De vorbă cu Simona Deaconescu despre proiectul "Isolation in a Series of Liminal States"

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

„Isolation in a Series of Liminal States” este o instalație performativă care explorează fenomenul izolării conectat cu istoria complexă a clădirii Malmaison, fostă garnizoană militară, tribunal politic, închisoare pentru militari și intelectuali și institut chimic.

Instalația va avea premiera pe 11 noiembrie la /SAC @ MALMAISON și va fi urmată de alte trei  reprezentații pe 12, 13 și 14 noiembrie în același spațiu.

Simona Deaconescu (coregrafă), Ramon Sadîc (artist plastic), Justin Baroncea (arhitect), Maria Ghement (arhitectă), Vlaicu Golcea (compozitor), Mihai Burcea (istoric), Bogdan Iancu (antropolog), Ioana Marchidan (performeră), Andrei Bouariu (performer), Georgeta Corca (performeră), Simona Dabija (performeră), Maria Luiza Dimulescu (performeră) și Alex Radu (co-autor concept curatorial și producător) sunt numele din spatele proiectului care propune un demers performativ, vizual și arhitectural ce conectează fragmente din istoria complexă a Malmaison cu situația corpului din prezent.

Am stat de vorbă cu Simona Deaconescu despre implicarea ei în proiect și etapele creative, impactul pandemiei și al izolării în contextul acestei instalații performative.


Foto: Cristian Pascariu

Simona, povestește-mi puțin despre implicarea ta în proiectul Isolation in a Series of Liminal States. Care este relația ta cu clădirea Malmaison? Care e povestea din spate? Care a fost rolul tău în acest proiect?

Acum aproximativ doi ani, Alex Radu, fondatorul spațiului /SAC, m-a invitat să fac o instalație performativă. Pe atunci nu avea spațiul din Malmaison, ci doar pe cel din Berthlot. Anul acesta am reluat discuția, de data asta cu gândul de a face ceva la /SAC @ MALMAISON. Alex avea în plan să deschidă un program destinat artiștilor care activează în zona artelor performative și dorea să înceapă acest program cu o lucrare făcută de mine. I-am povestit puțin despre faptul că interesele mele din ultimii doi ani se îndreaptă spre a lucra site-specific și cu elemente care țin de istoria locului în care se întâmplă performance-ul. Așa am ajuns să discutăm despre istoria Malmaison. Citisem anterior câteva informații despre clădire și imediat s-a legat ideea de izolare.

Mai mult, Alex dorea să realizeze o documentare a clădirii, care să fie pusă la dispoziția artiștilor care au ateliere acolo, o cercetare de care aveam și noi nevoie în proiect. Așa am ajuns acum să adunăm multe informații despre ceea ce s-a întâmplat la Malmaison. Izolare într-o serie de stări liminale este un proiect colectiv, contribuția fiecărui artist și cercetor este particulară și integrată organic. Nu am vrut să fie nimic forțat și nici un expozeu de informații istorice și talente artistice. Rolul meu este de co-creator, am preluat cercetarea făcută de Mihai Burcea, Bogdan Iancu, Justin Baroncea și Maria Ghement și am lăsat-o să se topească în propuneri de mișcare. Pe de altă parte, organizația mea Tangaj Collective este co-producător al proiectului, așa că mă ocup și de o parte din coordonarea artistică a proiectului, în special realizarea părții de documentare multimedia.

Cum a fost pentru tine întreg procesul de creație și coregrafie în acest context? Care sunt instrumentele/ elementele noi cu care ai lucrat și efectele pe care mizezi (de la sunet și imagine, mișcare și costume)?

Procesul meu de creație este unul inspirat de echipa care s-a coagulat în jurul proiectului. Am știut de la început că vreau să merg mai departe cu unele principii de mișcare cu care lucrasem deja, dar de data asta am avut timpul și spațiul să le experimentez mai mult. Mă bucură enorm și că am ajuns să lucrez cu doi performeri cu care nu am mai lucrat până acum (Andrei Bouariu și Maria Luiza Dimulescu), care sunt foarte talentați și au adus un aer proaspăt echipei. Cu Georgeta Corca, Simona Dabija și Ioana Marchidan am mai lucrat și le știam foarte bine preocupările artistice.

Ceea ce facem în Izolare într-o serie de stări liminale este că suprapunem temporalități prin fragmente de mișcare în spațiu, texte, muzică, desen și obiecte pe care le purtăm cu noi și pe noi. Sunt multe lucruri noi pentru mine. De exemplu, nu am mai lucrat niciodată într-un spațiu în care se realizează un desen large-scale în cadrul instalației. Ador procesul de lucru al lui Ramon Sadîc, este făcut cu răbdare și migală și mi se pare foarte performativă prezența lui în spațiu. De asemenea, pentru prima dată lucrez la o instalație cu elemente participative. Justin Baroncea și Maria Ghement au venit cu o propunere conceptuală puternică în acest sens, care a schimbat direcția mea de lucru. Vlaicu Golcea a creat o instalație de sunet pe patru canale care parcă îmbracă spațiul. De obicei eu lucrez destul de independent de muzică, dar de data aceasta muzica ajută performerii să intre într-o stare mentală hipnotică în care lucrează mult cu rezistența.

Ce diferențe majore sunt pentru un coregraf între un performance și o instalație performativă (de la concept, la lucru și reprezentația propriu-zisă).

În primul rând instalația se desfășoară într-un spațiu foarte diferit de cel teatral. Perspectiva unidirecțională a spectatorului care stă pe scaun și privește în față este înlocuită cu cea a spectatorului care traversează spațiul și devine participant activ. Noi lucrăm cu real-time composition și score-uri, adică performerii creează în timp real mișcarea, bazată pe niște principii stabilite de comun acord înainte. Performerii devin creatori la rândul lor, rolul meu este să coregrafiez experiența, nu neapărat mișcarea. Sunt multe necunoscute într-o instalație performativă de la reacția publicului, la alegerile făcute de performeri, la transformările la nivel de spațializare, la experiența în sine, care poate fi controlată numai până într-un anumit punct.

Care au fost lucrurile cele mai interesante descoperite pe parcursul documentării și muncii efective la acest proiect - atât pentru tine, cât și din discuțiile cu echipa.

Cred că cel mai interesant a fost să citim mărturiile oamenilor care au trecut prin Malmaison și să descoperim istoria spațiului, prin vocile acestor oameni, care povestesc mult despre corp. Indiferent de regimul politic din care au făcut parte sau căruia i s-au opus, memoriile lor adresează în detaliu problematici corporale la care nu mă așteptam. Am descoperit că izolarea te determină să fii extrem de atent la detalii, să inventezi jocuri mentale pentru a combate plictiseala și exerciții fizice rudimentare care-ți protejează corpul împotriva stării de stază. Am mai înțeles că frigul, nesomnul și imposibilitatea de a purta o conversație cu cineva te afectează mai mult decât tortura și că cea mai tulburătoare stare corporală este cea tranzitorie, în care nu știi exact ce se va întâmpla cu tine.

Am descoperit că destinația și funcționalitatea unei clădiri, precum și raportul ei cu orașul, impregnează un tip de mișcare foarte specifică oamenilor care o populează și că această mișcare stă la baza relațiilor de putere dintre ei, clădind micro-comunități tranzitorii. Am înțeles recent, din discuțiile cu cei doi arhitecți, că schimbarea destinației clădirii, suprapusă peste aceste straturi cu o puternică încărcătură istorică, poate schimba complet funcționalitatea unor spații. Există un raport dinamic între spațiu și corp, care evoluează în timp, bazat pe conexiuni puternice între designul spațiului și tipul de experiență corporală pe care-l induce. Ca performeri noi simțim toate aceste lucruri la nivel abstract, dar proiectul de față ne-a pus în fața unor situații foarte concrete. Acest tip de specificitate dictată de loc este ceea ce face instalația asta să fie diferită de alte lucrări create de mine, este aproape imposibil de replicat într-un alt loc.

Cum a fost izolarea adusă de pandemie pentru tine? (Schimbări, efecte, consecințe)

Am simțit-o mai mult la nivel mental, adică mi-am pus o grămadă de întrebări despre mine și ceea ce fac. Fizic a fost ok, pentru că eram într-o perioadă de recuperare medicală după o accidentare și pauza m-a ajutat să mă vindec. M-am aflat într-un fel de zonă gri, cu multe oscilații. Pe de o parte, a fost un fel de pauză în care mi-am făcut planuri și am avut timp să pregătesc mai bine unele proiecte care se concretizează la anul. Pe de altă parte, am trăit într-o continuă nesiguranță, multe deplasări în turneu, importante pentru mine, s-au anulat și cumva m-am simțit obligată să fac proiecte într-o formă care nu mă mulțumea deloc. Dacă înainte de pandemie îmi plăcea să lucrez cu tehnologia, izolarea asta forțată și foarte dependentă de tehnologie, m-a făcut să evit cât mai mult folosirea ei în lucrările mele. Am mai auzit lucrul ăsta și de la alți artiști care lucrau cu noile tehnologii, pur și simplu a devenit neinteresant pentru că era obligatoriu. Nu mi-a plăcut deloc mutarea scenei în online, am evitat-o pe cât posibil, dar evident că m-am regăsit făcând turnee online și alte prostioare de genul ăsta care nu mi-au adus niciun fel de satisfacție.


Foto: Dan Vezentan

În ce măsura experiența izolării prin care am trecut s-a regăsit în această instalație sau a influențat procesul creativ?

Instalația nu este despre izolarea din pandemie, ci mai degrabă un studiu al izolării în timp, aplicat pe experiențele din Malmaison. Dar, am descoperit că izolarea, sub toate formele ei, este un proces terifiant care afectează grav ergonomia corpului. Pe de altă parte, cred că metodele mele și ale performerilor de a combate izolarea impusă de pandemie (mai ales în perioada aceea în care nu aveam voie să ieșim din case decât cu motivații bine întemeiate) folosesc aceleași principii ca cele descoperite în cercetarea pentru proiect: lucrul cu imaginația, menținerea corpului într-o stare alertă, un fel de management al timpului și un tip de atenție la detalii care nu se activase până atunci. E greu să faci comparații pentru că experiențele sunt foarte diferite, dar există niște piloni comuni, care sunt greu de ignorat. Cred că fiecare persoană care o să intre în instalație va face inconștient aceste comparații, și este foarte bine să se întâmple asta pentru că nimic din ceea ce trăim nu este absolut și irepetabil.

La ce să ne așteptăm, de ce să venim? 

Mi-ar plăcea să nu vă așteptați la nimic, adică să veniți fără o idee preconcepută despre ce se va întâmpla la /SAC @ MALMAISON. Ar trebui să veniți pentru că am adunat niște informații care spun multe despre identitarea noastră socială și înspre ce tip de viitor ne îndreptăm. Ar mai trebui să veniți pentru că proiectul are o echipă foarte faină și bine pregătită, iar această configurație de artiști și cercetători nu se coagulează foarte ușor.




2 comentarii

De vorbă cu Simona Deaconescu despre proiectul "Isolation in a Series of Liminal States
heather
#1 -

Comentariu nou
Amazing artists. credit repair killeen They are incredible to watch
De vorbă cu Simona Deaconescu despre proiectul "Isolation in a Series of Liminal States
lens
#2 -

B. bronchiseptica protein
B. bronchiseptica protein Native Bordetella bronchiseptica Dermonecrotic Toxin

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera