa. Iar asta ii sperie. Tot ceea ce nu inteleg, ii sperie.


sursa foto: Bogdan Serban Photography

Care sunt partile bune ale acestor proteste? V-au schimbat viata in vreun fel? Au schimbat ceva?

Protestele joaca un rol important in munca noastra. Daca edilii si-ar fi facut treaba pentru care sunt platiti, protestele nu ar fi fost necesare. Din pacate, ei nu isi fac treaba. Protestul din 20 septembrie 2014 a fost deosebit. Nu se compara cu nimic din ce a mai fost. Cu 8 zile inainte de protest am anuntat ca anulez adunarea publica.

Din acel moment nu am mai comunicat nimic despre protest. Nu am dat comunicat de presa. Nu am promovat protestul. Nu am facut nimic. Nimic ! Nici macar nu am anulat protestul. Si totusi, 2500 de oameni au iesit in strada! Au fost 2500 de oameni care au crezut ca participa la o adunare publica nedeclarata!

Am fost singura persoana care stia ca marsul se desfasoara legal. Ei bine, aceasta adunare publica unde 2500 de oameni au "riscat" sa iasa in strada la o adunare publica nedeclarata demonstreaza faptul ca exista un nucleu de oameni hotarati care au forta sa schimbe lucruri. Protestele noastre vor continua. De doua ori pe an, pana in 2020. Si mai mult, daca este nevoie.

Pana acum, protestele de week-end nu s-au dovedit prea eficiente, de ce nu organizati proteste pe bicicleta si in timpul saptamanii? Acestea ar fi mai de impact si ar "deranja" mai mult.

Acest gen de protestele nu schimba lucruri in momentul in care se intampla. Ele schimba lucruri in timp. Nu exclud posibilitatea ca vreun eveniment sa ne forteze sa organizam vreun mars ad-hoc in timpul saptamanii.


sursa foto: Bogdan Serban Photography

Exista orase din Romania care stau mai bine decat Bucurestiul la capitolul piste de biciclete?

Da. Toate orasele din Romania stau mai bine decat Bucurestiul la capitolul "piste pentru biciclete". Pentru ca, in domeniul mobilitatii urbane durabile, cel mai mare rau pe care il poti face unor cetateni este sa realizezi "piste" care sa ii forteze sa renunte la mersul pe bicicleta.

Decat niste piste proaste, mai bine fara piste! Daca edilii din Bucuresti nu ar fi facut nicio pista (ilegala) pentru biciclete, probabil mersul cu bicicleta ar fi fost mult mai dezvoltat. Sa ne uitam ca in ultimii ani, de cand pistele ilegale au fost desfiintate, numarul biciclistilor a crescut.


sursa foto: Bogdan Serban Photography

Ce bicicleta credeti ca se potriveste cel mai bine acestui oras? Ca o recomandare pentru cititorii nostri.

Recomand celor care vor "sa incerce" mersul pe bicicleta sa citeasca Ghidul Biciclistului. Exista acolo o clasificare a bicicletelor care poate ajuta pe oricine sa-isi aleaga o bicicleta in functie de trasee, distante etc.

Dar intrebarea ramane… Ce bicicleta se potriveste cel mai bine acestui oras? Haideti sa vedem ce biciclete circula prin oras. Teoretic, ar trebui sa vedem foarte multe biciclete de… oras!!! De ce vedem atat de multe MTB-uri si atat de putine biciclete de oras? E un indicator al faptului ca infrastructura din Bucuresti este departe de ceea ce ar trebui sa fie infrastructura unui oras. Foarte departe.




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera