Interviu: De vorbă cu actrița Crina Semciuc - „Fără emoție nu poți să fii actor!”

Crina Semciuc a jucat în filme și seriale TV de succes, de la „Mincinoasa” și „Un pas înainte” la „Selfie”  „Selfie 69”, iar anul trecut am urmărit-o în trei lungmetraje: „Oameni de treabă” (regia Paul Negoescu”, „Marocco” (regia Emanuel Pârvu) și „Love Sorry” (regia Iura Luncașu).

A câștigat în 2010 premiul Uniter pentru debut pentru rolul Lena în spectacolul „Leonce şi Lena”, la Teatrul de Comedie, Bucureşti, și are în portofoliu numeroase roluri minunate în spectacole de teatru.

Pentru rolul din filmul „Oameni de treabă” este nominalizată la Premiile Gopo în categoria Cea mai bună actriță în rol secundar. Lungmetrajul regizat de Paul Negoescu poate fi urmărit pe Netflix din 25 aprilie.

Foto: Horațiu Șovăială

De la primele roluri din facultate, la filmele și spectacolele din prezent, ai fost implicată în zeci de proiecte. Cum mai sunt acum, emoțiile la filmări sau înainte de spectacol? Dar felul în care citești scenariile și privești personajele?

În cele mai frumoase povești se spune că odată cu experiență dispar emoțiile. La mine nu s-a întâmplat asta și nici nu cred că o să se întâmple. Cu cât ai mai multă experiență, cu atât cred că ești mai dator meseriei să nu o trădezi. Joaca noastră, a actorilor, este una destul de firavă, de fragilă, ne deschidem sufletele față de oameni pentru oameni, “joaca” asta e ceva serios, e ceva care se transformă odată cu vârsta, experiența și întâlnirile importante care își lasă amprenta asupra ta. Fără emoție nu poți să fii actor!

Procesul de a citi un scenariu nu e cu mult diferit de cum citesc o carte care îmi place, mă las condusă de scriitură, sunt deschisă și nu judec, îmi analizez reacțiile, și mă las surprinsă de ce emoții îmi trezește. La descoperirea și crearea unui personaj îmi place să plec de la scenariu, încerc să caut experiențe asemănătoare din viața mea sau a celor apropiați pentru a putea pleca de la un adevăr, după care merg pe drumul personajului și al poveștii lui. Încerc, cu implicarea regizorului, să descopăr o lume care să mă motiveze, să mă modifice, sau să îmi trezească întrebări pentru a putea ajunge la răspunsuri.

Cristina din „Oameni de treabă” e o femeie foarte diferită de multe din rolurile tale, în primul rând pentru că locuiește la țară, are de crescut un copil, într-un mediu în care legea o fac primarul și preotul, iar gura lumii și „rânduiala locului” contează. Ce ai simțit și ce te-a inspirat în abordarea acestui rol? Cum privești acum filmul și rolul vs în perioada filmărilor?

Cristina trăiește într-adevăr la țară, e o văduvă cu un copil, e femeia singură pe care o poți întâlni într-un oraș mic sau în centrul Bucurestului, unde gura lumii contează la fel de mult. Din păcate, reușim să criticăm, să arătăm cu degetul tot ce nu funcționează în societatea noastră, dar nu facem nimic să o schimbăm, nu avem un plan, doar vorbim. M-am bucurat de Cristina încă de la prima lectură, pentru că este o femeie puternică, curajoasă, care acționează chiar dacă frica o îngheață, e o femeie deșteaptă care luptă și care știe când să se retragă că să nu își piardă sufletul.
Filmul e o comedie neagră, și m-am bucurat să-l văd prima dată la Sarajevo, unde am râs și m-am întristat când am văzut că nu e doar un film, e o altă oglindă a societății în care trăiesc.

Ce te-a atras în primul rând la acest proiect și cum a fost întreaga experiență (pe platourile de filmare, relația cu echipa, atmosfera)?

M-a atras scenariul, m-a atras povestea Cristinei, puterea cu care alege să lupte și felul demn de a renunța când își dă seama că riscă să își pună în pericol copilul. Nu pot omite curajul cu care își începe o viață nouă într-un sat nou, cu oameni noi.

Personajul tău nu cedează presiunilor și decide să o ia de la capăt în altă parte, iar povestea ei poate fi cea a multor femei care caută curajul de-a face asta, de-a lua singure viața în piept, în pofida tuturor greutăților. Ce o motivează pe Cristina și ce transmite, din punctul tău de vedere, acest rol, către publicul spectator? 

Copilul este sursa Cristinei, pentru el se luptă și datorită lui reușește să meargă mai departe; curajul vine împreună cu frica, dar asta nu o oprește să meargă mai departe. Cred că oferă un pic de speranța Cristina, încredere, curaj și normalizează faptul că apariția fricii într-o astfel de situație este naturală. Această nu alege să plece capul, ci luptă fără rușine pentru adevărul ei!

În „Exil”, unul din spectacolele în care joci la TNB, se vorbește despre trauma transgenerațională. Din această perspectivă, ar fi Cristina din „Oameni de treabă” o femeie hotărâtă să rupă o linie continuă de abuzuri care li s-au întâmplat femeilor la sat?

Da! Oricât de greu poate părea din interior, există viață și după, există ONG-uri care sunt gata să le susțină și să lupte pentru ele! E greu să găsești puterea de care ai nevoie să lupți, să rupi legătura cu abuzatorul și cu abuzul, iar cei mici sunt uneori motivele principale care reușesc să îți ofere curaj. Pentru ei, pentru ele și pentru celelalte femei pot fi exemplul perfect că nu este imposibil. Ele pot demonstra că pot accesa viața pe care și-au dorit-o, una în care liniștea nu e o zi specială, e o zi normală.

Filmul a fost premiat în festivaluri internaționale, tu ești la prima nominalizare Gopo din carieră, pentru cea mai bună actriță în rol secundar. Cât de mult înseamnă această apreciere pentru tine și cât crezi că contează premiile sau asocierea lor cu un film, în peisajul cinematografic românesc vs în ochii publicului, mai ales ai celor care preferă platformele de streaming pentru a viziona un film?

Cred și nu cred. Ajută la vizibilitate, iată acum răspund la acest interviu și pentru că sunt una dintre actrițele nominalizate la Gopo. Dar, din experiență, nu cred că ajută în fața publicului spectator, dar e într-adevăr o confirmare că ai făcut ceva bine; însă, când am luat premiul Uniter pentru debut, spre exemplu, am stat acasă un an, toate ușile au fost închise. Așadar, nu știu cât ajută, dacă ajută, dar face bine cumva „piticului” din fiecare.

Ce îți place cel mai mult la „Oameni de treabă” și de ce îl recomanzi celor au posibilitatea să-l urmărească pe Netflix din 25 aprilie?

E o satiră a societății în care trăim, cu note comice, e un film pentru noi, cu o imagine foarte bună semnată de Ana Drăghici și cu un Iulian Postelnicu incredibil de bun.

Foto: Horațiu Șovăială

Revenind la teatru, ce„lecții” sau gânduri, experiențe au venit cu fiecare din personajele interpretate?

Fiecare proiect în teatru sau film reprezintă drumuri noi, provocări personale care se văd mai mult, sau mai puțin pe scenă/ecran, dar care sigur adaugă o cărămida în plus la cine sunt.

Când și unde te mai vedem în teatru sau la cinema?

La teatru vă aștept la Exil, în regia Alexandra Badea, la  Părinți și copii” de Vlad Massaci, la “Repetiție pentru o lume mai bună” în regia lui Radu Afrim. Din toamnă sigur cu proiecte noi atât la teatru cât și în film, despre care încă nu pot da detalii.

Încheiem cu o recomandare muzicală: ai vreo piesă favorită/ des ascultată pe care ne-o poți împărtăși?

Pe repeat: Overpowered - Roisin Murphy