Cum e sa faci voluntariat pentru singurul festival de lectura pentru copii din Romania

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Am fost la singurul festival de lectura pentru copii din Romania - NARATIV. Si-am ramas cu episoade memorabile, perle de pus in rama, ateliere care te fac sa privesti cititul intr-o maniera neconventionala și sentimentul că încă se-ntâmplă lucruri frumoase aici.

Cea de-a treia ediție a adus peste 100 de activitati gratuite pentru copii, parinti si profesori prin ateliere de teatru, muzica, lectura, storytelling, conferinte despre parenting si importanta cititului in familie de la cei mai buni specialisti in educatie din Romania.

Dincolo de acesti invitati speciali si dascali, vorbim despre zeci de voluntari care si-au dedicat din timpul personal pentru ca acest festival sa aiba inima - despre ei vreau sa vorbim cu Valentina Roman - managerul acestui proiect.

Am vazut multi voluntari adolescenti, dar si oameni maturi in cadrul festivalului NARATIV. Pentru cei care nu stiu, cum ajung acesti oameni sa se implice?

Ideea Festivalului NARATIV a pornit într-o ședință, de la o mână de oameni iubitori de carte care și-au dorit să transmită mai departe plăcerea cititului. Apoi, încetul cu încetul, s-a creat o mică echipă de proiect la care s-au adăugat 10 voluntari pentru prima ediție. La început i-am recrutat din facultățile de profil uman. Acum, când proiectul a ajuns la a treia ediție și am crescut de la 400 de copii la 3.000 de participanți, numărul voluntarilor a crescut.

Vestea Festivalului a ajuns în multe locuri și așa au venit către noi prieteni, colegi, liceeni și studenți care au vrut să se implice. Anul acesta am avut chiar și o elevă din Cluj care a venit la București pentru a fi voluntarul nostru pentru acest eveniment.

Este o atmosferă extraordinară să vezi aproape 50 de persoane, de diferite vârste, robotind pentru un singur scop. Și, totodată, trebuie să ai grijă că fiecare are viziunea de ansamblu asupra evenimentului, știe exact ce și cum o să se întâmple, că și-a înteles rolul și își cunoaște responsabilitățile.Mă gândesc de foarte multe ori la echipă ca la un motor care, odată pornit, trebuie să aibă toate piesele rotindu-se în același sens. Altfel, riști să se declanșeze haosul printre atâția copii și părinți care trec pragul Festivalului în cele patru zile de eveniment.

Avand in vedere ca este singurul festival de acest fel din Romania, cum ii convingi pe oameni sa se alature cauzei?

A fost foarte greu la inceput, mai ales in privinta finantarilor. Am aplicat pentru finantare la Administratia Fondului Cultural National și am obtinut o parte din bugetul necesar. Pentru restul aveam nevoie de o sponsorizare, asa ca creat o lista cu toate companiile din Romania catre care am trimis prezentari, am programat intalniri si discutii.

Dintre toti cei cu care am interactionat, cei care au înțeles obiectivele noastre și au crezut în proiect încă de la început au fost cei de la Kaufland. Și, de la prima ediție până la cea de acum, sunt alături de noi și m-am bucurat că la întâlnirea noastră din vară au venit chiar cu idei care să completeze proiectul.

Atelierul de lectură interactivă pentru copii nevăzători și experiența copiilor aduși din 12 localități la București sunt initiativa echipei Kaufland. Am crescut oarecum împreună acest proiect și cred că este o dovadă de parteneriat real și bine înțeles de reprezentanții unei companii pentru a îndeplini împreună nevoi reale ale publicului.

Sunt oameni care habar nu au cata munca e in spatele unui festival de genul asta. Poate ar fi timpul sa afle. Care sunt principalele obstacole si momente dificile, care sunt atributiile unui voluntar la NARATIV?

Sunt mulți cei care vor să participle ca voluntari la NARATIV, dar pentru noi este important să știm că putem conta pe implicarea lor, fie că este vorba despre telefoanele de confirmare cu participanții, amenajarea spațiului, ajutorul pedagogului sau supravegherea copiilor. Recrutăm întotdeauna mai mulți voluntari decât avem nevoie tocmai pentru că unii dintre ei renunță pe parcurs din diferite motive: planuri noi pentru weekend-urile de eveniment, incapacitatea de a se trezi dimineața sau de a fi dedicați în lucrul cu copii. Dar, cred că proba de foc pentru aceștia o reprezintă comunicarea cu părinții care își înscriu copiii la aceste ateliere gratuite.

Cea mai mare surpriză este interacțiunea și dificultatea de comunicare cu adulții care nu rețin la ce ateliere și-au înscris copiii sau întârzie chiar și o oră la atelierul unde și-au anunțat participare, care își abandonează copiii pe holurile evenimentului pentru a pleca la o terasă cu prietenii, care pun presiune sub toate formele să întrerupă desfășurarea atelierelor pentru a vedea ce mai face copilul, care lasă murdărie în urma lor etc.

Puțini sunt cei care se gândesc că pentru ca spatiul să fie curat, plăcut și sigur pentru cei mici, trebuie să contribuim cu toții. Altfel, nici o armată de oameni nu poate suplini bunul simț al altora. Sunt voluntari școlari care rămân uimiți de câtă dezordine pot lăsa unii adulți în urma lor. Dar, cred că asta îi și ajută să devină mai buni.

Cred că una dintre cele mai mari bucurii ale acestui proiect este faptul că sunt “voluntari-veterani” care au rămas alături de noi încă de la prima ediție și care acum sunt o resursă de îndrumare pentru cei noi veniți.

Câți dintre tinerii din ziua de azi și-ar petrece ziua de naștere cărând mobilier dintr-un loc în altul sau urcând scările îndrumând copiii spre sălile cu ateliere în loc să se întâlnească cu gașca de prieteni? Lui Andrei i-am cântat “La mulți ani” cu toții într-o pauză, dar sunt convinsă că acasă familia îl aștepta cu tort și cu atât mai mult am apreciat dăruirea sa de a își face treaba promisă până la capăt.

Ce primesc inapoi voluntarii, ce ii face pe multi din editiile trecute sa revina, sa se implice din nou?

Activitatea de voluntariat are beneficiile ei dincolo de adeverința pe care o primesc voluntarii la final.

Unul dintre voluntari mi-a spus zilele trecute că “atunci când o să se mai înscrie la un eveniment și nu o sa mai poată ajunge, o să anunțe cu două zile înainte organizatorii pentru că acum știe cum e să fii în pielea responsabilului de eveniment căruia lista de înscrieri nu mai corespunde cu realitatea”.

La fel a fost și în cazul unui licean care mi-a mărturisit că până acum mai lăsa în clasă murdărie știind că face curățenie doamna de serviciu, dar că de acum încolo va avea mai multă grijă pentru că acum a văzut cum e să trebuiască să strângi după atâția copii la final de zi.

Sunt multe prietenii care s-au legat printre voluntarii de la NARATIV, multe experiențe cu care au rămas și pe care vor să le retrăiască.

Cu o bună parte dintre ei am continuat activitatea printr-un program de internship la Asociația Curtea Veche care i-a ajutat să își descopere ce carieră vor să urmeze în viitor. Răzvan Ropotan, pedagogul atelierului de Storytelling, m-a îmbrățișat în timpul Festivalului și mi-a spus că la niciun alt eveniment nu găsește aceeași atmosferă prietenoasă și plină de voie bună precum cea de la NARATIV.

Energia pozitivă a faptul că lucrăm cu toții la cote maxime în aceeași direcție, că ne dedicăm zile bune exclusiv pentru acest eveniment, fără orgolii personale sau conflicte interne, se simte și se transmite mai departe tuturor celor care ne trec pragul.

Cum faci sa gasesti parteneri si sponsori pentru un festival atat de nisat, avand in vedere ca nu aveti o agentie care sa se ocupe de asta?

Am povestit mai sus despre cum am legat parteneriatul cu Kaufland și cred că poate fi considerat un model de lucru și pentru alți parteneri precum Sameday Courier, Himalaya Tea, Herlitz România, Inspectoratul Școlar din București ș.a.m.d. Este extraordinar cât de mult a crescut acest proiect și, când vine momentul în care anunț partenerii că am început lucrul la eveniment, să primesc entuziasmul cu care își anunță sprijnul pentru o nouă ediție.

Cred că nicio agenție de PR sau fundraiser extern nu poate cunoaște și transmite la fel de bine un proiect precum o face omul sau organizația care îl organizează. Poți crede într-o cauză și o poți susține, dar argumentele convingătoare vin din pasiunea pe care o depui și din experiența pe care o acumulezi în domeniu, pe teren. Am mai organizat evenimente dedicate celor mici și am participat câțiva ani la organizarea Festivalului de teatru pentru copii, dar alături de Asociația Curtea Veche am bătut țara în lung și în lat cu peste 200 de donații de carte, întâlniri și cercetări în domeniu. Toate aceste activități te ajută să îți creezi o viziune de ansamblu și te provoacă să găsești soluții ca răspuns la niște nevoi reale.

Cum putem ajuta?

Cel mai firesc răspuns ar fi să îndemn la donații pe site-ul www.asociatiacurteaveche.ro, dar știu că această cultură a donațiilor online nu este încă dezvoltată printre români și rezultatele sunt extrem de mici când vine vorba de acțiuni de crowdfunding.

Puteți ajuta la a răspândi vestea Festivalului NARATIV în rândul cunoscuților, să aduceți cititul printre obiceiurile celor mici și mari, să oferiți cărți drept cadou atunci când aveți ocazia și să vorbiți despre poveștile care v-au marcat copilăria. Bineînțeles, ne ajută și un like pe pagina de Facebook a Asociației Curtea Veche ☺ Promitem să aveți acces la vești despre programele noastre de voluntariat și la multe poze cu zâmbete care vă vor încărca de energie.




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera