Chestionar de Metropotam - de vorba cu muzicianul George D. Stanciulescu aka LeVant

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Chestionar de Metropotam este rubrica prin care ne dorim sa aflam mai multe despre personajele iconice din lumea artistica si nu numai.

Despre oameni cu povesti care merita spuse mai departe, despre povesti si locuri care sa ne inspire.

Astazi stam de vorba cu George D. Stanciulescu aka LeVant, singurul producator de muzica electronica din Romania care detine un doctorat in filosofia muzicii asistate de computer.

Al  treilea material discografic al muzicianului, EP-ul “Tone Skin”, va fi lansat pe 14 iunie in Club Control cu invitati speciali.

Cine esti?

Inca ma intreb si eu asta, asa incat promit sa fiu mai amplu cu alta ocazie...Deocamdata, George  Dorian Stanciulescu – in fata unui ecran de laptop, cu entuziasmul unui scolar aplecat peste oracolul unei colege, haha.

Ce voiai sa te faci in copilarie?

Scriitor sau dirijor. Ma fascinau povestile, romanele,  dar si alura de rockstar bipolar a lui Celibidache.

Daca ai putea sa iti trimiti un mesaj tie la 14 ani, ce sfat ti-ai da?

Hold on right there, it’s a trap!

Cu ce personaj dintr-un film sau serial ti-ar placea sa iesi la o bere? De ce?

In mod cert cu The Dude din “The Big Lebowski” . Imi plac halatele de casa si nu m-ar deranja nici sa invat un pic de bowling in compania lui, haha.

Ar fi funny si o zi cu Al Bundy, m-ar face apoi  cu siguranta sa ma simt mai impacat cu viata mea.

Ce te motiveaza cand te trezesti dimineata fara niciun chef?

Nimic altceva decat nevoia autoimpusa de-a–mi demonstra ca pot iesi din zona de confort. Nu intotdeauna cu succes, totusi.

5 mici placeri care-ti aduc bucurie.

Tigara de dimineata, prima cafea de dimineata, a doua cafea de dimineata, o muzica misto si ma opresc aici ca sa nu par rasfatat, hehe.

Care este cel mai important lucru pe care crezi ca l-ai facut pana acum?

Inca mai cred in virtutile elevarii prin expresie artistica, oricare ar fi ea, desi am  o tendinta naturala catre pesimism si autosabotaj. Incerc sa nu pierd contactul cu vocea interioara profunda.

Cea mai recenta obsesie muzicala.

Heh, cred ca ultima ta piesa, “Lost in Chapter 3”-  e diafana, trista si optimista in acelasi timp .

Plus ultimul album de la Bersarin Quartett, “III”, pentru ca  imi aduce toamna-n vara si o melancolie suava in playlist. E un sezon al numarului 3 se pare, muzical vorbind.

Daca Bucurestiul ar fi un personaj cum ar arata/ ce superputeri ar avea?
Frankenstein -  carpit, cu multe cusaturi, dar viu si cumva seducator in grotescul sau.

De ce trebuie sa te feresti in Bucuresti?

De vibe-uri negative si ciment excesiv.

Top 3 locuri unde-ti place sa mananci in Bucuresti

Diverse restaurante libaneze, un restaurant mexican - Don Taco de pe Banu Manta si, mai nou, un mini-local turcesc de langa Sala Palatului, pentru ca locuiesc foarte aproape de el.

Top 3 locuri unde-ti place sa bei in oras

Control,  Dianei 4, Gradina Eden . Imi plac si parcurile.

Cea mai inedita experienta culinara pe care ai avut-o in Bucuresti

Acum cativa ani, a avut tatal meu o conferinta intr-o locatie care arata ca un fel de ashram indian “echipat” cu un restaurant la parter, nu mai stiu exact ce am comandat, dar a fost o orgie picanta nemaintalnita pana atunci de simturile mele.

Cum arata barul perfect in viziunea ta? (de la design si pana la oameni)

Ca design, m-ar incanta ceva in stilul usor victorian, cald si atmosferic. Cu tapiterii de catifea , cu nuante de rosu aprins, cu muzici discrete,  mister, rafinament retro-futurist, aproape oarecum de ce vedem prin filmele lui Lynch.

Ca oameni, nu stiu, sunt tolerant, deschis la diverse tipologii si oricum, intr-un astfel de loc, clientela s-ar autoselecta automat.

Ce le-ar trebui romanilor sa nu-i mai vedem tristi si posomorati pe strada?

Iubire mai multa si mai autentica. Bucurii mici traite ca niste clipe mari.

Conturi mai pline, vacante mai multe. Poate si sesiuni extinse de practica spirituala.

In caz extrem, sa se multe in alta tara.

Ce evenimente nu ar trebui sa ratam in 2016?

Pe langa concertul LeVant de lansare a ultimului EP “Tone Skin” ( lol, nu ratati treaba asta!), as recomanda Inner Sound New Arts Festival din toamna, festivalul Enescu, hipercelebrul Electric Castle etc. Sunt zeci de evenimente interesante mai nou in tara, e subiectiva afinitatea, fiecare cu gusturile si disponibilitatile personale.

Oameni pe care ii consideri Figuri Emblematice ale Bucurestiului.

Greu de zis, sunt foarte multi, iar eu am devenit mult prea anti-iconic in ultima perioada. Dar cu siguranta le gasim busturile la o plimbare prin centru, prin Bellu si pe alte carari parfumate de istorie.





Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera