De vorbă cu cu DAN DINU (România Sălbatică) - "Sunt ferm convins că fiecare dintre noi va afla din acest film măcar o poveste despre natură pe care nu o știa până acum."

"România Sălbatică", documentarul realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, este rezultatul a peste 10 ani de muncă susținută a unor oameni care au crezut în visul lor și nu au renunțat, indiferent de obstacolele care au apărut. Lansarea filmului a fost, fără îndoială, cel mai important eveniment cinematografic al anului. "România sălbatică" a umplut sălile de cinema și a avut proiecții sold-out, câștigând Premiul Publicului la TIFF. Este un documentar care ne înseamnă la conștientizare și responsabilitate, aducând în prim plan fauna și flora României, în toată splendoarea ei.

Pentru că am văzut deja filmul de două ori, cu mare entuziasm, am stat de vorbă cu Dan Dinu care ne-a povestit mai multe despre povestea din spatele filmului.

• De unde a pornit pasiunea ta pentru natură și fotografie?

Totul a plecat cu mult timp în urmă, pe vremea când eram copil și îmi imaginam tot ceea ce trăiesc astăzi. Visam la călătorie, la explorare, la lumi necunoscute pe care să le descopăr, însă desigur nu cu aparatul în mână, ci doar cu un rucsac în spate. Nu s-au schimbat multe, pentru că sunt în continuare un copil cu o sete enormă de cunoaștere și explorare. Îmi amintesc cum priveam în atlasul zoologic ilustrațiile cu balena albastră, cel mai mare animal care a trăit vreodată pe planeta noastră, nici prin gând nu îmi trecea atunci că am să o pot admira în toată splendoarea ei în apele Islandei. Sunt un om fericit care în acest moment nu face decât să își trăiască o parte din visele copilăriei.

Când fotografia a apărut în viața mea, a fost o completare la pasiunea pentru natură și în special pentru munte. Îmi doream să iau acasă o parte din ceea ce vedeam, așa că fotografia s-a strecurat în activitatea mea aproape neobservată. Se întâmpla când eram prin liceu, acum aproape 25 de ani. Astăzi nici nu mi-aș putea imagina viața fără fotografie, nu este doar o pasiune și o meserie, este un stil de viață.

• Cum a încolțit ideea proiectului România sălbatică?

A plecat de la o idee foarte simplă. Scriam prin 2009 un articol într-o revistă despre parcurile naționale și naturale de la noi și am avut surpriza să nu găsesc imagini foarte bune pentru ilustrare, chiar dacă am apelat la toate resursele necesare. Mi-am spus atunci că acest lucru nu este normal, așa că mi-am asumat această sarcină și mi-am propus să merg și să fotografiez în toate aceste zone protejate. Împreună cu WWF România am inițiat proiectul în 2010, iar după vizitele în toate cele 27 de parcuri naționale și naturale (existente la acea vreme) și în Delta Dunării, am început să distribuim imaginile obținute către administrațiile rezervațiilor și către ONG-uri de mediu implicate în conservarea naturii. Am realizat o expoziție în aer liber ce s-a plimbat prin opt orașe din țară și am lansat un website care prezintă cele mai importante arii naturale protejate de la noi. Imaginile obținute au stat și la baza unui album de fotografie unic.

Totul a căpătat amploare în 2013, când Cosmin Dumitrache s-a alăturat proiectului în calitate de videograf și am început să facem planurile pentru un film documentar. La început acesta a avut forma unui scurt serial, însă s-a transformat curând în cel mai mare proiect de film documentar despre natura României care a fost realizat vreodată la noi. Suntem departe de ideea aceea incipientă din 2009, dar mă bucur că putem lăsa ceva în urmă, că putem ajuta activ la conservarea acestor frumuseți naturale pe care le avem.

• Care a fost cel mai dificil moment din timpul filmărilor pentru România sălbatică?

Categoric cel mai dificil moment pentru mine a fost o drumeție în Piatra Craiului, în creastă, unde am rămas blocați într-un refugiu pentru două nopți. Ne-a prins o ploaie teribilă, iar a doua zi a fost ceață și nu am avut cum să înaintăm. Am stat uzi în refugiu, fără nimic de făcut. Trebuia să așteptăm să treacă ceața să putem filma. După ce vremea s-a îndreptat, am plecat la drum să străbatem aproape jumătate de creastă, după care a urmat o coborâre pe un traseu dificil, toate acestea cu o stare de oboseală ciudată venită de la un început de răceală. Statul în umezeala ceții și în răcoarea refugiului nu mi-a prins foarte bine.

Îmi amintesc că în ultima parte a traseului am mers aproape teleghidat. Aveam în spate un rucsac greu și incomod, nu mai aveam vlagă și mă târam pur și simplu. A fost cel mai greu moment al meu pe munte, deși fac asta de peste 20 de ani. Totul s-a terminat însă cu bine și au mai urmat alte ture în Piatra Craiului pentru a filma acest loc minunat. La fel de grele, însă fără răceala aferentă care să mă obosească într-atât încât să nu pot duce la capăt drumeția.

• Care este momentul tău preferat din film? Poți alege unul?

Este foarte greu de ales, pentru că suntem foarte legați emoțional de multe dintre ele. Ce am observat pe parcursul multelor vizionări cu echipa proiectului sau cu oamenii care ne-au ajutat, este că fiecare găsește alt moment de care este atras mai mult. Este oarecum ceea ce mi-am dorit, să existe această diversitate. Personal, îmi plac mai mult momentele care au povești, care au legături faine între scene, care fac natura să fie înțeleasă ca un tot unitar. Am muncit mult la asta, atât în teren cât și atunci când am scris scenariul. Și ca să încerc totuși un răspuns la întrebare, aș putea spune că îmi plac foarte mult două scene care implică păsări. Prima este cu cocoșii de munte la rotit, unde am reușit să spunem o poveste foarte faină și să refacem întocmai atmosfera de acolo prin sunetele de ambianță și prin modul de filmare.

A doua este o secvență haioasă și neașteptată cu prigorii. Aceste păsări deosebit de frumoase au un comportament social foarte interesant, iar Cosmin a reușit să filmeze o scenă foarte faină. Astfel de povești detaliate fac ca documentarul nostru să se apropie de filmele de natură pe care eu le apreciez foarte mult și în care îmi găsesc de fiecare dată inspirația.

• Există ceva ce ți-ai fi dorit să surprinzi în acest documentar, din partea de natură / faună, și nu ai reușit?

Deși filmul s-a schimbat foarte mult de la planul inițial și până la forma actuală, am reușit să surprindem aproape tot ce ne-am dorit. Chiar dacă nu toate scenele sunt poate la fel de complexe cum am fi sperat noi, foarte multe au ieșit mult mai bine decât ne-am așteptat. Poate că aș fi vrut ceva mai multă acțiune legată de carnivorele mari, în special lup și râs, însă aceste momente sunt extrem greu de văzut în România.

În loc să încercăm să le provocăm cumva sau să filmăm în condiții controlate pentru a aveam aceste scene, am preferat să avem o abordare autentică, în care să spunem poveștile exact așa cum le-am întâlnit și noi. Am folosit multe camerele cu senzor de mișcare pentru asta și, deși acum un an credeam că nu o să avem foarte multe șanse de a face o poveste despre aceste animale, am avut suficient noroc cât să surprindem momente foarte faine și intime din viața acestor animale greu de văzut. Da, recunosc că mi-aș fi dorit să fie mai prezente aceste personaje în film, dar mai trebuie să păstrăm povești nespuse și pentru alte proiecte.

• Cu ce știi sigur că se diferențiază România sălbatică de alte filme documentare de acest gen?

În primul rând aș puncta aici faptul că este un proiect realizat 100% de o echipă românească, cu foarte mult efort, dar cu și mai multă pasiune. Filmul acesta a fost un liant care a adus aproape foarte mulți oameni frumoși și le-a coagulat pasiunea într-un întreg la fel de frumos ca și ei. Nu este niciun om care s-a alăturat echipei, fie el biolog, muzician, sunetist, sau orice altceva, care să nu își fi asumat o părticică din el. Am zis mereu că acest film nu este al meu sau al echipei care l-a produs, ci al nostru al tuturor.

În al doilea rând, filmul este 100% autentic și prezintă România așa cum este ea, sălbatică și uimitoare. Nu am încercat să nuanțăm lucrurile, nu am încercat să le schimbăm sensul prin cuvinte frumoase sau prin editări bine aranjate. Totul a fost realizat astfel încât să redea povești autentice, mai mult sau mai puțin știute, însă uimitoare prin naturalețea lor.

• De ce ar trebui să vină publicul să vadă filmul acesta în cinema?

Pentru că va pleca din cinema mai împlinit și pentru că va înțelege că, deși asediată din toate părțile, natura României mai are multe de oferit. Deși mulți dintre noi consideră că țara noastră nu mai are păduri, nu mai are ape curate, nu mai are animale, îmi voi permite să îi contrazic. Filmul nostru este un manifest pentru optimism, pentru că fără optimism nu se poate face conservare în lumea de astăzi. România Sălbatică va arăta că avem pentru ce lupta, că suntem mult mai bogați decât am crede și că este important să ne schimbăm atitudinea negativistă la adresa naturii.

Nu pot garanta că toți cei care vor ieși din sala de cinema după film se vor transforma în apărători ai naturii, dar pot garanta că vor pleca acasă cu o percepție schimbată. Că vor pleca acasă puțin mai optimiști decât au venit. Sunt ferm convins că fiecare dintre noi va afla din acest film măcar o poveste despre natură pe care nu o știa până acum.

• Cum a fost pentru tine partea de post-producție, lucrul cu Adrian Titieni, întâlnirea cu echipa de sound-design?

Îmi amintesc cum, în căutarea unui narator, Cosmin a venit într-o zi și mi-a arătat un clip de promovare al județului Bistrița. Atunci am făcut cunoștință cu vocea lui Adrian Titieni ca narator, deși îi știam munca de actor. M-am privit cu Cosmin în ochi și am știut că este ceea ce vrem. Căldura din voce, timbrul așezat, joaca din cuvinte, ne-au purtat la gura sobei, acolo unde bunicul tău preferat îți spune o poveste frumoasă. Partea cea mai interesantă a venit în momentul în care ne-am întâlnit pentru a înregistra narațiunea. Căldura din voce s-a regăsit în căldura din omul aflat în fața noastră. Pe lângă toate acestea, am văzut și o implicare peste măsură, în care a repetat de câte ori a fost nevoie o frază pentru a ieși cât mai bine, ne-a ajutat cu sfaturi, cu schimbări de replici pentru a ieși perfect, cu tot ce a fost nevoie. Toate cu o dedicare exemplară.

Legat de sunet și muzică, filmul nostru a fost mut până la întâlnirea cu oamenii care ne-au sprijinit în acest sens. Coloana sonoră este una originală, compusă special pentru a avea exact acele influențe autentice de care aveam nevoie să simțim că filmul este despre România și nu este doar o muzică de orchestră generică. Este o parte integrantă absolut necesară. Muzica a fost înregistrată cu o orchestră de aproape 50 de muzicieni talentați, într-o desfășurare de forță unică. Probabil cel mai mare proiect muzical de film din ultima perioadă.

Sunetul a fost și el important, mai ales că a trebuit recreat pe alocuri de la zero. Fiecare personaj a prins viață și fiecare foșnet de frunză, bătaie de aripi, adiere de vânt, este acum în film pentru că cineva a readus la viață un sunet pentru asta. La fel ca și la imagine, am încercat să fim cât de autentici am putut. Fiecare tril de pasăre este ales astfel încât să aparțină locului, să nu existe greșeli de poziționare a unei specii acolo unde nu trăiește și, mai mult decât atât, a fost ales conform perioadei. Toamna nu o să mai auzi în natură cântecele de împerechere din primăvară, așa că fiecare secvență a fost atent studiată pentru a recrea ambianța perfectă. A fost un proces de durată, complicat pe alocuri, dar am vrut ca vocea naratorului, muzica și sunetul să fie un tot unitar. Și este.

• Dacă ar fi să folosești un singur cuvânt pentru a descrie proiectul România Sălbatică, acel cuvânt ar fi...?

Optimism. Nu de alta dar acest proiect, în toată complexitatea lui, mi-a demonstrat că fără un optimism contagios care să genereze o implicare pe măsură, natura României, și nu numai, va putea fi admirată doar în astfel de filme. Nu trebuie să ajungem acolo, iar proiectul nostru arată că trebuie doar să ai voință. Se pot face proiecte mari doar cu o idee și multă muncă. Oamenii care să sprijine, banii necesari, echipamentele, logistica, toate astea se vor aduna pe parcurs dacă ești cu adevărat optimist și crezi în ideea ta de a schimba ceva în bine.

• Ce urmează după România sălbatică?

Aș vrea să spun o vacanță, însă știu că nu o să putem face o pauză foarte lungă. Avem alte idei de film ce trebui așezate pe hârtie și văzut care proiect va avea întâietate. Pe de altă parte, pe măsură ce lucram la scenariul pentru România Sălbatică am început să realizăm câte alte povești au rămas pe dinafară. Așa că a prins viață și ideea unei continuări. Sincer, în acest moment, nu știu care va fi următorul proiect mare, însă energia oamenilor care ne-au sprijinit și comunitatea strânsă în jurul nostru, ne dau imboldul să nu ne oprim aici.