IDEO IDEIS #15 a fost despre schimbare, împreună!

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Cea de-a 15-a ediție a Festivalului de Teatru Tânăr IDEO IDEIS s-a desfășurat săptămâna trecută, între 5 și 9 august în Alexandria și încă 8 orașe de țară - București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu, Timișoara, reușind să aducă la un loc peste 250 de adolescenți, peste 50 de artiști români și aproape 58000 de spectatori – în mediile offline și online.

Organizat pentru prima dată exclusiv în aer liber și concomitent în 9 orașe, în condiții speciale de siguranță sporită, festivalul s-a desfășurat fără incidente, cu multă grijă și responsabilitate pentru sănătatea participanților și a fost îmbrățișat de adolescenți cu mult entuziasm și nerăbdare, experiența de învățare și dezvoltare prin teatru, dans și film propusă de IDEO IDEIS devenind mai necesară ca oricând în contextul izolării impuse anul acesta de pandemie.

VIDEO

„Aveam nevoie de oameni care sa ne inspire și de o experiență care sa ne marcheze evoluția, în orice fel. IDEO #15 asta a făcut.”, „În orașul meu rareori avem ocazia să participăm la evenimente culturale centralizate, așadar IDEO a fost o rază de lumină și o oportunitate deosebită.”, „Am învățat să zâmbim cu ochii” sunt doar câteva dintre gândurile pe care membri trupelor de teatru tânăr le-au formulat la finalul festivalului. Acestea au găsit ecou și în concluziile trainerilor și mentorilor care i-au însoțit în aventura de 5 zile.

„Mă bucur tare mult ca festivalul s-a putut ține, chiar și așa, în condiții cu totul speciale. Mi-era dor de energia adolescenților, de cheful lor de a se juca și de a se descoperi, fără teamă, sub ochii celorlalți.”, a declarat Dana Rogoz într-o postare pe o rețea de socializare, în timp de Tudor Chirilă a exprimat un mesaj plin de emoție: „De anul trecut, IDEO IDEIS mă face să înțeleg că sunt privilegiat că pot face meseria asta. Mă ajută să fiu mândru că sunt Actor, în ciuda faptului că trăiesc într-o societate care este învățată să ne disprețuiască. Și mă învață că există tineri care se uită la această meserie cu o dragoste și un respect aproape mistice. Deci, există speranță.”.

Emoție pură s-a regăsit și vineri 8 august în Alexandria, unde s-a jucat pentru prima oară, în aer liber, spectacolul comunitar „Biblioteca din Alexandria”, scris și regizat de Bogdan Georgescu. Cinci femei din Alexandria (Cristina Drăghici, actriță profesionistă, alături de alte patru actrițe amatoare din comunitate), în diferite momente ale vieții lor – de la 15 la 65 de ani, din diferite categorii sociale, au spus celor aproape de 200 de spectatori povestea unui oraș marginalizat, în care unii membri ai comunității și-au creat propriile inițiative de educație prin cultură, pe când alții s-ar putea să nu fi știut niciodată că a existat o bibliotecă din Alexandria.

Mai mult de 1000 de spectatori au participat la Cinemateca târzie la proiecțiile de film în aer liber organizate în fiecare seară pe platforma ANAF din Alexandria, în timp ce peste 100 de alexandrieni au ascultat dialogul dintre generații în cadrul masterclass-urilor moderate de Alex Ion, la care au fost invitați perechile părinte-copil formate de Magda Catone și Carol Ionescu, respectiv Radu Gabriel și Ana Radu, dialog transmis și LIVE. 

Festivalul a inaugurat anul acesta un podcast special, moderat de actorul Mircea Postelnicu, din care publicul a putut afla despre momente autentice din culisele celor 14 ediții de IDEO IDEIS. Mai mult de 11.000 de vizualizări au strâns online poveștile spuse de organizatori, membrii din echipa originală a festivalului, traineri, mentori și participanți ai edițiilor anterioare.

„Una dintre cele mai mari bucurii pe care anul acesta mi le-a oferit a fost faptul că s-a întâmplat a 15-a ediție IDEO IDEIS. Nu am simțit în niciun moment că festivalul se întâmplă în pofida a ceva, ci că se întâmplă pentru a veni în întâmpinarea unor nevoi pe care le-am împărtășit cu toții - participanți, traineri, mentori, echipă și voluntari - nevoia de a ne conecta, de a ne exprima și de a acționa, nevoia de a ne astâmpăra foamea acumulată în 5 luni de pandemie. Această ediție aniversară a canalizat mai abitir decât mi-aș fi putut dori esența festivalului și a fost o celebrare mai autentică și mai efervescentă decât în orice alt context în care am fi încercat să o provocăm. A semănat multă bucurie în fiecare loc prin care a trecut și a lăsat urmele trecerii sale.”, a declarat Oana Furdea, Directorul festivalului.

Picturile pe ziduri, realizate de Cristian Scutaru, Livi Po – Liviana Popa și Wanda Hutira, instalația de artă LYRATA semnată de Andrei Arion, precum și concertul itinerant al cvartetului de corzi Sonore, care a încântat ascultătorii seară de seară în diverse locuri din oraș, au completat experiența IDEO IDEIS 2020, lăsând pe străzile din Alexandria o declarație de speranță și o invitație la schimbare.
Atelierele ART & PLAY au adus anul acesta la un loc, atât online cât și offline, peste 200 de oameni din Alexandria, din variate categorii de vârstă și sociale. Printre cele mai populare ateliere de anul acesta s-au numărat cele de Dezvoltare personală - atelierul In a Relationship pentru adolescenți și atelierul de consiliere pentru părinți, precum și cele de Arte & meserii, în special atelierul de arte vizuale pentru copii, locurile disponibile epuizându-se rapid după deschiderea înscrierilor.

Cea de-a 16-a ediție IDEO IDEIS va reveni în 2021 pentru a onora feedback-ul participanților care văd în eveniment o manifestare necesară în comunitățile lor.
 




2 comentarii

IDEO IDEIS #15 a fost despre schimbare, împreună!
joneshalcyonn
#1 -

Comentariu nou
Bine, mi-aș dori să pot vedea acest spectacol! tunnel rush
IDEO IDEIS #15 a fost despre schimbare, împreună!
Jack
#2 -

Comentariu nou
Excellent fun, keep up the great work! House movers Manchester | Fencing companies near me

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera