Despre calatorii pe verticala si orizontala

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

E foarte ciudat cum nici pozele din Paris, nici cele de la Moscova, nu au reusit sa trezeasca in mine senzatia pe care mi-au dat-o fotografiile cu Leningradul anilor '20.

Am facut imediat un salt geografic in memorie si am inceput sa imi amintesc toate orasele vizitate pe care mi-ar placea sa le revad. Fara sa ma opresc, am mers la Tour Eiffel, Zidul Berlinului, poienita in care am adormit in Viena, parculetul secret din Roma, Bairo Alto din Lisabona.

Oamenii care vindeau hash contrafacut la fiecare colt de strada, tinand batoanele in buzunarul interior al sacoului. Platourile interminabile cu peste, orez, cartofi, legume, extrem de ieftine. Cum am ajuns din greseala in Almada pentru ca luasem vaporasul gresit. Casa de vacanta a lui Eliade.

Cum am ratat concertul de fado pentru ca am adormit.

Apoi am inceput sa vad locurile ca niste flashuri, fara sa imi mai dau seama de unde sunt. Probabil ca daca as avea ocazia, m-as duce la intamplare in orasele mai putin cunoscute si sate. Doar pentru placerea de a descoperi si de a ajunge la starea aceea de libertate imposibil de descris.

Am ajuns o data, din intamplare, in Schörfling – un orasel de cateva mii se locuitori din Austria. Eram cu masina si ne-am oprit in primul oras caci nu mai puteam de oboseala. Am mers la aceeasi plesneala la o pensiune si am dormit profund. Acolo am dat de cele mai comode perne, asa sa le ramana numele. Te cufundai in ele si iti doreai un somn cat mai adanc, ceea ce se si intampla.

Dimineata am avut adevarata surpriza: casutele cochete aveau toate flori la ferestre, doamna de la pensiune ne-a facut placinte si strudele pentru drum, am gasit si un lac cu lebede. Mi-as fi dorit sa raman acolo o perioada, asa cum mi-am dorit cu toate orasele in care am fost in afara de Berlin.

Alt flash: cand am ajuns la Niagara, mi s-a taiat respiratia. O data, pentru ca era vorba despre marea cascada despre care imi citise bunica atunci cand eram mica si apoi pentru ca nu imi imaginasem ca voi ajunge vreodata atat de aproape de ea.

Toate calatoriile astea imaginare despre care povestesc au durat cam 3 minute. Si-apoi m-am intors la articolul despre Leningradul anilor 20. M-am uitat cu mai multa atentie la poze, la cum erau imbracati oamenii si am intrat in alt exercitiu de imaginatie: calatoria pe verticala, in timp.


Sursa

Cum ar fi daca, in afara de calatoria pe orizontala care cuprinde intinderea geografica, am putea sa calatorim si pe verticala, in timp?

Teoretic, reusim sa facem asta prin filme, caci am uitat sa ne jucam cu propria imaginatie.

Numai ca filmele au marele dezavantaj ca te fac sa rezonezi cu personajul si te duc in zona in care vrea regizorul sa ajungi. Asa ca imaginatia ta ramane intr-o pauza si isi reia activitatea abia dupa ce filmul s-a incheiat. Calatoriile cinematografice sunt printre cele mai profunde, insa imaginatia are nevoie de mai mult.


Foto: Andreea Retinschi

Leningradul nu a fost decat un declansator al setei de a calatori, de a vedea locuri noi, de a vorbi cu localnicii si a le degusta mancarea. Intr-o lume ideala, jobul perfect ar fi acela in care am calatori si am scrie despre asta. Probabil toata lumea traieste cu aceasta senzatie.

Dar daca ar deveni job, am fi obligati sa facem asta. Iar daca am fi obligati, s-ar pierde elementul surpriza si ar trebui ca totul sa fie indelung planificat si livrat la timp. In momentul in care ar aparea deadline-urile, ar disparea libertatea. Iar calatoria fara libertate si transforma intr-un task-de-birou.

Unde vreau sa ajung? Am uitat. Voiam doar sa spun ca ar trebui sa calatorim mai mult, sa visam mai mult, sa dormim mai mult, sa iubim mai mult, nu doar in pauzele de la munca. Sa facem exercitii de imaginatie, caci acolo nu exista repere, nici bariere. Sa mergem in Rusia, Islanda, Danemarca, Norvegia, sa ne pierdem, sa fim turisti sau calatori, ca in filmul lui Bertolucci – The Sheltering Sky (insa cu mai putin dramatism).

In loc de rate la casa, as face rate la calatorii. Si toti oamenii ar putea sa evadeze, fara sa fie nevoiti sa munceasca un an intreg, fara pauze, pentru o insula obscura din Grecia unde sa fie doar ei si bucatarul.

Citeste Editoriale de Andreea Lupescu.

Pe aceeasi tema:




1 comentariu vrei sa comentezi?

Despre calatorii pe verticala si orizontala
Eva
#1 -

intr-adevar

Nu investesc aproape deloc in lucruri, ci in calatorii si concerte, deci in amintiri frumoase. :)

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera