Expozitia Redesign Crafts 2.0 – traditii pentru viitor se deschide pe 7 decembrie la The Institute Space

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Redesign Crafts 2.0 - traditii pentru viitor, expozitie despre mestesuguri si traditii revitalizate, va avea loc in perioada 7-10 decembrie la The Institute Space, pe Bulevardul Dacia nr. 12, in Cartierul Creativ.

Accesul publicului este gratuit si se va face in intervalul 14:00-21:00, exceptand ziua vernisajului, 7 decembrie, cand programul este 19:00-22:00. 

Dupa prima editie care a avut loc in cadrul Romanian Design Week, Redesign Crafts 2.0 isi propune sa evidentieze importanta revitalizarii patrimoniului imaterial, dar si potentialul ascuns al revalorizarii traditiilor si mestesugurilor prin design contemporan.

Expozitia aduce in atentia publicului simboluri ale traditiilor romanesti din ultimii 100 de ani, prezentate prin eforturile a sase initiative de succes: DeltaCraft / KraftMade / Mesteshukar ButiQ / PATZAIKIN / Pro Patrimonio / Prodid.Batem Fierul la Conac, care dovedesc ca dialogul intre mestesuguri si design se traduce cel mai usor prin creativitate.

DeltaCraft
Designul romanesc progresiv si mestesugurile din zona Deltei Dunarii se intrepatrund in realizarea obiectelor DeltaCraft. Mestesugarii din aceasta zona lucreaza din 2015 cot la cot cu designeri si artisti romani, impreuna dand nastere unui manifest al practicilor si discursurilor celor 12 grupuri etnice care impart taramurile dintre ape.
Aplicarea tehnicilor mestesugaresti traditionale se face cu o preocupare pentru utilitatea contemporana, evoluand intr-o estetica comuna care rezoneaza atat cu intelepciunea straveche, cat si cu problematica stilului de viata actual.

KraftMade
Echipa KraftMade, formata din Marlene Stanciu si Alex Herberth, cerceteaza sursele armoniei estetice sasesti si motivele pentru care lucrurile erau realizate dupa o randuiala anume, testeaza practicalitatea contemporana a ideilor arhaice, a materialelor naturale si a circuitului lent de design, productie si consum (slow design). Referintele estetice sunt naturalism, gestalt, steampunk si maximalism, cu accent pe procesul de realizare si semnificatiile sale personale, sentimentale si culturale.
Obiectele create vorbesc despre granitele dintre mestesug, arta si design, despre resurse sustenabile si upcycling, tehnici provenite din patrimoniu, contemporaneitate si puterea mainilor.

Mesteshukar ButiQ

Mesteshukar ButiQ este o retea de mestesugari si intreprinderi de economie sociala care a reusit revalorizarea mestesugurilor traditionale rome. 
MBQ ofera produse rezultate printr-un mix de tehnici stravechi de productie, combinate cu design contemporan de produs. Gama de produse cuprinde bijuterii, haine si obiecte de home-décor, iar fiecare produs vandut genereaza venituri directe pentru meștesugarii care il produc. 
In ultimii ani, obiectele rezultate au fost expuse la importante evenimente de design precum Vienna Design Week, Stockholm Design Week sau Romanian Design Week.  

PATZAIKIN
Brandul PATZAIKIN spune povesti scrise in material textil si nu numai. Sunt istorii transmise de la o generatie la alta, care ilustreaza detalii complexe ale vietii oamenilor si ale locurilor din care se trag. Povestea canepii cuprinde trecerea de la planta de canepa la fir, de la material la produse, si este motorul creativ al hainelor PATZAIKIN. Acestea prelucreaza materialitatea si sensibilitatea fibrelor de canepa, preluand din intelepciunea arhaica a patrimoniului romanesc.
Colectia „de canepa” se joaca cu arhitectura formelor, cu asimetria suprafetelor, cuprinzand in viziunea artistica texturi si culori din atmosfera fantastica a Deltei Dunarii, lasand in urma trendul sezonier al fast fashion.



Pro Patrimonio
Colectia Honest Goods semnata de Pro Patrimonio prezinta o familie de obiecte - marca a locului de unde provin, ce pun impreuna designul contemporan cu traditia mestesugului local. Aceasta prezinta variante de ustensile, vase pentru gatit si luat masa, corpuri de iluminat si tesaturi, serii de obiecte versatile prin care se subliniaza procesul, experimentul si relatia designer-mester. Fara a impune un stil anume, proiectul respecta urmatoarele principii: functionalitate in raport cu materiale locale, practica contemporana de folosire, multifunctionalitate si versatilitate - obiectele pot fi folosite in interior si exterior, in mediul rural si cel urban, in spatiul domestic si public, cu obiecte compacte, modulare, ergonomice.
Colectia contine obiecte realizate in spiritul exploratoriu al Fundatiei Pro Patrimonio: utile si oneste in raport cu istoria si peisajul cultural din jurul Vilei Golescu, din Campulung Muscel. 
 


Prodid.Batem Fierul la Conac.

"Batem fierul la conac!" este numele sub care coexista o scoala continua de fierarie adresata in mod gratuit localnicilor din Tibanesti (Moldova), o serie de workshopuri de mestesuguri traditionale si tehnici experimentale gazduite de Conacul Carp si o colectie de obiecte create in acest context.

Obiectele se nasc in colaborare cu arhitecti, companioni-fierari, elevi locali si voluntari. Anual, un companion fierar, o calfa calatoare, urmasa a constructorilor de catedrale din Evul Mediu vine in Tibanesti pentru a transmite mestesugul elevilor din sat. 

Proiectul a fost generat de disparitia mesterilor care pot restaura sau lucra confectii de fier forjat la monumente istorice sau cladiri noi si a fost incurajat de inexistenta ofertelor economice si culturale pentru tinerii din sat.

Coordonate de arhitectii Serban Sturdza si Alexandra Mihailciuc, de companionul fierar Gabriel Padioleau, cele 3 directii ale programului cultural “Batem fierul la conac!” se imbogatesc reciproc, formand dincolo de obiecte, un substrat educativ, atitudini si interactiuni necesare in peisajul contemporan. Astfel a putut aparea si manualul de fierarie care in prezent se afla la a doua editie.




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera