fugind la plimbare

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

Frumoasă-i vara.

E vremea aia care te-mbie s-o ștergi; să fugi; să te duci unde vezi cu ochii; să te-abați.

Să vezi locuri – alte locuri; să faci chestii – alte chestii; și, cumva, să le faci pe toate deodată, în același timp.

Să pleci la drum – dar să și te-oprești într-o poiană. Să vezi orașe noi – deși te-ai săturat de oraș și de orașe. Să urci dealuri doar ca să le cobori. Să stai la soare doar ca să te poți băga la umbră.

Te cheamă Țara asta frumoasă, s-o vezi, s-o înțelegi…

Așa c-am fugit; de București, de lume – dar fiindcă în preajma vacanței de Sîntămărie tot bucureșteanul face fix același lucru, deși fugi… nu prea ai unde să te-ascunzi!

Da’ zic c-am izbutit.

Întîi de toate, am luat drumul muntelui și-am lăsat de la noi, odată-n plus, mergînd pe blestemata aia de Vale a Prahovei. Cît de ciudă mi-e că nu mai cum să te bucuri de nimica pe-aici! E aglomerat – cumplit! – și totul parcă a încremenit în rău și-n urîțenie. Îmi aduc aminte de vremurile frumoase cînd – dac-aveai chef – te puteai plimba între Bușteni și Sinaia; cînd Cumpătu era o oază liniștită; cînd drumul dintre Azuga și Predeal era o poezie! Azi nu mai știi cum să fugi de locurile astea: și-i așa păcat.

Am fugit; pîn-la Prejmer.

Prejmer îi o localitate micuță, așternută-n cîmpia depresiunii Brașovului. N-ai ce face pe-aicea, decît să-ți găsești o pensiune dichisită și să tîndălești serile-n grădină, lăsînd timpul să se scurgă leneș și să se facă noapte – cînd, stînd în iarba-nrourată, vezi toate stelele cerului și le poți număra pe cele căzătoare. Deși se simte paragină, deși-i destulă decădere, e loc cu oameni harnici, așezați, unde cei mici încă-ți mai dau bunăziua pe stradă.

Și loc de văzut cetatea.

Să fim cinstiți, nu-i o cetate dintr-aia cocoțată pe-un cleanț trufaș, care păzește, sumbră și amenințătoare, vreo vale. E altceva – e o întăritură încăpățînată, încovrigată, pe care n-ai cum s-o iei însă la șuturi! E construită-n jurul unei biserici frumoase și, după ce te bagi matale înăuntru… nu mai vrei să ieși.

Știți ce-i acolo? … sute de chilii micuțe, numerotate frumos, unde fiecare familie din sat se putea adăposti cînd era – Doamne-ferește! – un pericol; oamenii își duceau fain-frumos familia și slănina la loc sigur și – de sus – dădeau cu pușca-n dușmani.

Zici că ești într-un stup!

Fiece cămăruță-i numerotată și turistul obișnuiește să-și facă poză-n fața camerei care are numărul vîrstei sale.

Și te cocoți – trepte-nguste, treceri șubrezite, poduri; urci printr-un loc și cobori prin trei.

      

Zău dacă ne-a mai venit să plecăm de-aici; dar trebuia, că la șase seara se-nchide.

După ce lași în urmă Prejmerul – cît să stai? în februarie se laudă cu un festival al clătitelor, dar în restul anului nu găsești nici măcar una, s-o ungi de poftă cu gem – mai faci un pic și intri-n Covasna. N-am vizitat orașele – deși m-aș fi băgat pe la Sfîntu să văd ce pîine mai coace Dioszegi – pentru că, în zare, se vedeau culmi verzi pe unde-s risipite atîtea comori.

Aici e o zonă balneară de poveste. Felurite izvoare minerale, grote puturoase, tăuri fără fund, aer bun, liniște – ai zice că-n fiecare locșor mai răsărit e cîte-o fürdő – o oază de-mbăiere și de sănătate.

Din Bixad, lăsînd șoseaua pe care te-ai plictisit să numeri stîlpii cu berze (sînt peste 300 de cuiburi în secuime), iei drumul spre Sfînta Ana – lacul ca un vailing născut într-un crater de vulcan stins. Drumul – ce să zic eu? – e pocit rău; n-are, săracul, nici o groapă, ci numai petece; dar știți cum? petec lîngă petec și petec peste petec. Da’ să nu vorbesc cu păcat; măcar așa, mergînd cătinel, ai timp berechet să te uiți în jur – și e minunat. Poate l-or ține așa ca s-arate cît de rău o duc, naiba știe; că-n fiecare vară maghiarii se strîng cu mare fală la Balvanyos – cătun care-i la doi pași, într-o vale încîntătoare.

La un moment dat, însă, drumul devine impecabil – semn c-ai trecut granița de județ în Harghita – și te apropii de Sfînta Ana.

Zic că n-are haz să vii pe-aici la sfîrșit de săptămînă – e lume ca la balamuc – da’n zilele obișnuite e tare drăguț. E de-ajuns pentru toți; și toți, mari și mici, se bălăcesc, se simt bine și-s mulțumiți. Ferice loc! Cît am stat pe-acolo – scăldîndu-ne – se-auzea și-o fanfară care cînta vesel, deși Soarele dogorea; era o fanfară inimoasă! Te prinzi că o fanfară dintr-asta se pricepe cînd vezi cît de bine-i ies bucăți precum „Louie, Louie” – nu pot să explic cît de bine se-auzea printre brazi.
Cre’că și urșii s-opriseră s-asculte; îs urși pe-aici, da’ cică te lasă-n pace dacă nu vorbești românește.

Grozav de bine a fost la Sfînta Ana. Surprinzător pentru turistul pățit, lipsesc tarabele cu „suveniruri”; e o dugheană cu kürtős și-o chestie ce pare terasă – dar pentru nevoile fiziologice, bănuiesc că pădurea are destule tufe. De-aici, peste munte ajungi numaidecît la Tușnad la băi, da’ asta pe-o potecă; lîngă lac se găsește și-o mlaștină; și – prin păduri, spre Balvanyos – izvoare, peșteri; vreme s-ai să le vezi pe toate!

La Tușnad trece Oltul – încă mic și tînăr – și lîngă el miroase-a mentă și-a iarbă crudă. Apa ce vine din fel de fel de izvoare-i rece și te-nviorează după ce mergi prin arșiță. Zici că ai ajuns în alte timpuri, mai liniștite; dacă n-ar fi șoseaua pe care-aleargă sutele de mașini, ai uita de tot.

… șoseaua, însă, te poartă și-napoi…

          

Ne trăgea ața la Brașov: nu-l mai văzusem de prea mult timp! L-am regăsit cu mare bucurie. Neschimbat: nu neapărat un lucru bun, fiindcă lăsînd la o parte spoiala și scliviseala investițiilor, vezi că locuitorul n-are nici un cîștig în plus; doar că orașul și-a păstrat aceeași cumințenie – și aceeași… nu știu cum să zic!… ușurătate de-a face trecătorul să se simtă bine.

Mai apoi, spre casă. Socotind că-i mai lesne să nu ne mai înfundăm prin „stațiuni”, o luarăm pe la Cheia, ceea ce-a fost un mare cîștig. Drumul se nimeri liber, plăcut; ca întotdeauna, atît de potrivit să mergi cu Radio România; și pretutindeni se vedeau oameni prăjind carne, sorindu-se lîngă corturi și rulote – toată lumea fugise de-acasă, într-adevăr.

Și cum Bucureștiul era liber am făcut-o, mai apoi, și-aici, pe turiștii…

alte călătorii: Barcelona – Milano – Paris – Londra – Istanbul – Napoli – Grecia – Budapesta – Balcic – IașiBrașovSibiuNeamț – Rîșnov – Valea Doftanei – Amsterdam



Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera