Fluturi - spectacol de dans plin de culoare în regia lui Relu Dobrin

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

„Fluturi" este un spectacol de dans care spune povestea unei tinere ce evadează dintr-o lume ostilă pentru a ajunge într-o lume de vis, plină de culoare. Este o poveste despre metamorfoză și evoluție, despre descoperirea de sine dar și despre căutarea iubirii perfecte. O călătorie inițiatică sau poate doar un vis.

Toate acestea sunt transmise publicului prin diferite stiluri de dans, prin partiturile unor compozitori precum P.I.Ceaikovski sau E.Grieg, dar și prin arii din musicaluri celebre, în interpretarea Danielei Bucșan și a Letiției Vlădescu.

Spectacolul se joacă duminică, 27 februarie, de la ora 19:00, la Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian.

Regia și coregrafia spectacolului sunt semnate de Relu Dobrin, care explică faptul că ceea ce a reușit să pună în scenă reprezintă viziunea și propriile răspunsuri la întrebări precum: “Ce înseamnă realitatea? Unde se termină concretul și cum putem noi să-i depășim barierele pentru a trece dincolo, spre acel loc unde guvernează magia? De câte ori nu ne-am întrebat noi oamenii dacă vom găsi ceea ce căutăm, sensul tuturor frământărilor noastre, în lumea materială, în această existență palpabilă? Și dacă am putea să trecem dincolo, dacă am putea transcende timpul și spațiul pentru a intra într-o altă dimensiune unde nu există obstacole și unde aflăm că totul e altfel decât putem noi înțelege, la ce trebuie să renunțăm? Probabil am fi nevoiți să abandonăm orice teamă de necunoscut, să lăsăm în urmă orice gând nedemn ori poate chiar să renunțăm la forma actuală a existenței noastre. Și cum am arăta în urma acestei metamorfoze?

Iată câteva dintre întrebările pe care mi le-am pus în timp ce lucram la spectacolul „Fluturi". Întrebări la care nu e deloc ușor să căutăm răspunsul și care i-au provocat și pe marii gânditori. Însă până vom ajunge să dezlegăm aceste enigme, vă propun o variantă personală de răspuns, o mică poartă imaginată de mine pe care o deschid către dumneavoastră pentru un moment de evadare... o parte dintr-un vis pe care vă invit să-l trăiți împreună cu noi.” – Relu Dobrin

Regia și coregrafia: Relu Dobrin
Scenografia: Daniel Tița
Textul: Monica Stoica
Aranjamentul muzical: Marius Meragiu

Călăuza- Letiția Vlădescu
Prințesa- Daniela Bucșan
Îndrăgostiții din vis- Gabriela Pojoreanu, Vlad Tențu
Subtilitatea- Andreea Bârzescu
Forța- Marian Chirazi
Eugenia Stoian, Sabina Ioniță, Camelia Ghiță, Luminița Florescu, Mircea Crăciun, Ștefan Băloi
Grația- Gabriela Pojoreanu, Raisa Radamovschi, Oana Vâlceanu
Seducția- Eugenia Stoian
Bucuria- Mircea Crăciun, Ștefan Băloi
Încrederea- Maria Rogojan, Marian Chirazi
Scânteia- Sabina Ioniță
Călăuza de peste lumi- Sorina Micsunescu
Conții- Octavian Ștefănescu, Andrei Ciobanu
Contesele- Oana Vâlceanu, Luminița Florescu, Raisa Radamovschi, Sabina Ioniță, Camelia Ghiță, Alexandra Borîia
Fluturi- Eugenia Stoian, Oana Vâlceanu, Luminița Florescu, Gabriela Pojoreanu, Raisa Radamovschi, Sabina Ioniță, Camelia Ghiță, Maria Rogojan, Andreea Bârzescu, Alexandra Borîia, Ștefan Băloi, Vlad Tențu
Conții tineri- Alexandra Coman, Ruxandra Năsoi, Violeta Soare, Sabina Toma, Roberta Berceanu, Alexia Negoiță, Ina Postelnicu.

Proiecții video: Andrei Duruș

Biletele pot fi cumparate online pe ticketstore.ro și de la casa de bilete a Teatrului Național de Opereta și Musical Ion Dacian (luni-vineri 12.00-19.00 și cu o ora înainte de spectacole sâmbătă și duminica)




3 comentarii

Fluturi - spectacol de dans plin de culoare în regia lui Relu Dobrin
ellapurnell
#1 -

great
Nice post! This is a very nice blog that I will definitively come back to more times this year! Thanks for informative post. retro bowl unblocked
Fluturi - spectacol de dans plin de culoare în regia lui Relu Dobrin
lens
#2 -

Shigella flexneri protein
Shigella flexneri Shigella flexneri protein
Fluturi - spectacol de dans plin de culoare în regia lui Relu Dobrin
ssfs
#3 -

(R)-(+)-1,2-Epoxydecane
(R)-(+)-1,2-Epoxydecane - CAS 67210-36-0 Catalog number: B2699-195598 (R)-(+)-1,2-Epoxydecane

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera