Interviu cu psihoterapeutul Gaspar Gyorgy: despre conferița Epic Talk și „copilul invizibil”

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Gaspar Gyorgy este psiholog clinician si psihoterapeut relational, autor al cartilor "Copilul invizibil", " Revoluția iubirii, "Mindfulness urban", "Love is fun". El este invitat la conferința Epic Talk 2019, care va avea loc sâmbătă, 26 octombrie 2019, ora 14 la Hotel Pullman World Trade Center. Printre speakeri se numără cei mai bravi experți ai momentului: Psihologul Aurora Liiceanu, Psihologul Diana Stănculeanu, Jurnalista Sanda Nicola, Preotul Francisc Doboș, Activistul Dragoș Bucurenci.

In așteptarea conferinței, am stat de vorbă cu Gaspar pentru a afla mai multe despre eveniment.

1. Despre ce vei vorbi la conferința EpicTalk?

Anul acesta, am ales să vorbesc despre relația cu părțile pierdute din noi. Fiecare ființă umană – pentru a putea să se adapteze familiei în care s-a născut și crește – este nevoită să facă o serie de compromisuri psihologice sau, mai exact, să renunțe la acele părți ale Sinelui pe care ceilalți oameni nu le pot accepta ori susține. Iar aceste pierderi lasă niște goluri în lumea noastră interioară, pe care mai apoi încercăm să le umplem cu variate obiceiuri, comportamente dependente sau chiar acțiuni autodistructive. Putem să definim aceste părți pierdute ca fiind victimele unor traume. Mai concret spus, așa-zisa lor „pierdere“ (dispariția lor aparentă, adică mascarea sau ascunderea lor) este efectul psihologic al unor evenimente negative exterioare ce au afectat universul interior. De fapt, aceste părți din noi cărora nu li s-a dat voie să se manifeste liber compun „copilul invizibil“ – cineva care nu a avut voie să iasă la lumină (fiindcă, deși era autentic, totuși nu era conform cu normele societății) și care, prin urmare, s-a obișnuit să se ascundă... chiar și de noi înșine (fiindcă, de vreme ce n-a fost acceptat, nu-și imaginează cine i-ar putea fi prieten). Cu cât au fost renegate mai multe fațete ale sinelui unui copil real, cu atât e mai complex și mai problematic copilul său invizibil.  

2. De vreme ce „copilul invizibil“ se ascunde chiar și de noi înșine, cum putem ști că mai trăiește?

Îl simțim. E cu noi tot timpul. Aș spune că e un alter ego. În termeni mai simpli, este acea voce psihologică ce se aude în interiorul nostru când avem o durere sufletească. O pierdere trăită de adult trezește pierderea suferită de copil. Evident, copilul de demult și-a creat niște mecanisme de supraviețuire (sau măcar de ajustare) la sistemul relațional din care făcea parte. Ca urmare, adultul de azi reușește să pretindă că nu simte nicio suferință. Dar – dincolo de negare, uitare și... reformatare (proces etapizat, pe care l-am parcurs ca formă de autoapărare) – se află Sinele nostru complet. Acolo sălășluiesc resursele noastre și de acolo vine puterea interioară. În viziunea mea, în fiecare dintre noi există un astfel de copil invizibil, fie că vrem să-l scoatem la lumină, fie că îl îndesăm și mai adânc în groapa încăpătoare a inconștientului. Însă chiar și reprimat în întuneric, el va trăi tot atât cât și ființa umană văzută din exterior. Așadar, fiecărui om conștient îi revine responsabilitatea de a-și cunoaște copilul invizibil și de a face pace cu trecutul, pentru a putea trăi din plin prezentul.  

3. Ce te-a motivat să scrii cartea Copilul invizibil și ce impact a avut ea?

S-au cumulat mai mulți factori. Invitația pe care mi-a adresat-o editura Curtea Veche Publishing, de a scrie o carte de parenting „altfel“ decât se așteptau cititorii s-a suprapus peste intenția mea de a-i transmite publicului român câteva idei esențiale din psihologia universală. Apoi, a mai fost și speranța mea că informația, odată ajunsă la public, îi va ajuta pe cât mai mulți adulți să facă niște schimbări esențiale în viața lor, susținută de credința mea că, scriind o carte, voi putea să îmi accept eu însumi mai ușor povestea propriei copilării, ca să pot face schimbări esențiale în viața mea.

Impactul cărții a fost cu mult peste așteptările mele. Dincolo de faptul că încă se vinde foarte bine (la patru ani de la publicare)... am primit nenumărate feedbackuri de la cititori, de la rudele cititorilor și chiar și de la terapeuții cititorilor. Am primit și primesc în continuare e-mailuri peste e-mailuri, sunt oprit de oameni care mă abordează pe stradă sau care îmi trimit scrisori în cutia poștală. Asta îmi dovedește că teoria copilului invizibil este mai reală chiar decât am crezut inițial și că segmentul celor care s-au regăsit în ea este mult mai răspândit decât mi-am imaginat. Dar, dintre toate, cea mai mare surpriză a fost să aud că este citită și recitită de mulți bărbați, pentru că noi toți ne așteptam ca principalul segment de cititori să fie format din femei.     


4. În ultima vreme, sintagma „dezvoltare personală“ a fost atât de folosită, încât pare că și-a pierdut sensul. Există numeroase cursuri, seri tematici, workshop-uri care promit același lucru. Ce înseamnă, în adevăratul sens al cuvântului, această sintagmă pentru tine?

Din păcate, în România, sistemul educațional nu include și componenta de descoperire și evoluție personală – probabil, cea mai importantă lecție de viață pe care ar fi înțelept să ne-o însușim. Prin urmare, oamenii care sunt interesați de creștere psihologică și relațională sunt nevoiți să-și găsească singuri mijloacele potrivite în acest sens. Oferta pentru astfel de servicii a crescut mult în ultimii ani, pentru că există cerere; și, odată cu această creștere, s-au înmulțit și oportuniștii. Nu trebuie să îndeplinești prea multe formalități în ziua de azi, ca să te numești coach sau consilier de dezvoltare personală. Purtând titulatura asta, poți crea o imagine (mai mult sau mai puțin corectă) despre ce anume implică furnizarea unor astfel de programe.

Dezvoltarea personală este un proces care durează întreaga viață. Ea vizează creșterea și maturizarea noastră, din foarte multe puncte de vedere: psihologic, relațional, emoțional, financiar, social, profesional etc. Practic, te poți dezvolta personal în toate ariile vieții – așa ar fi dezirabil. Iar preocuparea față de acest proces este o dovadă de inteligență emoțională. În consecință, ne revine datoria de a fi selectivi, când e vorba de specialiștii la care apelăm, în acest demers evolutiv.    

5. Cu toții avem frici. Ne poți sugera anumite exerciții sau abordări, pentru a le depăși?

În cartea mea, Mindfulness urban, am inclus o serie de recomandări cu privire la cum anume putem utiliza tehnicile din psihologie în favoarea unei mai bune gestionări a fricilor și anxietăților. Secretul este să ne cunoaștem fricile și să le tratăm ca atare – ca pe niște emoții firești, pe care le trăiesc toți oamenii și care nu sunt nici bune, nici rele, ci pur și simplu esențiale pentru supraviețuirea speciei. Fricile nu sunt fapte, prin urmare nu pot fi controlate. Tot ceea ce putem controla este comportamentul nostru, atunci când apare emoția de frică. Și, din păcate, de cele mai multe ori, oamenii își gestionează fricile implicându-se în comportamente de evitare. Iar o evitare care se repetă scade nivelul de frică pe moment, dar în fapt îi crește intensitatea pe termen lung. Așadar, cel mai bun sfat în acest sens este să fim cât mai curioși cu privire la fricile noastre, să realizăm că acestea sunt normale pentru orice om și să ne implicăm în cât mai puține comportamente de evitare, mai ales atunci când știm că ele ne-ar împiedica să ne îndeplinim visurile și obiectivele cele mai importante.  

6. Ce crezi că e important să înțeleagă oamenii, pentru a deveni cea mai bună versiune a lor?

Că trebuie să devină ceea ce-și doresc în adâncul sufletului. Să nu se lase învinși de teama proprie, de gura lumii, de vocea unei rațiuni care nu e a lor (ci a celor din jur) sau de normativele societății. Nu poți deveni „cea mai bună versiune a altuia“, ci doar o copie palidă a aceluia. Cine vrea să fie copie? Toți vrem să fim originalul.

Și nici nu trebuie să fie o versiune perfectă a sinelui original (pentru că așa ceva nu există), ci doar o versiune în continuă evoluție (e suficient de bună). Procesul începe greu și durează mult, însă partea bună e că nu știi niciodată cât de sus vei ajunge – poate fi mai mult decât ți-ai imaginat.

7. De ce să venim la Epic Talk?

Pentru că vom vorbi despre relații (de toate felurile și pentru toți oamenii) – de la relația cu fațetele sinelui și relația cu frații, la relația dintre soacre și nurori, până la relația cu Divinitatea. De ce am ales să întoarcem subiectul relațiilor pe toate părțile? Pentru că... de calitatea relațiilor noastre depinde calitatea vieții noastre. Și nimeni nu va face în locul nostru această călătorie psihologică, emoțională și spirituală. Iar dacă evităm efortul... atunci tot ceea ce nu ne asumăm noi vor fi poveri sufletești pe care le vom lăsa moștenire copiilor și nepoților noștri.




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera